Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru PĂCAT
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 244 pentru PĂCAT.
Daniel Capitol 8 Daniel 7 Daniel Capitol 8 1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s`a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai. 3 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că într`un rîu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, și a ajuns puternic. 5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap dela apus, și a cutreierat toată fața pămîntului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6 A venit pînă ...
Osea Capitol 4 Osea 3 Osea Capitol 4 1 Ascultați Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii țării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoștință de Dumnezeu în țară. 2 Fiecare jură strîmb și minte, ucide, fură, și prea curvește; năpăstuiește și face omoruri după omoruri. 3 De aceea, țara se va jăli, toți ceice o locuiesc vor tînji, împreună cu fiarele cîmpului și păsările cerului; chiar și peștii mării vor pieri. 4 Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca ceice se ceartă cu preoții. 5 Te vei poticni ziua, proorocul se va poticni și el împreună cu tine noaptea, și pe mama ta o voi nimici. 6 Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda, și nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi! 7 Cu cît s`au înmulțit, cu atît au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară. 8 Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu, și sînt lacomi de nelegiuirile ...
Osea Capitol 9 Osea 8 Osea Capitol 9 1 Nu te bucura Israele, nu te veseli, ca popoarele, pentrucă ai curvit, părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grîu! 2 Aria și teascul nu -i vor hrăni, și mustul le va lipsi. 3 Nu vor rămînea în țara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt, și vor mînca în Asiria mîncări necurate. 4 Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu -I vor fi plăcute. Pînea lor le va fi ca o pîne de jale; toți ceice vor mînca din ea, se vor face necurați; căci pînea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului! 5 Ce veți face în zilele de praznic, la sărbătorilor Domnului? 6 Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, și vor crește spinii în corturile lor. 7 Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun, sau dacă omul însuflat aiurează. Și aceasta din pricina mărimii nelegiurilor și răzvrătirilor tale. 8 Efraim stă la ...
... adevărat, m`am îmbogățit, am făcut avere; și în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.`` 9 Și totuș, Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului, și pînă acum; Eu te voi face să locuiești iarăș în corturi, ca în ...
Osea Capitol 13 Osea 12 Osea Capitol 13 1 Cînd vorbea Efraim, răspîndea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. 2 Și acum ei păcătuiesc într`una, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei, și jertfind oameni, sărută viței! 3 De aceea, vor fi ca norul de dimineață, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vînt din arie, ca fumul, care iese din horn. 4 Dar Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, și nu este alt Mîntuitor afară de Mine. 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într`un pămînt fără apă. 6 Dar cînd au dat de pășune, s`au săturat, și cînd s`au săturat, inima li s`a umflat de mîndrie; de aceea M`au uitat. 7 Eu M`am făcut ca un leu pentru ei, și -i pîndesc ca un pardos pe drum. 8 Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfîșii învelișul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, și fiarele ...
Amos Capitol 5 Amos 4 Amos Capitol 5 1 Ascultați cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel! 2 ,,A căzut și nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trîntită la pămînt, și nimeni n`o ridică. 3 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, și cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.`` 4 Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: ,,Căutați-Mă, și veți trăi! 5 Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal, și nu treceți la Beer-Șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit. 6 Căutați pe Domnul, și veți trăi! Temeți-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, și focul acesta s`o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă, 7 voi cari prefaceți dreptul în pelin, și călcați dreptatea în picioare! 8 El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; ...
Amos Capitol 8 Amos 7 Amos Capitol 8 1 Domnul Dumnezeu mi -a trimes următoarea vedenie. Iată, era un coș cu poame coapte. 2 El a zis: ,,Ce vezi, Amos?`` Eu am răspuns: ,,Un coș cu poame coapte.`` Și Domnul mi -a zis: ,,A venit sfîrșitul poporului Meu Israel; nu -l mai pot ierta! 3 În ziua aceea, cîntecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulțime de trupuri moarte.`` 4 Ascultați lucrul acesta, voi cari mîncați pe cel lipsit, și prăpădiți pe cei nenorociți din țară! 5 Voi, cari ziceți: ,,Cînd va trece luna nouă, ca să vindem grîul, și Sabatul ca să deschidem grînarele, să micșorăm efa și să mărim siclul, și să strîmbăm cumpăna ca să înșelăm? 6 Apoi vom cumpăra pe cei nevoiași pe argint, și pe sărac pe o păreche de încălțăminte, și vom vinde codina în loc de grîu.`` - 7 Domnul a jurat pe slava lui Iacov: ,,Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor! 8 Nu se va cutremura țara din pricina acestor mișelii, și nu se vor jăli toți locuitorii ei? Nu se ...
Mica Capitol 3 Mica 2 Mica Capitol 3 1 Am zis: ,,Ascultați, căpetenii ale lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea? 2 Și totuș voi urîți binele și iubiți răul, le jupuiți pielea și carnea de pe oase! 3 După ce au mîncat carnea poporului Meu, după ce -i jupoaie pielea, și -i sfărîmă oasele; îl fac bucăți; ca ceeace se fierbe într`o oală, ca și carnea dintr`un cazan, 4 apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Își ascunde Fața de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele. 5 ,,Așa vorbește Domnul despre proorocii cari rătăcesc pe poporul meu, cari, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfînt: 6 ,,Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi... fără nici o vedenie! Și întunerecul... fără nici o proorocie! Soarele va asfinți peste acești prooroci, și ziua se va întuneca peste ei! 7 Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde. 8 Dar eu sînt plin de putere, plin de ...
... Zaharia Capitol 13 Zaharia 12 Zaharia Capitol 13 1 În ziua aceea, se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat și necurăție. 2 În ziua aceea-zice Domnul oștirilor-voi stîrpi din țară numele idolilor, ca nimeni să nu-și mai aducă aminte de ei ...
Matei Capitol 1 Maleahi 4 Matei Capitol 1 1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații lui; 3 Iuda a născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; 4 Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; 5 Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; 6 Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; 7 Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; 8 Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; 9 Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; ...
Matei Capitol 3 Matei 2 Matei Capitol 3 1 În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, și propovăduia în pustia Iudeii. 2 El zicea: ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.`` 3 Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiți calea Domnului, neteziți -I cărările.`` 4 Ioan purta o haină de păr de cămilă, și la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. 5 Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea și din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; 6 și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în rîul Iordan. 7 Dar cînd a văzut pe mulți din Farisei și din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis: ,,Pui de năpîrci, cine v`a învățat să fugiți de mînia viitoare? 8 Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. 9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10 Iată că securea ...