Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru DUMNEZEU
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 921 pentru DUMNEZEU.
... mai îngustă partidă a religiunii noastre. 6 Și acum, sînt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinței, pe care a făcut -o Dumnezeu părinților noștri, 7 și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei! 8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții? 9 Și eu, ce -i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, 10 și așa am ... mijlocul Neamurilor, la cari te trimet, 18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, și de supt puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.`` 19 De aceea, împărate Agripa, n`am vrut să ... 20 Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, și la Neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor. 21 Iată de ce au pus Iudeii mîna pe mine în Templu, și au căutat să mă ...
... de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. 11 Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12 Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui. 13 ... păcatului mădulările voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii. 14 Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteți supt Lege, ci supt har ... că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? 17 Dar mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii, pe care ați primit -o. 18 Și prin chiar ... este rușine: pentrucă sfîrșitul acestor lucruri este moartea. 22 Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v`ați făcut robi ai lui
... dragostea zidește. 2 Dacă crede cineva că știe ceva, încă n`a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. 4 Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, știm că în lume un idol este tot una cu nimic, și că nu este decît un ... fie în cer, fie pe pămînt (cum și sînt în adevăr mulți ,,dumnezei`` și mulți ,,domni``), 6 totuș pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile și prin ... un lucru ca fiind jertfit unui idol; și cugetul lor, care este slab, este întinat. 8 Dar nu carnea ne face pe noi plăcuți lui Dumnezeu: nu cîștigăm nimic dacă mîncăm din ea, și nu perdem nimic dacă nu mîncăm. 9 Luați seama însă ca nu cumva această slobozenie a ...
... nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. 12 Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, și toate sînt dela Dumnezeu. 13 Judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu desvălită? 14 Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung, 15 pe cînd pentru o femeie este ... dat ca învălitoare a capului. 16 Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n`avem un astfel de obicei și nici Bisericile lui Dumnezeu. 17 Vă dau aceste învățături, dar nu vă laud pentrucă vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți ... așa că unul este flămînd, iar altul este beat. 22 Ce? N`aveți case pentruca să mîncați și să beți acolo? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu, și vreți să faceți de rușine pe cei ce n`au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud ... Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne. 24 Și, după ce a mulțămit lui ...
... după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.`` 8 Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, 9 după cum este ... neprihănirii voastre. 11 În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțămiri lui Dumnezeu. 12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțămiri către Dumnezeu. 13 Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos, și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți ... roage pentru voi, și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. 15 Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu
... poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne ... față de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele ... 12 aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sîngele lui Hristos. 14 Căci El este pacea ... pe cei doi să fie în El însuș un singur om nou, făcînd astfel pace; 16 și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într`un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. 17 El a venit astfel să aducă vestea bună a ...
... ci și la foloasele altora. 5 Să aveți în voi gîndul acesta, care era și în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuș n`a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S`a desbrăcat pe sine însuș și a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. 8 La ... să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt și de supt pămînt, 11 și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. 12 Astfel dar, prea iubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică ... Lui, și voința și înfăptuirea. 14 Faceți toate lucrurile fără cîrtiri și fără șovăieli, 15 ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, 16 ținînd sus Cuvîntul vieții; așa ca, în ... foarte mîhnit, pentrucă aflaserăți că a fost bolnav. 27 Ce -i drept, a fost bolnav, și foarte aproape de moarte, dar ...
... de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, 4 protivnicul, care se înalță mai pe sus de tot ce se numește ,,Dumnezeu``, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. 5 Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? 6 Și acum știți bine ce -l oprește ca să ... și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n`au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiți. 11 Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12 pentruca toți cei ce n`au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în ... tari, și țineți învățăturile, pe cari le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 16 Și însuș Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne -a iubit și ne -a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică și o bună nădejde, 17 ...
... Tit Capitol 1 2 Timotei 4 Tit Capitol 1 1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu și cunoștința adevărului, care este potrivit cu evlavia, 2 în nădejdea vieții vecinice, făgăduite mai înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, 3 ci Și -a descoperit Cuvîntul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi -a fost încredințată ... al unei singure neveste, avînd copii credincioși, cari să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare. 7 Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpățînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de cîștig mîrșav; 8 ci să fie primitor ... dar pentru cei necurați și necredincioși, nimic nu este curat: pînă și mintea și cugetul le sînt spurcate. 16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu
... Iacov Capitol 1 Evrei 13 Iacov Capitol 1 1 Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții cari sînt împrăștiate: sănătate! 2 Frații mei, să priviți ca o mare bucurie cînd treceți prin ... lucrarea, pentruca să fiți desăvîrșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic. 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s`o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. 6 Dar s`o ceară cu credință, fără să se ... Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit -o Dumnezeu celor ce -L iubesc. 13 Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: ,,Sînt ispitit de Dumnezeu``. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuș nu ispitește pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta ... prea iubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie; 20 căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu
... ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția neperitoare a unui duh blînd și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor; 6 ca Sara, care asculta pe Avraam, și-l numea ,,domnul ei". Fiicele ei v'ați făcut voi, dacă faceți ... în Hristos, să rămînă de rușine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău. 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentrucă faceți binele decît pentrucă faceți răul! 18 Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei ... 19 în care S'a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, 20 cari fuseseră răzvrătite odinioară, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, cînd se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume ... aceasta închipuitoare vă mîntuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu