Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru MAI MULT
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 477 pentru MAI MULT.
... și netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locașul Meu cel sfînt, niciunul din străinii cari vor fi în mijlocul copiilor lui Israel. 10 Mai mult, Leviții cari s`au depărtat de Mine, cînd se rătăcea Israel și se abătea dela Mine ca să-și urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor ... mîncare, cu jertfele de ispășire și de vină; și tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduință în Israel va fi al lor. 30 Cele mai bune din cele dintîi roade de orice fel, și partea ridicată din toate darurile de mîncare, pe cari le veți aduce ca daruri ridicate, vor ...
... 7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui. 8 Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi -a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, 9 și să pun în ... să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. 20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi, 21 a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii ...
... Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl: 13 și ori ce veți cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit ... voi, și va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19 Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentrucă Eu trăiesc, și voi veți trăi. 20 În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sînt în Tatăl Meu ... cuvîntul, pe care -l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M`a trimes. 25 V`am spus aceste lucruri cît mai sînt cu voi. 26 Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care -L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă ... și Mă voi întoarce la voi.` Dacă M`ați iubi, v`ați fi bucurat că v`am zis: ,Mă duc la Tatăl;` căci Tatăl este mai mare decît Mine. 29 Și v`am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întîmple, pentruca atunci cînd se vor întîmpla, să credeți. 30 ...
... în tot Israelul, dela Beer-Șeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. 6 Alergătorii s`au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca ... au mîncat dobitoacele jertfite, aducînd jertfe de mulțămire, și lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. 23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile. 24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viței și ... sau așezați în Iuda. 26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva. 27 Preoții și Leviții s`au sculat și au binecuvîntat poporul. Glasul lor a fost auzit, și rugăciunea ...
... nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne -a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. 9 Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în ... Dumnezeu care înviază morții. 10 El ne -a izbăvit și ne izbăvește dintr`o astfel de moarte, și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 11 Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentruca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de ... parte, că noi sîntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus. 15 În această încredințare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har. 16 Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din ... a și pecetluit, și ne -a pus în inimă arvuna Duhului. 23 Iau pe Dumnezeu martor față de sufletul meu, că n`am mai ...
... s`a suit în Casa Domnului, cu toți bărbații lui Iuda și cu toți locuitorii Ierusalimului, preoții, proorocii, și tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. 3 Împăratul stătea pe scaunul lui ... l; nimeni să nu -i miște oasele!`` Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria. 19 Iosia a mai înlăturat toate templele idolești ale înălțimilor cari se aflau în cetățile Samariei, și pe cari le făcuseră împărații lui Israel ca să mînie pe Domnul ... și împăraților lui Iuda. 23 Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s`au prăznuit aceste Paște în cinstea Domnului, la Ierusalim. 24 Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, și toate urîciunile cari se vedeau în țara ... înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinții lui. 33 Faraon Neco l -a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu mai ...
... Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr. 6 Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; 7 și în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.`` 8 ,,Învățătorule ... Unde l-ați pus?`` ,,Doamne,`` I-au răspuns ei, ,,vino și vezi.`` 35 Isus plîngea. 36 Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!`` 37 Și unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară ... au crezut în El. 46 Dar unii din ei s`au dus la Farisei, și le-au spus ce făcuse Isus. 47 Atunci preoții cei mai de seamă și Fariseii au adunat Soborul, și au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. 48 Dacă -L lăsăm așa, toți vor ... adune într`un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53 Din ziua aceea, au hotărît să -L omoare. 54 De aceea Isus nu mai umbla pe față printre Iudei; ci a plecat de acolo în ținutul de lîngă pustie, într`o cetate numită Efraim; și a ...
... va înviora sufletul, și va fi sprijinul bătrînețelor tale; căci l -a născut noru-ta, care te iubește, și care face pentru tine mai mult decît șapte fii.`` 16 Naomi a luat copilul, l -a ținut în brațe, și a văzut de el. 17 ...
... l răsplătesc pentru știrea lui; 11 și cînd niște răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui și în patul lui, cu cît mai mult îi voi cere sîngele din mînile voastre și vă voi nimici de pe pămînt.`` 12 Și David a poruncit oamenilor lui să -i ...
... în fața casei. 4 Împăratul a făcut casei ferestre largi înlăuntru și strîmte afară. 5 A zidit lipite de zidul casei mai multe rînduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, cari înconjurau zidurile casei, Templul și sfîntul locaș; și a făcut astfel odăi ...
... lățime de șasezeci de coți, 4 trei rînduri de pietre cioplite și un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului. 5 Mai mult, uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim și le adusese la Babilon, să ...