Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru VIAȚĂ
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 382 pentru VIAȚĂ.
Psalmii Capitol 36 Psalmii 35 Psalmii Capitol 36 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: ,,Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.`` 2 Căci se măgulește singur în ochii lui, ca să-și desăvîrșească fărădelegea, ca să-și potolească ura. 3 Cuvintele gurii lui sînt mincinoase și înșelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înțelepciune și să facă binele. 4 În așternutul lui se gîndește la răutate, stă pe o cale care nu este bună, și nu urăște răul. 5 Bunătatea Ta, Doamne, ajunge pînă la ceruri, și credincioșia Ta pînă la nori. 6 Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile Tale sînt ca Adîncul cel mare. Doamne, Tu sprijinești pe oameni și pe dobitoace! 7 Cît de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. 8 Se satură de belșugul Casei Tale, și -i adăpi din șivoiul desfătărilor Tale. 9 Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina. 10 Întinde-Ți și mai departe bunătatea peste ceice Te cunosc, și dreptatea peste cei cu inima neprihănită! 11 Să nu m`ajungă piciorul celui mîndru, și să ...
Psalmii Capitol 40 Psalmii 39 Psalmii Capitol 40 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David.) Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S`a plecat spre mine, mi -a ascultat strigătele. 2 M`a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi -a pus picioarele pe stîncă, și mi -a întărit pașii. 3 Mi -a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s`au temut, și s`au încrezut în Domnul. 4 Ferice de omul, care își pune încrederea în Domnul, și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși! 5 Doamne, Dumnezeule, multe sînt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trîmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc. 6 Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispășire. 7 Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! -în sulul cărții este scris despre mine- 8 vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! ...
... lui David.) Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește; 2 Domnul îl păzește și -l ține în viață. El este fericit pe pămînt, și nu -l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. 3 Domnul îl sprijinește, cînd este pe patul de suferință ...
Psalmii Capitol 42 Psalmii 41 Psalmii Capitol 42 1 (Către mai marele cîntăreților. Cîntarea fiilor lui Core.) Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! 2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? 3 Cu lacrămi mă hrănesc zi și noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`` 4 Mi-aduc aminte, și-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulțime, și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțămire ale unei mulțimi în sărbătoare. 5 Pentruce te mîhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăș Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea și Dumnezeul meu. 6 Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gîndesc, din țara Iordanului, din Hermon, și din muntele Mițear. 7 Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile și valurile Tale trec peste mine. 8 Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cîntam laudele Lui, și înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele. ...
... casei; 17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. 18 Să se tot creadă omul fericit în viață, să se tot laude cu bucuriile pe cari și le face, 19 căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea ...
Psalmii Capitol 54 Psalmii 53 Psalmii Capitol 54 1 (Către mai marele cîntăreților. De cîntat cu instrumente cu coarde. O cîntare a lui David. Făcută cînd au venit Zifiții să spună lui Saul: ,,Știți că David șade ascuns printre noi?``) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, și fă-mi dreptate, prin puterea Ta? 2 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. 3 Căci niște străini s`au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gîndesc la Dumnezeu. - 4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! 5 Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimicește -i în credincioșia Ta! 6 Atunci Îți voi aduce jertfe de bună voie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; 7 căci El mă izbăvește din toate necazurile, și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei. Psalmii
Psalmii Capitol 59 Psalmii 58 Psalmii Capitol 59 1 (Către mai marele cîntăreților. ,,Nu nimici.`` O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a trimes Saul să -i împresoare casa, ca să -l omoare.) Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de protivnicii mei! 2 Scapă-mă de răufăcători, izbăvește-mă de oamenii setoși de sînge! 3 Căci iată -i că stau la pîndă să-mi ia viața; niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne! 4 Cu toată nevinovăția mea, ei aleargă, se pregătesc: trezește-Te, ieși inaintea mea, și privește! 5 Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepsești toate neamurile! N`avea milă de niciunul din acești vînzători nelegiuiți. -(Oprire). 6 Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște cîni, și dau ocol cetății. 7 Da, din gura lor țîșnește răul, pe buzele lor sînt săbii; căci zic: ,,Cine aude?`` 8 Dar Tu, Doamne, rîzi de ei, Tu Îți bați joc de toate neamurile. 9 Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea. 10 Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi ...
Psalmii Capitol 64 Psalmii 63 Psalmii Capitol 64 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David.) Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, cînd gem! Ocrotește-mi viața împotriva vrajmașului de care mă tem! 2 Păzește-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiți! 3 Ei își ascut limba ca o sabie, își aruncă vorbele lor amare, ca niște săgeți, 4 ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neașteptate, fără nici o frică. 5 Ei se îmbărbătează în răutatea lor: se sfătuiesc împreună ca să întindă curse, și zic: ,,Cine ne va vedea? 6 Pun la cale nelegiuiri, și zic: ,,Iată-ne gata, planul este făcut!`` O prăpastie este lăuntrul și inima fiecăruia! 7 Dar Dumnezeu aruncă săgeți împotriva lor: deodată iată -i loviți. 8 Limba lor le -a pricinuit căderea; și toți cei ce -i văd, clatină din cap. 9 Toți oamenii sînt cuprinși de frică, și mărturisesc: ,,Iată ce a făcut Dumnezeu,`` și recunosc că aceasta este lucrarea Lui! 10 Cel neprihănit se bucură în Domnul și în El își caută scăparea; toți cei cu inima fără prihană se laudă că sînt fericiți. Psalmii
... se mai scoale împotriva Lui! - 8 Binecuvîntați, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceți să răsune lauda Lui! 9 El ne -a păstrat sufletul cu viață, și n`a îngăduit să ni se clatine piciorul. 10 Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc ...
Psalmii Capitol 70 Psalmii 69 Psalmii Capitol 70 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David. Ca aducere aminte.) Grăbește, Dumnezeule, de mă izbăvește! Grăbește de-mi ajută, Doamne! 2 Să rămînă de rușine și înfruntați, cei ce vor să-mi ia viața! Să dea înapoi și să roșească, cei ce-mi doresc pieirea! 3 Să se întoarcă înapoi de rușine, cei ce zic: ,,Aha, Aha!`` 4 Toți cei ce Te caută, să se veselească și să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mîntuirea Ta, să zică neîncetat: ,,Prea mărit să fie Dumnezeu!`` 5 Eu sînt sărac și lipsit: grăbește să-mi ajuți, Dumnezeule. Tu ești ajutorul și Izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi! Psalmii
Psalmii Capitol 72 Psalmii 71 Psalmii Capitol 72 1 (Un psalm al lui Solomon.) Dumnezeule, dă judecățile Tale împăratului, și dă dreptatea Ta fiului împăratului! 2 Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire. 3 Munții vor aduce pace poporului, și dealurile de asemenea, ca urmare a dreptății Tale. 4 El va face dreptate nenorociților poporului, va scăpa pe copiii săracului, și va zdrobi pe asupritor. 5 Așa că se vor teme de Tine, cît va fi soarele, și cît se va arăta luna, din neam în neam; 6 va fi ca o ploaie, care cade pe un pămînt cosit, ca o ploaie repede, care udă cîmpia. 7 În zilele lui va înflori cel neprihănit, și va fi belșug de pace pînă nu va mai fi lună. 8 El va stăpîni dela o mare la alta, și dela Rîu pînă la marginile pămîntului. 9 Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui, și vrăjmașii vor linge țărîna. 10 Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri, împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri. 11 Da, toți împărații se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji. 12 Căci el ...