Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru NIMICI

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 322 pentru NIMICI.

Galateni Capitol 3

Galateni Capitol 3 Galateni 2 Galateni Capitol 3 1 O, Galateni nechibzuiți! Cine v`a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? 2 Iată numai ce voiesc să știu dela voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul, ori prin auzirea credinței? 3 Sînteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfîrșiți prin firea pămîntească? 4 În zădar ați suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zădar! 5 Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței? 6 Tot așa și ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i -a fost socotită ca neprihănire.`` 7 Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credință. 8 Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ,,Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.`` 9 Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sînt binecuvîntați împreună cu Avraam cel credincios. 10 Căci toți cei ce se bizuiesc ...

 

Galateni Capitol 5

Galateni Capitol 5 Galateni 4 Galateni Capitol 5 1 Rămîneți dar tari, și nu vă plecați iarăș supt jugul robiei. 2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. 3 Și mărturisesc iarăș încă odată oricărui om care primește tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 4 Voi, cari voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v`ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. 5 Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii. 6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n`au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste. 7 Voi alergați bine: cine v`a tăiat calea ca să n`ascultați de adevăr? 8 Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v`a chemat. 9 Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala. 10 Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiți altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el. 11 Cît despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s` ...

 

Efeseni Capitol 2

Efeseni Capitol 2 Efeseni 1 Efeseni Capitol 2 1 Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, 2 în cari trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne -a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sînteți mîntuiți). 6 El ne -a înviat împreună, și ne -a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și ...

 

Coloseni Capitol 2

Coloseni Capitol 2 Coloseni 1 Coloseni Capitol 2 1 Vreau, în adevăr, să știți cît de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru toți ceice nu mi-au văzut fața în trup; 2 pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, 3 în care sînt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. 4 Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. 5 Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuș cu duhul sînt cu voi, și privesc cu bucurie la buna rînduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Hristos. 6 Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, 7 fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile cari v`au fost date, și sporind în ea cu mulțămiri către Dumnezeu. 8 Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. 9 Căci în El locuiește trupește toată plinătatea ...

 

2 Tesaloniceni Capitol 2

... cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei. 8 Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de ...

 

2 Timotei Capitol 1

2 Timotei Capitol 1 1 Timotei 6 2 Timotei Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, 2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare și pace dela Dumnezeu Tatăl, și dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Mulțămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte. 4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s`a sălășluit întîi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice, și sînt încredințat că și în tine. 6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 8 Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu. 9 El ne -a mîntuit și ne - ...

 

Evrei Capitol 2

Evrei Capitol 2 Evrei 1 Evrei Capitol 2 1 De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. 2 Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s`a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și -a primit o dreaptă răsplătire, 3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mîntuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne -a fost adeverită de cei ce au auzit -o, 4 în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri și felurite minuni, și cu darurile Duhului Sfînt, împărțite după voia Sa! 5 În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim. 6 Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: ,,Ce este omul, ca să-Ți aduci amine de el, sau fiul omului, ca să -l cercetezi? 7 L-ai făcut pentru puțină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă și cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale: 8 toate le-ai supus supt ...

 

2 Petru Capitol 2

2 Petru Capitol 2 2 Petru 1 2 Petru Capitol 2 1 În norod s`au ridicat și prooroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, cari vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i -a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. 2 Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înșelătoare, să aibă un cîștig dela voi. Dar osînda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează. 4 Căci dacă n`a cruțat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i -a aruncat în Adînc, unde stau înconjurați de întunerec, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată; 5 dacă n`a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, cînd a trimes potopul peste o lume de nelegiuiți; 6 dacă a osîndit El la peire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă ...

 

1 Ioan Capitol 3

1 Ioan Capitol 3 1 Ioan 2 1 Ioan Capitol 3 1 Vedeți ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și sîntem. Lumea nu ne cunoaște, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. 2 Prea iubiților, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s`a arătat încă. Dar știm că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat. 4 Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege. 5 Și știți că El S`a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat. 6 Oricine rămîne în El, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. 7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum El însuș este neprihănit. 8 Cine păcătuiește, este dela diavolul, căci diavolul păcătuiește dela început. Fiul lui Dumnezeu S`a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu, ...

 

Iuda Capitol 1

Iuda Capitol 1 3 Ioan 1 Iuda Capitol 1 1 Iuda, rob al lui Isus Hristos, și fratele lui Iacov, către cei chemați, cari sînt iubiți în Dumnezeu Tatăl, și păstrați pentru Isus Hristos: 2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite. 3 Prea iubiților, pe cînd căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mîntuirea noastră de obște, m`am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. 4 Căci s`au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioși, cari schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn și Domn Isus Hristos. 5 Vreau să vă aduc aminte, măcar că știți odată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din țara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n`au crezut. 6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri vecinice, în întunerec, pe îngerii cari nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința. 7 Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, ...

 

Numeri Capitol 4

Numeri Capitol 4 Numeri 3 Numeri Capitol 4 1 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron, și a zis: 2 ,,Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinților lor, 3 dela vîrsta de treizeci de ani în sus, pînă la vîrsta de cincizeci de ani, pe toți cei destoinici să facă vreo slujbă la cortul întîlnirii. 4 Iată slujbele fiilor lui Chehat, în cortul întîlnirii: ele privesc Locul prea sfînt. 5 La pornirea taberii, Aaron și fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinlăuntru, și să acopere cu ea chivotul mărturiei; 6 să pună deasupra ei o învelitoare de piele de vițel de mare, și să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului. 7 Să întindă un covor albastru peste masa pînilor pentru punerea înainte, și deasupra să pună străchinile, cățuile, ceștile și potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie și pînea care se pune necurmat înaintea Domnului; 8 peste toate aceste lucruri să întindă un covor cărmiziu, și să -l acopere cu o învelitoare de piele de vițel de mare; apoi să pună drugii mesei. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>