Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru AȘA
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 652 pentru AȘA.
... fiecare după puterea dată lui de Domnul. 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: 7 așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. 8 Cel ce sădește și cel ce ... lui Dumnezeu locuiește în voi? 17 Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: și așa sînteți voi. 18 Nimeni să nu se înșele: Dacă cineva dintre voi se crede înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ...
... un chimval zîngănitor. 2 Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încît să mut și munții, și n`aș avea dragoste, nu sînt nimic. 3 Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor ... Acum, vedem ca într`o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. 13 Acum dar rămîn aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este ...
... înghițit de viață. 5 Și Cel ce ne -a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne -a dat arvuna Duhului. 6 Așa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci știm că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, - 7 pentrucă umblăm prin credință, nu ... ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei. 16 Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuș acum nu ...
... să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur. 10 Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, și chiar așa am și căutat să fac. 11 Dar cînd a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în față, căci era de osîndit ... a ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați împrejur. 13 Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți Iudei, așa că pînă și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor. 14 Cînd i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul ...
... ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, 16 ținînd sus Cuvîntul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n`am alergat, nici nu m`am ostenit în zădar. 17 Și chiar dacă va ... să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu mă bucur și mă bucur cu voi toți. 18 Tot așa și voi, bucurați-vă, și bucurați-vă împreună cu mine. 19 Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimet în curînd pe Timotei, ca să fiu ...
... pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe viclenie. 4 Ci, fiindcă Dumnezeu ne -a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. 5 În adevăr, cum bine știți, niciodată n`am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici ... mulțămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd ați primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-ați primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi cari credeți. 14 Căci, fraților, voi ați călcat pe urmele ...
... toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci, 9 vreau mai de grabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemnițat pentru Hristos Isus. 10 Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru ... găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre. 23 Epafra, tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimete sănătate; 24 tot așa
... orice abatere și orice neascultare și -a primit o dreaptă răsplătire, 3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mîntuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne -a fost adeverită de cei ce au auzit -o ... Iată-Mă, Eu și copiii, pe cari Mi i -a dat Dumnezeu!`` 14 Astfel dar, deoarece copiii sînt părtași sîngelui și cărnii, tot așa și El însuș a fost deopotrivă părtaș la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul ...
... cu ce aveți, căci El însuș a zis: ,,Nicidecum n`am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.`` 6 Așa că putem zice plini de încredere: ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?`` 7 Aduceți-vă aminte de ... ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci așa ceva nu v`ar fi de niciun folos. 18 Rugați-vă pentru noi; căci sîntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm ...
... cît de mari sînt, și, măcar că sînt mînate de vînturi iuți, totuș sînt cîrmuite de o cîrmă foarte mică, după gustul cîrmaciului. 5 Tot așa și limba, este un mic mădular, și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! 6 Limba este și ea ... cu ea blestemăm pe oameni cari sînt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. 10 Din aceeaș gură iese și binecuvîntarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! 11 Oare din aceeaș vînă a izvorului țîșnește și apă dulce și apă amară? 12 Frații mei, poate oare un smochin ...
... pilde turmei. 4 Și cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. 5 Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrîni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, ,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor ... har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v'ați alipit. 13 Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimete sănătate. Tot așa