Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CA SĂ
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1086 pentru CA SĂ.
... le-am văzut, și mi-am îndreptat inima spre tot ce se face supt soare. Este o vreme cînd un om stăpînește peste alt om, ca să -l facă nenorocit. 10 Atunci am văzut pe cei răi îngropați și ducîndu-se la odihna lor, iar pe ceice lucraseră cu neprihănire depărtîndu-se ... cei ce se tem de Dumnezeu, și au frică de El. 13 Dar cel rău, nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n`are frică de Dumnezeu. 14 Este o deșertăciune care se petrece pe pămînt: și anume sînt oameni neprihăniți, cărora le merge ... Eu zic că și aceasta este o deșertăciune. 15 Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare de cît să mănînce și să bea și să se veselească; iată ce trebuie să -l însoțească în mijlocul muncii lui, în zilele vieții pe cari i le dă Dumnezeu supt soare. 16 Cînd mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care și -o dă omul pe pămînt-căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi ...
... Iacov se va întoarce iarăș, va avea odihnă și liniște; și nu -l va mai tulbura nimeni. 11 Căci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre cari te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu ... pot să te las nepedepsit.`` 12 ,,Așa vorbește Domnul: ,Lovitura ta este de nevindecat, și rana ta este usturătoare. 13 Niciunul nu-ți apără pricina, ca să-ți lege rana; nu -i niciun leac, niciun mijloc de vindecare! 14 Toți cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu -i pasă de tine ... de rana ta, de durerea, pe care ți -o pricinuiește boala ta? Pentru mulțimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! 16 Totuș, toți cei ce te mănîncă vor fi mîncați, și toți vrăjmașii tăi, toți, vor merge în robie; cei ce te ... și strigăte de bucurie; Îi voi înmulți, și nu se vor împuțina; îi voi cinsti, și nu vor fi disprețuiți. 20 Fiii lui vor fi ca ...
... Petru Capitol 5 1 Petru 4 1 Petru Capitol 5 1 Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrîn.) dintre voi, eu, care sînt un presbiter (Sau: bătrîn.) ca și ei, un martur al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este supt paza ... cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. 5 Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrîni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, ,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriți le dă har." 6 Smeriți-vă dar supt mîna tare a ... 7 Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuș îngrijește de voi. 8 Fiți treji, și vegheați! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. 9 Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. 10 Dumnezeul oricărui har, care v'a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veți suferi puțină vreme, vă ... să ...
... țara.`` Și oamenii aceia s`au suit, și au iscodit cetatea Ai. 3 S`au întors la Iosua, și i-au spus: ,,Degeaba mai faci să mai meargă tot poporul; două sau trei mii de oameni vor ajunge ca să bați cetatea Ai; nu osteni tot poporul; căci oamenii aceia sînt puțin la număr.`` 4 Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat ... lui Israel, și și-au presărat capul cu țărînă. 7 Iosua a zis: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, pentruce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mînile Amoriților și să ne prăpădești? De am fi știut să rămînem de cealaltă parte a Iordanului! 8 Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmașilor lui ... lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit, și le-au ascuns printre lucrurile lor. 12 De aceea copiii lui Israel nu pot să țină piept vrăjmașilor lor: vor da dosul în fața vrăjmașilor lor, căci sînt dați spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu ... ...
... a lunii a noua, care este luna lui Chisleu. 2 Cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage Domnului, 3 și să întrebe pe preoții din Casa Domnului oștirilor și pe prooroci: ,,Trebuie să plîng și în luna a cincea și să mă înfrînez, cum am făcut atîția ani?`` 4 Atunci Cuvîntul Domnului oștirilor mi -a vorbit astfel: 5 ,,Spune la tot poporul țării și ... vă cu bunătate și îndurare unul față de altul. 10 Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac, și niciunul să nu gîndească rău în inima lui împotriva fratelui său.``... 11 Dar ei n`au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, și și-au astupat urechile ca să n`audă. 12 Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n`asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oștirilor ...
... în Casa Domnului, argintul ieșit la numărătoare, și anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după prețuirea făcută, și tot argintul pe care -i spune cuiva inima să -l aducă la Casa Domnului, 5 preoții să -l ia fiecare dela cei pe cari -i cunoaște, și să -l întrebuințeze la dregerea casei, ori unde se va găsi ceva de dres.`` 6 Dar s`a întîmplat că, în al douăzeci și ... Ioas a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți, și le -a zis: ,,Pentruce n`ați dres stricăciunile casei?`` Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții noștri, ci să -l dați pentru dregerea stricăciunilor casei.`` 8 Preoții s`au învoit să nu mai ia argint dela popor, și să nu mai fie însărcinați cu dregerea stricăciunilor casei. 9 Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i -a făcut o gaură ... lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trîmbițe, nici un vas de aur sau de argint: 14 ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să -l întrebuințeze pentru dregerea Casei Domnului. 15 Nu se cerea socoteală oamenilor în mînile cărora dădeau argintul ca ...
... 1 Cînd a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari -l însărcinase Domnul, Dumnzeul lor, să le spună, 2 Azaria, fiul lui Osea, Iohanan, fiul lui Careah, și toți oamenii aceia îngîmfați, au zis lui Ieremia: ,,Minți! Nu Domnul, Dumnezeul nostru ... să ne spui: ,Nu vă duceți în Egipt ca să locuiți acolo pentru o vreme!` 3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te ațîță împotriva noastră, ca să ne dai în mînile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!`` 4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oștilor, și tot poporul, n`au ascultat de glasul Domnului, care le ... Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile oștilor, au luat pe toate rămășițele lui Iuda, cari din împrăștiați cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în țara lui Iuda, 6 și anume pe bărbații, femeile, copiii, fiicele împăratului, și pe toate sufletele, pe cari le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor ... de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes. 10 Și spune Iudeilor: ,Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi trimete să ...
... Psalmii Capitol 92 Psalmii 91 Psalmii Capitol 92 1 (Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, și să mărim Numele Tău, Prea Înalte, 2 să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea credincioșia Ta, 3 cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta, în sunetele arfei. 4 Căci Tu mă înveșelești ... de adînci sînt gîndurile Tale! 6 Omul prost nu cunoaște lucrul acesta, și cel nebun nu ia seama la el. 7 Dacă cei răi înverzesc ca iarba, și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie. 8 Dar Tu, Doamne, ești înalțat în veci de veci! 9 Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată vrăjmașii Tăi pier: toți ... vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei, și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de protivnicii mei cei răi. 12 Cel fără prihană înverzește ca finicul, și crește ca cedrul din Liban. 13 Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. 14 Ei aduc roade și la bătrîneță, sînt plini de suc ...
... găsi îndată o măgăriță legată, și un măgăruș împreună cu ea; deslegați -i și aduceți -i la Mine. 3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimete.`` 4 Dar toate aceste lucruri s`au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: 5 ,,Spuneți fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd și călare pe un măgar ... și nu l-ați crezut. Dar vameșii și curvele l-au crezut: și, măcar că ați văzut lucrul acesta, nu v`ați căit în urmă ca să -l credeți. 33 Ascultați o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit -o cu ... și a plecat în altă țară. 34 Cînd a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. 35 Vierii au pus mîna pe robii lui, și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorît, iar ... fiul său, zicînd: ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` 38 Dar vierii, cînd au văzut pe fiul, au zis între ei: ,Iată moștenitorul; veniți
... cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, 3 în care sînt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. 4 Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. 5 Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuș cu duhul sînt cu voi, și privesc cu bucurie la buna ... și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile cari v`au fost date, și sporind în ea cu mulțămiri către Dumnezeu. 8 Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. 9 Căci în ... stăpînirile, și le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce. 16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu ... legăturilor, își primește creșterea pe care i -o dă Dumnezeu. 20 Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ...
... era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori. 4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadnița, și își trimiteau pîraele la toți copacii de pe cîmp. 5 De aceea, tulpina lui ... înfipte în ape mari. 8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoșii nu erau de asemuit cu crengile lui, și platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseță. 9 Îl făcusem atît de frumos prin mulțimea crăcilor lui, că -l pismuiau toți copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui ... 13 Pe sfărîmăturile lui au venit și s`au așezat toate păsările cerului, și toate fiarele cîmpului și-au făcut culcușul între ramurile lui, 14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălțimea lor, și să nu-și mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udați de apă cu înălțimea lor; căci toți sînt dați pradă morții, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu ... ...