Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru EA
Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 959 pentru EA.
1 Timotei Capitol 1 2 Tesaloniceni 3 1 Timotei Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, și a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, 2 către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare și pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură, 4 și să nu se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfîrșit, cari dau naștere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum. 5 Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr`o inimă curată, dintr`un cuget bun, și dintr`o credință neprefăcută. 6 Unii, fiindcă s`au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s`au apucat de flecării. 7 Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. 8 Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine, 9 căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege ...
... Eva. 14 Și nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s`a făcut vinovată de călcarea poruncii. 15 Totuș ea
1 Timotei Capitol 5 1 Timotei 4 1 Timotei Capitol 5 1 Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuiește -l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește -i ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrîne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția. 3 Cinstește pe văduvele cari sînt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoți dela copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întîi față de cei din casa lor, și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și -a pus nădejdea în Dumnezeu, și stăruiește, zi și noapte, în cereri și rugăciuni. 6 Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă. 7 Poruncește și aceste lucruri, ca să fie fără vină. 8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s`a lepădat de credință, și este mai rău decît un necredincios. 9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n`aibă mai puțin de șaizeci de ani, să ...
2 Timotei Capitol 1 1 Timotei 6 2 Timotei Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, 2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare și pace dela Dumnezeu Tatăl, și dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Mulțămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte. 4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s`a sălășluit întîi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice, și sînt încredințat că și în tine. 6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 8 Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu. 9 El ne -a mîntuit și ne - ...
Evrei Capitol 3 Evrei 2 Evrei Capitol 3 1 Deaceea, frați sfinți, cari aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2 care a fost credincios Celuice L -a rînduit, cum și Moise a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu.`` 3 Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăș. - 4 Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. - 5 Cît despre Moise, el a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu``, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu. 6 Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm. 7 Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: ,,Astăzi, dacă auziți glasul Lui, 8 nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, 9 unde ...
... rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, și pentrucă aceia cărora li s`a vestit întîi vestea buna n`au intrat în ea, din pricina neascultării lor, 7 El hotărăște din nou o zi: ,,Astăzi,`` -zicînd, în David, după atîta vreme, cum s`a spus mai ...
Evrei Capitol 10 Evrei 9 Evrei Capitol 10 1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrșiți pe cei ce se apropie. 2 Altfel, n`ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți odată, n`ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate? 3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4 căci este cu neputință ca sîngele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. 5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n`ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n`ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: ,,Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!`` 8 După ce a zis întîi: ,,Tu n`ai voit și n`ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat``, (lucruri aduse toate după Lege), 9 apoi zice: ,,Iată-Mă, ...
1 Petru Capitol 5 1 Petru 4 1 Petru Capitol 5 1 Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrîn.) dintre voi, eu, care sînt un presbiter (Sau: bătrîn.) ca și ei, un martur al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîștig mîrșav, ci cu lepădare de sine. 3 Nu ca și cum ați stăpîni peste cei ce v'au căzut la împărțeală, ci făcîndu-vă pilde turmei. 4 Și cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. 5 Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrîni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, ,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriți le dă har." 6 Smeriți-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. 7 Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuș îngrijește de voi. 8 Fiți treji, și vegheați! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcnește, și ...
... pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieții, - 2 pentrucă viața a fost arătată, și noi am văzut -o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața vecinică, viață care era la Tatăl, și care ne -a fost arătată; - 3 deci, ce am văzut și am ...
2 Ioan Capitol 1 1 Ioan 5 2 Ioan Capitol 1 1 Presbiterul (Sau: bătrînul.) către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe cari -i iubesc în adevăr-și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul, - 2 pentru adevărul acesta care rămîne în noi, și care va fi cu noi în veac: 3 Harul, îndurarea și pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și în dragoste! 4 M`am bucurat foarte mult cînd am aflat pe unii din copiii tăi umblînd în adevăr, după porunca pe care am primit -o dela Tatăl. 5 Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut -o dela început: să ne iubim unii pe alții! 6 Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit dela început. 7 Căci în lume s`au răspîndit mulți amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! 8 Păziți-vă bine să nu perdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină. ...
... spus tot ce a văzut. 3 Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! 4 Ioan, către cele șapte Biserici, cari sînt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce ...