Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.
... Și ne-am gătit după puteri, Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data — Țin minte toate, ca de ieri. Și câți nuntași! Să-i spuie pragul! Și-afară ger, ca la Craciun. Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rost— Și dacă nu știu eu ce-a fost, Atunci eu nu știu cum mă cheamă! În curte el de vorb-a stat ... zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și-așa răpus Zăcea pe țol cu fața-n sus Cu ochii stinși și fără vlagă. În două zânele l-au rupt, I-au stors și sângele cu-ncetul Căci nu putea să-și miște, bietul, Nici ochii-n cap!
... măsura, poate deveni pernicioasă, cum o virtute împinsă peste o anumită limită începe a fi o curată meteahnă. Ungurul meu, așa om cumsecade, și inteligent și cult, era în cazul acesta din urmă: întindea coarda patriotismului peste maximul de elasticitate; când vorbea inima lui de maghiar, judecata lui de om trebuia ... a isprăvit cu omenirea! Până la dar însă , maghiarul meu avea aerul feroce și tonul tunător; dar de la dar însă încolo, lua aerul dulceag și tonul duios. Așa m-a făcut să-mi petrec luna de vilegiatură într-un mod foarte plăcut. Cu câteva seri înainte de a ne ... plictisească, mi-a vorbit despre tricolorul maghiar cu un avânt într-adevăr "înălțător". Mi-a spus că el mănâncă mai bucuros, și mai cu poftă chiar, săpun învelit într-o etichetă tricoloră maghiară decât cașcaval învelit în hârtie simplă albă. Și, aminteri, om foarte cumsecade... inteligent și cult... M-am gândit: "Doamne, un om așa de cumsecade, așa de inteligent și de cult, cu așa meteahnă... ce ușor i-ar fi unui șarlatan, prost și incult, să-l ducă de nas și ...
Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F
... limba noastră, care s-a născut odată cu primirea sfintei credințe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme și din acea vreme, când strămoșii noștri au fost încă păgâni. Așa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgânești, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă și acuma: Rusaliile, Joile Mari și altele de felul lor. Așa-s și numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgânești ale vechilor romani, din care ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar că acuma suntem creștini cu desăvârșire. Obiceiurile și sărbătorile păgânești în obștea noastră creștinească sunt o mare necuviință — și ar trebui ca noi să ne luptăm împotriva lor cu toate puterile noastre. Dar, cu părere de rău, trebuie să spunem că aceste credințe deșarte ... numiri latinești. Paștele vine din latinescul Paseha (Pasha); Duminica Mare, din dies Dominica Magna — ziua Domnului cel Mare; Boteaza, de la latinescul vaptizo (botez) și
... nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte, De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost, Istorisește mii, ca cum ar fi de rost Și intrigi mai ales adeseori lucrează: Le face mare haz, le și adiverează. Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie, Atunci se apără și zice că nu știe. CUCOANA ZAMFIRIȚA Așa cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă, Precum postelnicul necontenit o are, Mult scade ... o spun din toate mai ales, Și poate dumneaei ceva să fi vorbit, Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit. CUCOANA MĂRIOARA O, Doamne! Și ce vrei, să ai bărbat plăcut, Să te mai îngrijești de a-l păzi din scurt Și
... zi, a ajuns să o placă atâta, încât, a răbdat cât a răbdat, până n-a mai putut, și a cerut-o în căsătorie; iar dânsa plăcându-l asemenea, că era om de seamă și mândru, și-l vedea că ține și el mult la băiat, bucuroasă l-a luat. Și i-au cununat chiar împăratul cu împărăteasa, dându-le mare cinste și daruri scumpe. Când a intrat în biserică mireasa — gătită de nună-sa sub ochii nunului — cu flori și beteală de aur în păru-i negru, cu chipul și trupul, și cu zâmbetul și mersul acelea, pășind așa de cuminte, nici îndrăzneață, dar nici sfioasă — a rămas toată lumea-ncremenită, nu altceva, că-n adevăr era o arătare. Mai mulțumit ... ca oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și
... vișinilor înfloriți își întindeau ramurile până pe sub streașină. Conul Gavrilă se așeză tacticos în jilț, privind cu mare mulțumire florile albe și mirositoare. — Așa-i și la mine la țară, măi Toadere. Boierul Toader nu-și găsea chibritelnița. — Ei, dacă nu e Anghelina, degeaba, nimic nu e la locul lui. Și oftă și căzu pe gânduri. Boierul Gavrilă își aduse și dânsul aminte de feciorul dumisale; oftă și dânsul. — Dacă nu e Anghelina, îți spun eu, nimic nu e la locul lui, începu iar după un timp boierul Toader. Găsi un chibrit ... cu glasul coborât: — Să ne trăiască, frate Gavrilă. Să ne trăiască, în cinstea care am trăit și noi, și să deie Dumnezeu să fie și ei fericiți de copiii lor cum am fost noi de dânșii. Ciocniră paharele, dar nu le putură bea așa degrabă, căci lacrimile le umplură ochii și paharele le tremurau în mână. Vântul scutură mai tare crengile înflorite. În paharul boierului Gavrilă căzu o floare, dânsul îl ridică în sus și-l dete peste cap cu floare cu tot. — Așa te vreau, Gavrile. Boierul Toader dădu
... sămănase Polomida înghimpoasă Și puciocna puturoasă Urda vacii, lușca, porul Cu săpoiul, cu cosorul Scot afară, smulg, usucă Ca mai bun rod să aducă, Rod și grîu curat ca jarul Să tragă acasă carul, La timp bun să să-nblătească, Și flămînzii să hrănească. Fericit e omul care Așa o viață are Pe el palma îl hrănește Ce mănîncă îi tignește. Are toate, nu-și impută Vremea în har petrecută. Vierii cu ce tărie Învîrtesc sapa prin vie ! Fiind de mult împărată Și vița pe pari legată. Gunoiul ce se cărase Și-ntr-un loc să descărcase, Între viță îl resfiră La rădăcini îl înșiră Și săpînd împrejur locul Prin el înmulțește focul, Focul, vara și căldura, Care, precum e natura Silește rodul să iasă Din căpușoarele grase. Văzînd vierul cum crește Căpușa ce să ivește, Cu struguri înfrumsețată Bucuria îl ... pe tăier.â€� — „Aș aduce — n-am de unde Lipsa nu o poci ascunde ; N-am ce face, dacă Domnul Neiubind lenea și somnul Așa pedepsi norodul De-i lua și din vii rodul, ( ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
... Publicată în Gazeta săteanului , R. Sărat - București, 1901, nr. 8 (20 mai) Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Și-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simții că vine Și n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, și-așa socot Că nu va trece luna Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De ... Și-o fi acum și roasă De când rugina scurmă-n ea. Să-mi văd, o date-ar sfântul, Cum cade iarba-n fața mea Și-mi bate-n plete vântul! Ea lupte-se cum biet o știi, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul
Mihai Eminescu - La aniversară
... gândi ea în sine cu părere de rău, dar ce era să zică. Șezură pe banca de piatră de lângă portiță... Ea-i întoarse spatele și-și mușca unghiile... el se uita în omăt. Prost lucru! Ar fi putut sta multă vreme așa. Nu știu... În sfârșit... ea... în sfârșit... domnia ei a fost aceea care — așa încet — c-un pic de mânie și nu prea: — Ermil! — Aud! — Eu să-ți spun drept și să nu zici că nu ți-am spus-o... dar... eu nu te mai iubesc defel... și tu mi-ai spus-o azi, că eu nu te iubesc -Așaa! Ea-și pusese ceva în cap azi: o idee... și acesta era modul cu care căuta pretexte de ceartă — și aceste certe, știa ea cum se sfârșesc oare? — Da! Nu mă iubești... repet-o, spune-o... te cred, fiindcă tu nu m-ai iubit ... — Tu ești un înger... îndărătnic... dar un înger... Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. — Mă duc... și tu ești un măgar. — Las' să fiu... Nu te duce... — Trebuie... tu! Așa
Petre Ispirescu - Zâna munților
... din fiii de împărați, încât se uita la dânsul ca la soare. Iară el de ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte și mai frumos. În toată împărăția lui și a vecinilor lui împărați, altă vorbă nu era decât de înțelepciunea și frumusețea acestui fiu de împărat. N-ajunsese să-și răsucească mustăcioara și foile de zestre curgeau de la fel de fel de împărați, care voiau să-și dea fetele după dânsul, dară el nu voia să se însoare așa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el ... de la vânătoare, o femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică și, fiindcă tocmai era trebuință de o găinăreasă, o primi. Curățenia și buna îngrijire ce da găinilor și tuturor paserilor de la cotețele împărătești ajunsese de poveste. Împărăteasa era așa de mulțumită, încât în toate zilele spunea împăratului câte o vorbă bună pentru bărbăția acestei femei tinere, dară săracă. Ea și începuse a se gândi la norocirea bietei femei. Fiul împăratului auzind atâtea vorbe frumoase despre găinăreasă, voi să o vază și el. Într-o zi, când împărăteasa se duse să cerceteze găinile
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
... grupuleț, mic la stat mare la sfat, mai mare daraua decât ocaua, o nucă de jucărie cu coaja umflată și lustruită dar fără miez, și așa mai departe câte știam și vedeam și noi ca tot târgul. La acestea, marele bărbat de stat ne răspunde prin gazeta d-sale: Nu-i adevărat ce spuneți voi și tot târgul; din contra, Centrul este un mare partid. Noi de colo: Domnule avocat, ia răbojul, și să-ți numărăm bobocii ca să vezi și dumneata. - Nu-i adevărat, ne răspunde iar marele bărbat de stat, n'aveți idee de știința modernă: două și cu două fac nouă: Centrul este un mare partid. - Ce-i de făcut cu avocatul ăsta ? ne întrebarăm noi atunci; și ca să scăpăm de tâcâitură, ne hotărîrăm a-i spune astăzi ca Mușat: De ! domnule avocat, o fi și cum zici dumneata. * Acum, lăsând de-o parte povestea înțeleptului Mușat, să vorbim mai puțin glumeț. Punem odată pentru totdeauna o întrebare organului marelui om ... zice marele om de stat - temperator. Acesta este cuvântul cel mare. Care va să zică avem un număr de temperatori, cari stau în slujbele statului și când o partidă și