Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU TINE SEAMA DE

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 227 pentru NU TINE SEAMA DE.

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... socoteala rotundă, arătând câți bani puteau economisi fără să știrbească nimic din ce-și puseseră dânșii în gând. Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe de acestea, cuvântul lui tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui de vânător povestiri de necrezut. Când le auzea, Buhtea se mira grozav: — Măi, măi, măi! amarnică-i lumea. Odată, întorcându-se de la Iași, se întâlni într-un han c-un alt drumeț, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, străinul, căruia nu-i mai tăcuse gura, aduse vorba și despre Vodă-Cuza: — Îndrăzneț om, spunea dânsul. Ia închipuie-ți dumneata ce am aflat de la un om care a văzut minunea cu ochii lui. Cică Vodă și cu Buhtea Boierul vrând să arate, zilele trecute, cât de ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu alt oarecine avînd judecată, Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum îi place, Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare: — Va—a—ai de mine, ce nas ai mare! Pe craiul cu astă vorbă îl împunse, Dar deocamdată nimic nu răspunse. Ea însă părîndu-i că nu auzise Între alte vorbe iară îi mai zise. Craiul și aceasta o-nghiți cu noduri, Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri Și mai zise iarăși: — Ce ciudat îmi pare! N-am mai văzut încă astfel de nas mare! Se înăspri craiul și zise: — Cocoană! Știi că ești cu totul ciudată persoană! Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul de ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

... bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei, iaste ființa celor nădăjduite și lucrurilor celor ce nu să văd dovediri și fără de credință nu iaste cu putință nimeni să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu, nici să se apropie de el. Și, pentru ca să vă încredințaț cum că iaste cuvântul acesta adevărat, ascultaț de vedeți că zice Hristos cătră apostoli la 16 capete ale lui Marcu: MĂ©rgeț în toată lumea, propoveduiț Evangheliia la toată zidirea și cela ce ... de tot lumina zilei între întunĂ©recul nopții și când ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stĂ©lele cĂ©le mai mici avea deșchise tâmplele lor cĂ©le de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător ...

 

Ion Luca Caragiale - Repausul duminical

... copiii, la neamurile ei, tocmai în Muscel... Eu n-am vrut să merg... mai întâi, mi-a fost lene să mă scol așa de dimineață; și pe urmă, drept să-ți spun, nu-mi plac petrecerile patriarhale; eu sunt orășean; mie-mi place orașul... dar... nu duminicile și sărbătorile... N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraș mare în zilele de repaus dominical! Toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn... Ce somn!... Peste tot închis!... Să vrei să te spânzuri, n-ai de unde să-ți cumperi un ștreang... Lipsa asta de activitate, de viață, de mișcare comercială mă apasă pe umeri, mă trage și pe mine la somn; și nu pot dormi măcar - parcă sunt în stare de insomnie... și când mai văd și toată mitocănimea asta parvenită, prostimea asta elegantă, învârtindu-și roatele cu cauciuc în neștire, îmi vin fel de fel de idei... primejdioase... De un ceas umblu să dau de un prietin... parcă toți au intrat în pământ! - Iată, m-ai găsit pe mine, îi zic eu. - Bine că te-am găsit, nene Iancule! Afurisit ... ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... pentru nimic. Strânsese astfel, cam vreo două mii. în tovărășia lor și a samovarului, își petrecea, în sihăstria lui, la gura sobei, nopțile de iarnă. Trecurăm la altele, vorbirăm de greutățile vieții, de "criză", lucruri pe cari conu Rache le știa doar din auzite. Bogat dela naștere, fusese totdeauna mai presus de nevoi; deopotrivă înstărită soția lui, avut prin sine și mai avut prin căsătorie unicul lor fiu, inginerul petrolist, iar pe nepoțică, singură de asemeni la părinți, o mai așteptau și alte moșteniri. De altmintreli, cu toate că în timpul din urmă, conu Rache suferise pagube simțitoare, rămânând cu mulți bani încurcați sau necăpătuiți, nu se plânse. Era altceva care îl costa. Dintre vechile legături de breaslă, de sindrofie, de petrecere, bărbați și femeii cele ce mai supraviețuiseră se daseră aproape toate la fund, doborâte cari de beteșuguri cari de ruină. Singură Masinca Drângeanu, rămăsese tânără, frumoasă, chiabură; deși cam de aceeași vârstă cu dânsul, ar fi putut trece drept fiica lui. Prânzise în ajun la dânsa, se înfruptase din toate noutățile, răscoliseră împreună prin atât ... însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... Căci zilele - unui rege primejdii au în ele — El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș'atunci devine umbră — pe mână de mișei Cad frâele și dânșii duc lumea cum vor ei. « Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur, — eu voiu ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg— Să vadă 'n cartea lumii un înțeles ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... în două mici suspine, Unite prin amor!... B.P.H. CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN "În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă..." Ureche, sub anul 1564 FEȚELE : RĂZVAN, țigan dezrobit SBIEREA, boier bătrân TĂNASE, cerșitor BAȘOTĂ, mare vătav DASCĂLUL TÂRGOVEAȚA I TÂRGOVEAȚA II TÂRGOVEAȚA III TÂRGOVEAȚA ... cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... domn ăl mare... ILINCA: Fa Oană, ție ți-e lene. OANA: Ba... BĂLAȘA: Fa Oană, ție ți-e foame. OANA: Ba... BĂLAȘA: Fa Oană, pe tine te ține degeaba la curte. OANA: Dă... IRINA: Fa Onișor, cin ți-a dat ție betele astea de argint? OANA: Slăvitul. REVECA: Dați pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale? OANA: Ce să fie?... Prea multe fâșii... Prea multe... REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi? OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce așa de multe?... Și buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară să le faci... Și mai lungi, Oană ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei. Scena 1 Miron, Terinte MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii? TERINTE: Ba, i-am cules. MIRON: Apoi de ce ești zborșit? TERINTE: Nu știu. MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, că tu ești bun de sfat. Poate ț-oi da și eu vrun sfat care ț-a veni la socoteală. știu că n-a fi vrun ... că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace? Terinte! Terinte! N-am socotit niciodată Că tu-i fi așa cu mine, Când de-o vreme-ndelungată Eu-sunt prietin cu tine. Cumătru tău au fost gata Ori la ce să te slujească, Numai sapa și lopata Gândem să ne despărțească. Spune ce vrei? boii, carul, Punga ... cumătre, amarul Care dragostea ne face. (bis) MIRON: Ce spui? Dragostea! Nu cumva ți s-au aprins călcăile după vro lelică? TERINTE: Ba, ba. MIRON: Nu-i ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... căci, dacă de lipsa banilor sufere cineva, sunt altele de care moare. De aceea, nu te sfii de mine. Spune-mi ce ai la inimă! Nu știi tu că o durere s-alină dac-o spui unui prieten care te-ascultă ș-o împărțește cu tine? Atunci ea aruncă asupra lui Victor un ochi pătrunzător; păru un moment a nu se încrede în el, dar, naivă ca toate naturile cele drepte, își recăpătă îndată încrederea, se apropie de el și cu o căutătură nespusă, apucându-l de mână, îi zise încetișor: — Iubesc și sunt nenorocită! Apoi sfâșiată, obosită întocmai ca floarea ce se îndoaie de furtună, ea plecă capul pănă ce-l culcă pe umărul lui Victor, și el simți atuncea căldura răsuflării sale, simți bătaia răpede a inimii ... ți-ai ieșit din minte, copila mea! Mai degrabă ți-aș frânge gâtul, decât să fii femeia lui Ștefan. El voiește să se îmbogățescă prin tine; el iubește girezile și banii mei, iar nu pe tine, nesocotită ce ești! Ce ai ajunge tu cu el? Să cei de pomană pe la ușile creștinilor, că eu ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează mai totdauna dintre gentilomii de mahala și mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu barza, Popa Chițul și Biserica lui Tîrcă… Caracteristica slujnicarului nu este anevoie de făcut. El este totdauna un june de la douăzeci și doi pînă la douăzeci și cinci de anișori, bine făcut, bine îmbrăcat, frizat și înmănușat întocmai ca un lion de Paris. Acest lux ar face pe oamenii fără experiență să-l ia drept fiul unui proprietar bogat sau de moștenitor al vreunui unchi din repertoriul teatrului comic francez; lucrurile însă merg cu totul altfel și vă încredințez cu mîna pe conștiință că vestmintele după ... cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga cu o voce iarăși convențională: — Rezi!… Rezi!… — Ei, bine, aud, nu sunt surdă, răspunse vocea dinlăuntru, cu un acent ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>