Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL OCHIULUI
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1206 pentru AL OCHIULUI.
Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu
... ca-n paradis, Din marea lui durere la fericire pasă. Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată! Că sufletul meu văduv cu-al tău azi se mărită Prin astă sărutare, la zei invidiată, La oameni neștiută, la angeli mult dorită. E primul baciu, ș-ultimul fie Nou, și ...
... iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la Haidar-Pașa e făcută în chipul ... se încleșta la luptă cu dușmanul. Este dar de presupus că în secolele de înainte buciumul nu era numai o țevie de cireș, ca acela al
Duiliu Zamfirescu - De la villa Tusculana
... o lume vie de basme: Bradul, umbrela și-o-ntinde pe muchea arsei coline; Mierla șăgalnică țipă prin grase tufe de lauri. Cicero, vechiule stâlp al acestor clasice locuri, Scoală din pulberea vremilor. Uite: colo, pe valea Tibrului, urmele Romei antice tremură încă. Umbro-sabelii și quirium, Tațiu, Numa Pompiliu; Zeii ... sațiu de lumea vremilor duse, Timpul și forma de astăzi mă lasă rece ca ghiața. Toate sunt încă-n ființă și totuși toate sunt moarte. Ochi-mi, o nobile Marcu Terențiu, cată spre tine.â€� Astfel grăiește un glas din ruine. Nimeni n-aude. Brațe vânjoase întind Apeninii către cetate Roma ...
Dimitrie Anghel - Imn (Anghel)
... strînse, vers după vers, cu greu, În ganga unei strofe pe veci nemuritoare, Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu? Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate Al
... țurcănească, Nime să nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i ... La ciochine și-l lega Și cu roibul iar pleca, Și cu roibul se lăsa Colo-n vale la Șanta, La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă. Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește Și de plată nici gândește. Bea Codrean și poruncește, Iar crâșmaru-ngălbenește Și ... beciuri s-ascundea, Curtenii cu toți săreau, Poarta curții închideau. Codrenaș dacă vedea, Paloșul și-l zângănea [19] Și deodată chiuia: ,,Alelei! cal roibuleț, De-al lui Codrean drăguleț! Unde ești, voinicule, Să-mi mai scapi tu zilele!" Iată roibu-l auzea, Iată roibul nechezea, De la iesle se smucea, La ... și codri, a cânta și a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân și plecă să-și cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele ... rugară să vie să citească, ca să știe și ei ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredințară, se hotărî să vie într-o doară, mai ... dânsa. Biata femeie, slabă ca toate femeile, se planisi dascălului. Într-una din zile, după ce își scoaseră ochii, dascălul uitându-se la ea cu ochi galeși și cu giugiuleli, îi zise: - Ce mult aș pofti să mănânc o pasăre cu tine la masă. - Mâine e sărbătoare, răspunse femeia, voi trimite ...
Ion Luca Caragiale - Cum stăm...
... în Macedonia, văzându-se descoperiți, vor acuma să precipite deznodământul complotului lor, aprinzând focul mai devreme decât se putea cineva aștepta. De aminteri, un ministru al lor, Karaveloff, a zis: «Un război, oricât de improbabil ar părea, poate fi totdeauna posibil!»" — Atunci, ce mai vrei? este ...
... în Macedonia, văzându-se descoperiți, vor acuma să precipite deznodământul complotului lor, aprinzând focul mai devreme decât se putea cineva aștepta. De aminteri, un ministru al lor, Karaveloff, a zis: «Un război, oricât de improbabil ar părea, poate fi totdeauna posibil!»" — Atunci, ce mai vrei? este ...
Alecu Russo - Critica criticii
... nu știu cum ar fi făcut să nu-l laude... Dar pot încredința că nu l-a înțeles...căci, vorbind de un personaj al piesei, și anume de cc. (cuconașul)Nicu: "prostia unui cuconaș de astăzi era caracterizată în el, ca încel mai desăvârșit model, pe lângă care întrunește ... deși în acest prilej există numai în închipuirea domnului critic; când e vorba debacale și vorbești cu bacali... după țigan și ciocan... Încă un punct al criticii nu înțeleg... răsplătirea ce cere domnul D. G. pentru Sărmală... care fuge pe ușă fără a-și lua ziua bună...Domnul D ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... de aceste greșeli. Nu vom cerceta un pesimism abstract ori pesimismul comun tuturor popoarelor și epocilor istorice [1], ci pesimismul în societatea noastră modernă, acela al societății burgheze contemporane nouă. Dar trebuie să ne mai ferim și de altă greșeală. Mai toți acei care scriu și vorbesc despre pesimismul unei epoci ... ce a cuprins o clasă nu servă deloc de dovadă că toate celelalte clase sunt pesimiste. Mai curând dimpotrivă. Așa, de pildă, sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea a fost o epocă optimistă pentru burghezime și pesimistă pentru feudali, care și-au găsit un interpret genial în Chateaubriand. În ... o caracteristică cât de mică a pesimistului modern. Pesimistul modern e un degenerat nervozicește, e un enervat. Acesta e principalul semn fiziologic (patologic) al lui. În legătură cu această degenerare și slăbire nervoasă e slăbirea voinței, o disproporție mare între voință și inteligență. Nu în zadar îl numesc criticii ... cele mai mici suferințe ale altora — o simțire socială ce se excită prin analogie cu propriile simțiri. Nu e vorbă, acesta e cazul numai al ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine că te găsesc, dragă Iusuf, zice Aron; tot mergi tu la Ierusalim; fă-mi, te rog, o bunătate frățească... Uite sacul ăsta ... mereu, la toți călătorii: — Ei! pastramă, dacă vreți, să poftiți la noi, la Kavala! — acolo pastramă!... E mai ales unul, Aron, un prieten al meu, face strașnică... la vedeți numa ce frumusețe de aromă!... Geaba! ca la noi, la Kavala, pastramă!... Și, seara, se culca cu capul pe sacul ... fi zis c-a dat în bobi! pe cine vedentâi?... pe prietenul Aron — parcă știa că sosește și-l aștepta cu patru ochi. — Bre, Aroane, de ce ești șarlatan și mă minți că-n sac sunt haine vechi de la tată-tău?... de frică să nu ciupesc ... om cinstit ce mă știi... eu... pe drum... ți-am mâncat pastrama toată, și... Dar Aron țipă o dată și-ncepe să se plesnească peste ochi cu palmele, să se bată cu pumnii-n cap, să-și smulgă barba și perciunii; se vaită și urlă, ca de cine știe ce nenorocire ...