Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE DE
Rezultatele 1011 - 1020 din aproximativ 1337 pentru TRECE DE.
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o perorație aprinzătoare, el se adresă de-a dreptul la țărani, zicându-le: -- Ați aflat ce s-a întâmplat la Iași? -- Am aflat, răspunse un vânător nalt și ... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... mea. Vezi că eu sunt fată de împărat, și pentru o năpaste ce a căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâți mari de ani. - Eu știu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roșu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, și ... un oaspe. Din una, din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ș-apoi era atât de frumoasă și de gingașe, ca o floare! Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de românaș. El se uitase acolo la dânsa. Când își aduse aminte că el plecase să aducă mumeÂsei mere de ...
Ștefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif) Pe deal de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe deal stă vechea cetățuie, Popas din tainice visări, Arare vreun drumeț mai suie Spre dînsa strîmtele cărări ... veacuri zace-n părăsire Cetatea unde-un voievod Își doarme somnul în neștire, Cu credinciosul său norod... Și-adesea, cînd se face sară Și glas de taină toate au, Sus, la ruina solitară, Sub lună, dus pe gînduri, stau. Iar cînd cobor, și, dintr-o dată, În lumea ce de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... România, dupe terminarea acestei colosale espedițiuni: o imensă câmpie lucie, bătută ca-n palmă, curată și măturată cum sunt curțile oamenilor cu gust și dare de mână; nici pulbere, nici noroi; un bulevard cochet, pe care să poată trece, numa-n papuci, vecinii unguri la noi și noi să putem trece la dânșii; fără vame, fără formalități importune de transit internaționale. În treacăt, cele două specii de oameni, cu buna-creștere ce-i caracteriză, se vor saluta, vor schimba o strângere de mână cordiale și-și vor continua calea. Ce tabel încântător! Dați-mi voie să admir astă pagina de istorie, în care străluce esemplul adevărat sublim al înfrățirei popoarelor! * Cum vă pare strofa de sus? Mă prinz că vă place. Mâncați, în ziua de Buna-vestire, șeapte feluri de bucate de pește-necate-n untdelemn, fără a cugeta măcar la cele ce spun sectarii sobrietății; îndată dupe prânz, lăsați perdelele de la ferestre, spre a nu vă supăra la ochi lumină prea multă, și lungiți-vă p-un pat moale culcându-vă pe spate ...
Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite
... fapt — faptul va vorbi de sine. Iată. Un negustor econom de vite a mers la Cocioc să cumpere un taur de prăsilă de rasa elvețiană. Și-a ales unul tinerel de vreo trei ani, foarte frumușel. — Câte parale? întrebă negustorul. — Un franc kilogramul, i se răspunse. Negustorul, om fără educație sistematică, crescut pe alte ... prea poate. — E stricat cântarul, șefule! — Stricat ? Și șeful verifică cu greutăți: cântarul e exact. — Atunci? — Atunci... o fi stricat cântarul de la Cocioc. O telegramă... De la Cocioc se răspunde că s-a cântărit taurul exact. O a doua telegramă, același răspuns. Negustorul merge-n persoană la ... — A slăbit taurul pe drum, desigur. — Cum, domnule, să slăbească o vită îngrijită bine în timp de douăzeci de ceasuri cu optzeci de kilo? nu vedeți dv. că vine câte patru kilo pe ceas? — Se prea poate!... de dor. — Cum de dor? — De dorul mă-si! de dorul nostru care l-am crescut... asta e vită cu educatie de familie... Glumesti cu dorul ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
... tiranie, Ori de ce natură, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rău, Ce ne pleacă fruntea sub paloșul său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă ... Iată calea voastră, printre neamici. Câți sunt bravi, să vie, să-i vedem aici! Cei fricoși să fugă, precum se dezbină Rușinea d-onoare, umbra de lumină!" Vorbele lui cheamă pe ostași la loc Și le-aprinde sânul de eroic foc. Domnul țării însuși merge-n fruntea lor, Cu sabia-n mână, mai zicând cu dor — ,,Mergeți, dați de știre la părinții voștri, Că pe când din luptă au fugit ai noștri, Mihai prin mulțime moartea căuta!" Aste mândre vorbe mai mult îi mișca ... face, Șire de cadaveri-n lac de sânge zace. Au turbat românii! Ungurii slăbesc... Ale nopții umbre lupta învelesc. Valea-i coperită d-arme fărâmate, De cadavre d-oameni rupte, dezmembrate. Colo mortul zace peste cel rănit Și învingătorul peste biruit. Caii ce-nainte, ca vânturi turbate Străbăteau vârtejul furiei turbate ... piere. Fremet
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
... Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză ... în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ... lucire? Și ce ne prevestește? Ce înger te întoarce? Ce înger te-a adus? Și cum se pun acelea care cu tine pier? De unde ești, ascultă jelinda mea cântare, Vezi lacrima ce pică pe scumpul tău mormânt. În ceasul după urmă, în cea d-aici plecare Iubiții-ți ... cei ce nu mai sânt, Văzură cum ți-iei zborul, și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu sunt ca metalul ce plânge după tine, Prin focuri de durere trecut și lămurit, Și patimile repezi izbind inima-n mine, Fieștecare scoate un sunet osebit, Care-astupat mugește, se-neacă iar în ea. Lutoasa
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de ...