Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 1031 - 1040 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
George Coșbuc - În miezul verii
... George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii ... E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o ... și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... un vas de vapor cu gând de a coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri. Cred că nu e nici unul din d-voastră care să nu fi făcut voiajul Dunării și să nu se fi mirat ca mine de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de prisos dar să vă mai vorbesc de acei munți plini de peșteri adânci și înveliți cu păduri vechi, precum și de Porțile-de-Fier, și de Turnul-Severinului, și de rămășițele podului lui Traian. Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul ... într-o viață nouă și plină de întâmplări originale. Mă pregăteam a-mi apăra zilele împotriva fiarelor primejdioase și a cetelor de hoți ce gândeam că aș întâlni în calea mea. Îmi încărcai deci pistoalele și sării din corabie pe pământ, cu gând de a răsturna jos pe cel întâi valah ce s-ar înainta spre mine... Nici unul din oamenii adunați pe mal nu mă b[...]n seamă, și, în loc de ...
George Coșbuc - Povestea căprarului
... văzut, Îngenuncheat acolo-n cale, Trăgând spre-arapii ce din vale Veneau mereu. O, n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat de-a multa oară Că e nebun, că stă să moară, Și că-i păcat de Dumnezeu. Nevrând să-l lase pe câmpie, Și să-l aducă neputând, El sta cu mortul, dus de-un gând: Străjer răzbunător să-i fie! Dar turcii vin, tot vin, un roi, Și tot mai larg li-e-n urmă pasul Acum nici nu ne-aude glasul, Acum el e pierdut de noi. Treizeci de pași mai au nizamii, Au cincisprezece, zece-acum Și-aștepți pe-ai tăi, plângând pe drum, Tu, suflet pustiit al mamii! Dar iată-l, cade! L-a ... naintată A turcilor, sosind povoi, I-a și cuprins, urmându-și goana, Și i-a-necat apoi coloana Și nu i-am mai văzut apoi. Înfiorat și-acum îmi bate Cu jale inima, când scriu: Strivit de turci, să mori de viu, Veghind la capul unui frate! Când ne-am retras pe-acele lunci, Respinși
... Și adînc privind în ochii-i, ți-ar părea cum că înveți Cum viața preț să aibă și cum moartea s-aibă preț. Și, înveninat de-o dulce și fermecătoare jale, Ai vedea în ea crăiasa lumii gîndurilor tale, Așa că, închipuindu-ți lăcrămoasele ei gene, Ți-ar părea mai mîndră decît Venus Anadyomene, Și, în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. Ce iluzii! Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură, Că întreaga-i frumusețe e în lume de prisos, Și că sufletul ți-l pierde fără de nici un folos? În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună; În zadar în ochi avea-vei umbre mîndre din povești, Precum iarna se așează flori de gheață pe ferești, Cînd in inimă e vară…; în zadar o rogi: „Consacră-mi Creștetul cu-ale lui gînduri, să-l sfințesc ... ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice Și cu patimă adîncă ar privi-o s-o adore, De la ochii ei cei tineri mîntuirea s-o implore Ar voi în a lui brate să o țină-n veci
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
... Neculai Beldiceanu, și numai cuvinte de ponos pentru d-l Gîrleanu. Să fie mai interesanți monștrii lui Aldea, decît micele personagii din Lumea celor ce nu cuvîntă , să fie mai simpatică lumea de mahala a celui ce înjosește o memorie scumpă decît minunatele juvaere ale lui Gîrleanu ? Ori poate toate acestea își aveau explicația într-o ... fermecat totdeauna. Cînd iată că ultimul număr al "Vieții românești" îmi dă un fel de explicație, prin pana d-lui Ibrăileanu, care face o crimă de lès-umanitate autorului cu pricina, pentru că ar fi cerut să supuie unui tratament inventat de domnia-sa pe mult oropsitul și încercatul de soartă muncitor al plebei noastre. Într-un articol plin de vehemență și de ironie, dl. Ibrăileanu, parcurgînd în sus și în jos Europa, numai pentru a arăta ce strigăte s-au ridicat pretutindeni contra măsurilor de ... l Ibrăileanu atuncea ? Era absent oare din țară, era bolnav, nu citea Universul ? Pentru ce atîta mutism, pentru ce făcea parte din lumea celor ce nu cuvîntă ? Se poate face o comparație oare între nevinovatul gest preconizat ...
... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba ... Dar uite, roata stă pe loc Și totuși umblă-ntruna. —"Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată! Dar cum să plece dac-o legi De moară, mă! Nu mă-nțelegi? Cu voi nu mântui zile-ntregi: Ea stă, că e legată!" Să-ți faci acum, creștine, cruce! Priveam cu spaimă la morar. O legi? și stă! Dar e ... duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ca mine-acum. El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se bată, Că prea l-am zăpăcit de tot. Păi carul stă? Minciuni de-un cot! Ba carul fuge ca netot Cu roatele deodată! —"Am zis că nu
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca
... Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca Maria Putoianca de Dimitrie Bolintineanu Maria cade roabă. E dusă la Divan. Acolo se prezintă superbului sultan. E jună și frumoasă sub ostășești veștminte! Frumoasele-amazoane, ea mândru ... i sân, păr negru se varsă drăgălaș. Cum plană întristarea pe cugete senine! Iar gura-i e o roză cu sânge și cu vine. — ,,De ce-ai luat veștminte și arme de bărbăt Ca să te lupți cu turcii? sultanul a-ntrebat. Urmat-ai tu în luptă vreun ostaș ce-ți place?" Și a ... arme port, Voi să-mi răzbun prin sânge părintele meu mort." — ,,Mulți turci ucis-ai oare? Eu pot a-ți da iertare De n-ai ucis nici unul!" La astă întrebare, Maria îi răspunde: — Îti jur pe Dumnezeu, Ucis-am numai nouă, și mult îmi pare rău! Îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viață fu de
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
... Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și ... că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit
... te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut! Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Și multă fericire ai revărsat în mine Pe când ... și eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit, Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
... și piaptană și pe madam Piscopesco; cocoana Lucsița este mama lui madam Piscopesco, iar madam Piscopesco este soția lui d. Piscopesco, proprietarul uneia dintre cele mai elegante și mai confortabile vile din Sinaia, vilă care poartă frumosul nume al fiicei cocoanei Lucsiții, vila „Esmeralda". De la șase ceasuri dimineața, pe când soarele nu s-a ridicat bine peste Piscul Cânelui, locuitorii vilei „Esmeralda" umblă de colo până colo, cuprinși toți ca de niște friguri. Ce este? ce s-a-ntâmplat în familia Piscopesco pentru ca toată lumea din vila „Esmeralda" să fie așa de ... ești nevricoasă!... A să văz. Și coana Lucsița se uită-n ceafa grăsulie a lui madam Piscopesco și o scuipă, pe de o parte să-i mai potolească ustureala, pe de alta să n-o deoache: în adevăr, are de ce să se mândrească o mamă. Apoi, cu mai multă atenție, supune și aranjează cârlionții rebeli așa de frumos că madam Piscopesco a și uitat de arsură. — Douăsp'ce și un sfert, soro! ce dracu faceți? tot nu te-ai ...
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
... Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una ... ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse ... Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ... lege