Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
... Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una ... ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse ... Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ... lege
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... scăunașul de dinainte, într-o trăsură mai strâmtă decât a lui Badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele (Adela și Doamna M., maică-sa)... Evident, când Adelei, urcându-se pe capra trăsurii rotunzimea de zăpadă îi sidefează o clipă voalul negru al ciorapului, doctorul Codrescu renunță a mai nota ce simte. E paroxismal. Însă diavolul nu se odihnește. Adela se lovise la un picior. Doctorul trebuie să o examineze, și grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în plus. Trecutului ... fericire este extensivă. Voința și puterea
... colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu ... pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mâinile-n cătuși! Să te-ajungă dorul meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu ... ș-amară. Tu să bei, să bei mereu Gândind la blestemul meu! [4] [1] Pistoalele, paloșul sau iataganul se purtau înainte într-o chingă lată de curea țintuită ce se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului. [2] Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar decât acela exprimat cu atâta poezie în strofa aceasta. Dorul ce alungă pe călător și jalea ce îi bate sufletul reprezintă o imagine de ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura. Și șu-șu-șu, șu-șu-șu, se sfătuiră! Apoi, câteșipatru, veniră în fața Domnului. — Ei? le întrebă ... vârful degetului său. Și așa, din răutatea celor cinci viețuitoare, zbură, pentru întâia oară pe pământ, nebunatica și gingașa libelulă . Dar ar fi nedrept să nu se știe că dintre toate viețuitoarele numai rândunica fusese mărinimoasă. Ea rugă pe Dumnezeu să dea viață unei rândunele mai ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul
... Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul Iancul Jiianul Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Lacul Sărat - Brăila Foicică trei gutui, Trei gutui, trei alămâi, Iancule, de unde vii? — Ia, d-aci, de peste Jii! — Iancule, ce-ai târguit? — Dat-am aur și argint Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieți în crâng; Că băieții, făr-de minte, Risipesc la gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte Și nu știu trage la ținte: Că băieții, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii, Nu ca mine, -n cărnuri vii! Până vorba nu-mi sfârșea, Iacătă-mi și potera, Bat-o Maica Precista! Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, Îi tot zicea: — Iancule, Jiianule, Ado-ncoace povara, C-o să-ți vie greu cu ea Și dă-te de voia ta, Să ne scapi de vro belea! — Ba de voie nu m-oi da, Nici povara nu mi-ți lua, Că mi-am dat bănuți pe ea! — Iancule, român turcit, Ce te porți așa gătit, Numa-n aur și argint Din ... Slatina; Până-n malul Oltului, La capătul podului. — Foicică de
Alecu Donici - Bondarul mizantrop
... legăna. Și zicea el: "Zău, nu-i șagă, Se tot schimbă lumea-ntreagă. Când gândesc la vremi trecute, Când tot vesel eu umblam, Cu albine mult plăcute Prin văzduh mă legănam Și-n petreceri amoroase, Într-un dulce bâzâit, Zi și noapte răcoroasă Petreceam necontenit! Dar, vai mie, zău nu-i șagă, Se tot schimbă lumea-ntreagă. Tot zburam dincolo-ncoace, Păream tare printre-albini; Vezi, pe-atunci, la dobitoace Încă roza n-avea spini ... Dar acum s-au schimbat toate, Eu de jale sunt pătruns. Vremi mai rele nici se poate. Vai, ce vreme am ajuns! Merge iute, zău nu-i șagă, Spre pieire lumea-ntreagă. Vrun bondar să mai vezi încă Că-i iubit, că-i curtenit Și degeaba că mănâncă, Făr' să fi agonisit, Vrun bondar să bâzâiască, Niște suave, dulci cântări; Și ... să răsplătească De-a lor muncă prin plăceri! Merge iute, zău nu-i șagă, Spre pieire lumea-ntreagă. Vai, nu-i bine, zău nu-mi place. Bondărimea s-a sfârșit, Peste dealuri nu-ș ce-aș face, Să mă duc necontenit. Spun c-acolo se găsește Bondar mândru cântător, Ce tot încă bâzâiește Al său viers fermecător. Merge
Alecu Donici - Norocul în vizită
... Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu ... trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare?
Vasile Alecsandri - Vis de poet
... Vasile Alecsandri - Vis de poet Vis de poet de Vasile Alecsandri Ea era frumoasă, dulce,-ncântătoare, Ca o floare vie, căzută din soare; Lumea-namorată și de doruri plină O slăvea în taină ca pe o regină, Și pe când nici visul nu-ndrăznea, nici dorul Până lângă dânsa să-și înalțe zborul, Gingaș, cu iubire, un poet ferice Prin a lui cântare îndrăznea a ... Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă: Spune-mi ce minune, care scump odor Ar putea în lume să-ți insufle dor? Care vis de aur s-a oprit din cale Ca să fie visul tinereții tale? Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor Cerul și pământul să ... Tu luminezi calea rugăciunii mele, Și în veci pe tine cu drag te găsesc În orice îmi place, în orice iubesc, Ș-o credință sfântă de la cer îmi vine Că în altă lume m-am iubit cu tine. O! mult îmi e scumpă închinarea ta, Căci, iubind, amorul tu știi a-l cânta. Și prin armonia dulcei tale lire Vom zbura-mpreună către ... jale, Simțind două lacrimi pe genele sale. Scumpă nălucire! te întoarce-n rai, Mergi de
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și din suburbii, crizantemele cad jertfă, o hecatombă uriașă de flori, și toți, de la mic la mare, căci toți avem să plîngem un regret pe lume, un mort iubit, pornesc spre țintirimele îndepărtate, să le arunce cu un ... au împodobit roțile, au înghirlandat vizitiii și bicele, au împopoțonat caii și automobilele și, transformate în proiectile luminoase și mirositoare, au ajuns la șosea. Aci, de ...
... voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ ... defectele și ridicolele societății. — Nu mă îndoiesc despre aceasta; însă mărturește că dacă societatea are unele părți urâte și blamabile, ea posedă și avantaje de o mare valoare. — Care? întrebă Alexis, oprindu-se lângă una din coloanele galeriei. — Poeți
Alexandru Macedonski - Pădurea
... Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos ... când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește ... umbra ta. Cu gândurile mele singur aș vrea ca să mă pierd în tine, Să simt o dulce voluptate sorbindu-ți aerul cel viu, Să nu mai s-afle om să știe nici de-al meu nume, nici de