Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 1051 - 1060 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
... de veci, Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci: Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?... E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată, Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei! Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară. Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară! Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie. Parc-aș fi de-un veac pe lume... O paragină pustie... Spulberatu-mi-s-a pân ... mi. Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple... E-ntuneric și cenușă... Tot aștept să mi se-ntâmple Vro nenorocire mare ca să mă mai miște-oleacă, Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă. Ca să mor!... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud. Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud? Să nu mai primesc ... poată. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aș da-o pentru toată. Nesfârșita fericire din viața de apoi. Câteva lopeți de țărnă... Rămâi țărnă și gunoi! Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași un nume,
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... ar voi să subscrie acele rânduri ale criticului de la 1784. Cine vrea să înmulțească asemenea amintiri literare găsește întâmplări analoage în viața lui Goethe, ca și în a lui Beethoven, în soarta lui Victor Hugo, ca și în a lui Schopenhauer și în sute de alte exemple. În toate aceste cazuri s-a făcut un progres netăgăduit al adevărului în opinia publică, și sarcina noastră este acum de a cerceta care sunt formele esențiale de evoluțiune prin care trece acest progres pănă la așezarea lui definitivă ... unui adevăr nou pentru noi, fie în știință, fie în politică, fie în literatură. Nu ne preocupăm de însuși cuprinsul acestui adevăr. Nu este destul ca el să fie izvorât din entuziasmul curat al autorului și să se recunoască în noutatea sa relativă acel element de bună-credință impersonală care îi dă valoarea permanentă ca unei produceri esențiale a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem că a ales un timp oportun și
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș
... tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor mai mari erau, dar, cu totul întărtate; fieștecare, dupre obiceiul vechi și nou, se credea vrednic și vroia să ocupe tronul Moldaviei. În vreme când deosebiții pretendenți cu partidele lor erau să vie la arme, ca prin lupte sângeroase să hotărască cine era să fie stăpân, se arătă o femeie, muma lui Petru, cu un hrisov al lui Ștefan cel Bătrân ... măjărie, de unde i s-a dat și porecla de Majă. Tocmai în vremea alegerii, el era dus la Galați cu măjile sale, ca să prindă pește. Îndată ce numirea sa de domn fu declarată, mitropolitul și cu boierii trimiseră mai multe steaguri de slujitori și curteni cu rădvane de a curții și cu haine domnești, cu poruncă ca, oriunde vor întâmpina pe noul voievod, să-l aducă mai în grabă la Suceava ca să-l puie pe tron. Petru Rareș se întorcea atunce de la Galați și ajunsese la Docolina, ca să mâie acolo peste noapte, cu zece care cu pește, fieștecare cu câte șase boi. Peste noapte Petru visă că dealurile, și
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... sultanului detronat, ca și despre puiul de girafă fătat săptămâna trecută în grădina zoologică de la Hamburg etc. etc. Politică, finanțe, mode, navigație fluvială, maritimă și aeriană, industrie, arte, teatre, muzică, sport, mai cu seamă sport toate, toate erau clar și metodic așezate în această puternică minte de om, și prin urmare, la nevoie, metodic și clar expuse. Și toate astea, cu o siguranță, o dezinvoltură și o volubilitate încântătoare, spre uimirea tuturor ascultătorilor. Ce păcat, m-am gândit eu, că nu știu o limbă străină, să fi intrat și eu în vorbă. Câte lucruri aș fi putut afla și învăța de la un om atât de știut și de comunicativ! Dar pe când gândeam astfel, iată că intrăm în gară la Budapesta, unde trebuie să cobor și să aștept câteva ceasuri până la plecarea trenului către București. Omul extraordinar coboară și el și dispare spre părerea mea de rău, prin mulțime. Lung o să mi se pară drumul fără el, care m-a făcut, de ieri ... — Perfect! răspunde omul extraordinar. — Domnule, zic eu, nu-ți poți închipui câtă plăcere îmi face să călătoresc cu un om așa de umblat ca ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
... Asirienii antici din Asia departe, Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin. Ei schilozesc băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ca gura muierilor să fie. Păreau c-a lor ființe sunt cu muierea gemeni, Cântau cu glasul dulce și rugător asemeni. La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz, Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz Și numai în odihnă și-n desfătări de rând, Culcați pe sub umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau destoinici S-asculte glasul aspru al trâmbiței războinici: Hrănindu-și nălucirea cu gânduri moi, băieții, Să pară cântărețe  că li sunt cântăreții. Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri, Cu zicături s-asamăn ... Roma cățelușa. Mai mult decât pe oameni, inimi împătimite Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu se-mpac. Și Xerxes se-ndrăgește mai iute de-un copac: Platanu-mpodobește el ca pre o mireasă Și spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă; De ramuri el atârnă cercei și cu inele Și
Ion Luca Caragiale - Inovațiune
... foi, căci, cum am zis, zeama de lămâie fiind pe sfârșite, Moftangiria voastră e amenințată de pieire, M-am gândit să vă viu în ajutor, și nici una nici două, fiindcă în acest fin de siĂ©cle toate sunt artificiale, m'am socotit să vă îndemn ca de azi înainte să stoarceți lămâi artificiale, adică să luați dela băcănie ce lipsește la academie, să întrebuințați dar sare de lămâie. Cu acest chip ... are să fie ? Ce ? e destul să te faci că strănuți ca să și miroasă ? - Ei bine, amicii mei, nimic mai adevărat ! nimic mai natural ca moftul artificial ! Uitați-vă, de pildă, la guvernul român. Credeți că e guvern natural ?... al națiunii ?... din națiune ?... Ferească Dumnezeu. E un guvern artificial ! ! Întrebați ... aceasta; ea vă va da următoarele probe: Să luăm pe d. P. P. Carp. Ce credeți, că e natural ? De loc... Dacă ar fi om ca toți oamenii, natural, nu s'ar uita printr'un ochiu ca să vază mai prost decât cu doi... n'ar avea monoclu; prin urmare iată un moftangiu artificial. Luați-i monoclul, va rămâne om ca toți oamenii,
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa de frumos tot ceea ce am putea spune noi, începem să parafrazăm bucăți de ale lui, și iată-ne poeți! Așa că nu numai cuvântul e de vină -- cum cred unii --, adică nu numai muzica eminesciană e aceea care robește pe acești ... îți va veni în gând chipul, mijloacele cu care cel mai mare decât tine a exprimat lucrul asemănător cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decât tine. Așa că, un poet care simte ca și Eminescu ar trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un poet mai mare decât Eminescu sau cât dânsul, ca să poată avea o formă proprie. Altmintrelea, dacă are o forță mai mică, nu va putea fi independent, va trebui să cadă rob lui Eminescu ...
... gol la mijloc, ședeau pe jețuri împăratul, împărăteasa și toată curtea, și-ntre cei dintâi ai curții, tocmai la față, surioara mea, îmbrăcată mai strălucit ca-mpărăteasa; îi sclipeau capul, pieptul și mâinile de diamanticale. Am așteptat cât am așteptat, înghesuit în fund, și-n sfârșit am auzit! A! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cântăreț, gătit cu un valdrap de mătase cusut numa-n fireturi, și decorații atârnate de gât, și fel de fel de zorzoane, și-n frunte, la coamă și la coadă, funde de panglici în trei fețe. S-a făcut tăcere mare... A-nceput măgarul să cânte... ce, credeți?... Carnavalul ... ție? — Cum să nu-mi pese, dragă?... Vreau să știu... să viu să-l mai ascult... că-mi place, de mă-nnebunesc, mai mult ca la toată lumea... — Să știi tu că place la toată lumea!... Vedeți-l, oameni buni, pe nenorocitul ăsta!... Tutulor nouă, și împăratului și-mpărătesei, la toți boierii, la tot norodul, mie și dv., ne place la toți; numai dumnealui nu-i place! Toți, și eu
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
... modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei Pe Bistrița cântând. Închise între stânci, Sălbaticele ape Gemeau ca-n agonie, Albastre de mânie, Izbindu-se să scape Cu vuiet și cu vaiet Închise între stânci. La cârma plutei sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată, Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri La cârma plutei sta! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă ... aș fi acolo Privind în urma ei! XLIV Tu, ulciorule de lut, Am avut aceeași soarte Amândoi dintru-nceput Eu din tine m-am născut
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
... curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se ... murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am ... apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. Te văd adesea frunte senină Ca și gândirea lui Dumnezeu, Sufletu-ți arde-n sufletul meu C-o flamă dulce, tainică, lină. Gândind la tine nu voi să mor, Îmi blastăm însuși ... nebun, care blastămă firea, Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor. Dar dacă gândul zilelor mele Se stinse-n mintea lui Dumnezeu, Și ...
Mihai Eminescu - Amicului F. I.
... curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se ... murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am ... apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. Te văd adesea frunte senină Ca și gândirea lui Dumnezeu, Sufletu-ți arde-n sufletul meu C-o flamă dulce, tainică, lină. Gândind la tine nu voi să mor, Îmi blastăm însuși ... nebun, care blastămă firea, Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor. Dar dacă gândul zilelor mele Se stinse-n mintea lui Dumnezeu, Și ...