Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA
Rezultatele 1061 - 1070 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.
Alexandru Vlahuță - Tactică...
... Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși ... care mă sfâșie... Nu te-ncerca s-o mai descoși. Pe mine-o nendurată soartă De-a pururea m-a prigonit, Și nimenea nu m-a iubit. E noapte-n juru-mi și pustiu, Și nu știu ce blestem mă poartă Pe-o lume sarbădă și moartă, În care n-am cerut să fiu!... Vezi, tânărul știuse bine Cum s-o aducă din cuvânt... Plecându-și ochii în pământ C-un lung suspin tremurător, El aștepta... O simt cum vine: Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra lor luna
... când steluțe-n cer apun, Trill bate drum de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca și Trill, o iubea Pe Nora; doi, iubiți de ea, Din doi s-alegi pe cine? Frumoși și nobili amândoi, Război trebe să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei ... piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de conte ară ... de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
... de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge mult curse, și multe luni trecură, Făr-a se putea ști Cine va birui. Elefantul năsos, Și bivolul pieptos, Cu lupul coadă-lungă Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un ... “ Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse, Înălțimea ta ești Oricît de slab poftești.“ — „Dar și puterea noastră E îndestul de proastă“, Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvînt toate Lighioanele-acelea ce erau mai colțate. „Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul. Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea ... părerea. Dar toți, cît îl zăriră, Asupră-i năvăliră. „Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare El este cel mai tare! S-ascundea urecheatul, ...
Mihai Eminescu - Frumoasă și jună
... Mihai Eminescu - Frumoasă şi jună Frumoasă și jună de Mihai Eminescu Frumoasă și jună, oh, dragă-mi mai ești! Eu caut și caut în ochii-ți cerești, Și-n veci nu mă satur și-n veci aș căta, Iubită, dorită, o gură  așa! Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi, Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi, Cu părul tău moale tu viața mi-o legi ... dulce  copil vinovat  De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, De ce-aștepți să-l fur de pe ochii-ți profunzi Și-n blondele plete tu capul ți-ascunzi! Cu mâna ți-acoperi tu ochii tăi dragi, Prin degete cauți, nu râde, ci taci; Pedeapsa ce meriți ...
George Topîrceanu - Gelozie (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Gelozie (Topîrceanu) Gelozie de George Topîrceanu Dacă nu ne-am fi-ntâlnit (Absolut din întâmplare), Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mângâierile de-acum. Ai avea și ... copil Care, poate (idiotul!), Ar fi sămănat în totul Cu-acel tată imbecil. Dar așa... ce lucru mare Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Și
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, o, milă-ți fie, Nu muri! deschide ochii! Lasă-ne-o, o, Doamne, vie! N ... săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei să cate, Cui să-i fi rămas în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă, Du-te fără-ntârziere Și pătrunde cu grăbire În adâncul de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne". ...
... strigă Mache bătând în masă... — ...Când orice asasin, mă-nțelegi, plătit de o mână criminală, poate pentru ca să vie, sub pretext de politică, și în țara ta, când ești liniștit și când ești cu conștiința împăcată că ți-ai împlinit până-n capăt datoria, și nu ești întru nimic vinovat, pentru ca să vie, mă-nțelegi... — Țal! țal!! strigă Mache bătând foarte tare în masă. — Ci stăi, monșer ... pentru ca... — Ești teribil, monșer, parol! Atunci Preotescu, foarte rugător către Potropopescu, care urmează cu argumentația lui: — Lasă, Sache!... E târziu, Sache! — Și-n definitiv... zice Lache. Dar Mache îl împinge spre ușă, îl scoate afară și-l urcă-ntr-o trăsură. — Înainte, birjar! și mână mai iute! — Ești teribil, monșer, parol! Trăsura merge în fuga... — Opt și jumătate, Lache; ne-așteaptă damele; ne-am făcut de rușine; să vezi ce supărate o să fie! — Ia lasă-mă, monșer! dumneata nu vezi ... absurdități susțin dumnealor... Cum?... Care va să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi, și
... întâi Dulce vuiet de vioară Haid,-iubito, haid cu fuga, Să jucăm și noi chindia! Cum te-aprinde veselia Și cum joci tu de ușoară, Și-ai voi să tot rămâi! Dar te mână-n lume dorul Să vezi lumea! Și tu fugi Și te pierzi visând cu gândul. Veselă-ți mlădii trupșorul Și la brâu pui flori de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte ... dispare Și târziu, departe-n zare, Leneșă și obosită, Iese iar de după stânci. Câteodată, mânioasă, Spumegând la cotituri, Te azvârli vuind la vale Dar așa ești mai frumoasă! Ochii negri ți-i întuneci; Și sălbatică aluneci; De-al tău vuiet gem în cale Luniștitele păduri. Stai! Tu simți un tremur rece! Caraimanul, până-n nori, Stă pândind în cap ... veci, c-a fost sub soare Doamna codrilor de brad. Să plecăm, frumoasă fată, Să plecăm, că zăbovim! Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic! Iată. Câmpina pe colnic, Și Doftana-ți iese-n cale Și ...
... l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc ... nici un chip să scape Și-atâta lucru-n urmă ce-i? Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintâi cu ochii la pământ. El zice-așa
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate ... bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuințare nu le putu găsi! „Ce-o fi făcând ... prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce ... apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii zilei. Răcoarea nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul,