Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU CE
Rezultatele 1081 - 1090 din aproximativ 1697 pentru PENTRU CE.
... drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit... Pe potrivnica fecioară aș turba-o sub plăcere, Și dușmanul, dintr ... de satin, Chipeș, nalt, cu stemă-n frunte, pleci pe visul tău călare, Și se uită, și se uită mizerabilul destin. V Înainte! este șoapta ce din toate se ridică... Printre smârcuri se deșiră caravana ce pândești, Ș-a mongolilor escortă e o stavilă prea mică; Mai avută va fi prada decât singur te gândești... Melancolică te-așteaptă fidanțata ... rubine, Strecura-vei, între sânuri, diamantul sugestiv, Pe grumazurile albe lăcrăma-vei perle fine... Fericirea este, poate, într-un zâmbet fugitiv. VI Înarmat cu bărbăția ce-nseta pe Michel-Angel, Nimicită o vei ține sub triumful masculin, Vis în care te va crede o-ntrupare de arhangel. Nentocmind decât un suflet ... ei fenomenal, Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată, Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată Pentru veci, sub deznădejde, nu se poate mormânta... E tot raiul de-altădată, e tot cuibul de-altădată...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare ... gândirea că e desprețuit. Privește astă viață ca pas spre mântuire, Ocazie durerei, o lungă adormire În inimi spăimântate  un chin și o povară, Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur  Când scena astei viețe e-al mântuirei faur. Ironică e ... tont e-Adamul Vieței viitoare... și fie-un par de gard, Femei rămâie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte!  nu aceea ce-omori spre-a naște iară. Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară  Ci moartea cea eternă în care toate-s una, În care tot s-afundă, și soarele și ... Tu, care ești enigma obscurei conștiinți, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minți, Tu, stingere! Tu, haos  tu, lipsă de viață, Tu, ce ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
... mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare ... gândirea că e desprețuit. Privește astă viață ca pas spre mântuire, Ocazie durerei, o lungă adormire În inimi spăimântate  un chin și o povară, Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur  Când scena astei viețe e-al mântuirei faur. Ironică e ... tont e-Adamul Vieței viitoare... și fie-un par de gard, Femei rămâie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte!  nu aceea ce-omori spre-a naște iară. Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară  Ci moartea cea eternă în care toate-s una, În care tot s-afundă, și soarele și ... Tu, care ești enigma obscurei conștiinți, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minți, Tu, stingere! Tu, haos  tu, lipsă de viață, Tu, ce ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... sub curmătura unui deal, vine râul Bahna să întâmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărei pământ și destin se leagă pentru totdeauna. Din ce depărtări scoboară și cât a luptat Dunărea ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în ... românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la ... satului se oglindesc în valuri. Cumpăna unei fântâni se pleacă și se înalță ca un cocostârc care bea apă. Orizontul se deschide, se lărgește din ce în ce. Ochiul străbate adânc în plaiurile țării, pe lângă dunga fumurie trasă de "Valul lui Traian", care, pornind din coasta Hinovii și tăind spre răsărit dealul ... satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis. Or fi știind oare pacinicii locuitori de pe acest ostrov din ce ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De ... păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut ... amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De tace omenimea, glas va da stânca'n munte, Și apele nu ... provenitor, A căruia mărire, virtute și renume Pusese sub picioare p'ai lumei domnitori. Nu mai e timp s'apuie o viță strălucită,
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
... uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît ... moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru
Grigore Alexandrescu - Castorul și alte lighioane
... rîu vecin, Care, ieșind cu zgomot din malurile sale, Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin. Ele dar s-adunară Și mult se consultară, Ce fel ar putea face, Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. „Frați — zise un castor, Zidar de soiul lui â ... ș-azvîrli jos Pămîntul înălțat. Atunci ceilalți fugînd Pe meșter blestemau Și toți îl defăimau Zicînd: „Ce ticălos, El a pricinuit Răul ce s-a-ntîmplat, Pentru că a cercat, În neroada-i dorință, Lucru peste putință; Eu l-am povățuit, Dar nu m-a ascultat, Și de ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... tace, nu-și spune nimănui durerea. Enigmatică și rece, mulțămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea roșie, bucuroasă de purpura ce-i ascunde poate paloarea minutelor de slăbiciune ; cea palidă, veselă că-și poate masca roșața ce i-ar urca în obraji, în clipele cînd sufletul se înduioșează ; așa se clatină ele pe ramuri. Prin clătinări ușoare își spun ele ce simt, una celeilalte, prin izbucniri colorate deasupra ramurilor își vădesc ființa, prin umbra pe care și-o coboară și și-o măresc pe drumuri, cu ... se apropie și se ajung una pe alta. O întîlnire mută în capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui drum. Împrejurul lor, ca să-și spuie splendorile, ca să ... plînge un strop mirositor de rouă, fiecare își anunță nașterea, iubirea sau moartea, ca să ne înduioșeze sufletul. Gherghina singură tace. Marmoreană și rece, disprețuitoare pentru gălăgioasa durere, naște, iubește și moare, fără a spune nimănui nimic. Un zbor de petale
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... la cărțile mele dragi adunate de pretutindeni pe unde am fost, la poemele iubite unde se deschidea volumul singur, la însemnările făcute, la florile presate ce dormeau în ele adunate întîmplător, ici dintr-o luncă, dincolo dintr-o dumbravă, gîndesc la Sfinxul lui Stuck, spre care îmi ridicam de atîtea ori ... mintea cîte le-a adunat nu le poate uita ; sunete, culori și forme, auzul și văzul urmează să le păstreze, și scînteia aceea ce a dormit o clipă sub cenușă, scînteia aceea mică, care se cheamă energie, o dată cu primăvara și cu vîntul care bate, simt ... înnegrite de fum, decorurile acestea triste împresurate de schele, toată clădirea aceea de piatră și de fier, în care am trăit laolaltă, alături, atîtea vieți, pentru mine poate să dispară. În norii de praf pe care-i ridică târnăcopul lucrătorului, piatră cu piatră poate să se dărîme. Vîntul de ici-colo ... schelele să ridice un alt palat, așa voi încerca să fac și eu, căci schela mea e clădită pînă la un loc, și de aci, pentru a urca mai sus, nu trebuie decît energie. Cînd n-ai ambițiile lui Solness, nici orgoliul celor ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, și, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca să caute la stele și să le ghicească daca or să facă copii; dar ... atunci, a fost numai ca să te împac. - Daca tu, tată, nu poți să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduința pentru care m-am născut. Atunci toți boierii și împăratul deteră în genuchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăția; fiindcă, ziceau boierii: - Tatăl tău de aci ... ținu masă trei zile d-a rândul și rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niște zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise: - Cu calul care îl ai și cu vitejia ta, crez că ai să izbutești. După trei zile, se pregătiră de ... Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el întrebă pe cal: - De ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate și ei acele rodii, după care sÂa prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulțumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, și ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă dÂo săptămână și mai bine ... de vorbe. Mă-sa înțelese că acolo nu e lucru curat și îi dete un ac vrăjit să-l ție în păr, și o învăță ce să facă cu el la întâmplare de ar da peste cineva p-acolo, și o trimise iară. Țiganca, cum ajunse la fântână, cătă în sus ... și cu totul de aur, și începu a zbura de colo până colo, pân crăcile pomului. Atunci țiganca zise: - Ah! fată de lele ce mi-ai fost, cum mi-ai scăpat, eu socoteam că dormi, dară, fie, tu n-o să-mi scapi, îți viu eu ție de hac ... cum o văzu, rămase la îndoială și nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ...