Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA

 Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.

Vasile Alecsandri - Borsec

... visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt ... adâncit în idei filozofice asupra omului. Așa sunt gândurile ce se nasc în fața focului, noaptea, când toată lumea odihnește. O idee aduce pe alta și într-o clipală face jurul pământului. Să venim însă la sugetul acestui articol. Numele de Borsec îmi pricinuiește totdeauna un amestec de simțiri, cu atât ... îmi încrețește pielea întocmai ca și când ar fi să intru într-o apă cu gheață. Pe urmă mă desfătează prin înfățișarea unor figuri gingașe și plăcute și, în sfârșit, mă face să râd din toată inima, de oarecare întâmplări comice și de oarecare ridicole, care au jucat un rol însemnat în societatea Borsecului din vara trecută. Acea societate era împărțită în trei clase foarte deosebite prin ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul

... Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu    Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele ... intențiilor rele.         Iepurele odată         Fu tras la judecată    De un ogar. În tufe atuncea prezida    Copoiul, și sentințe fără apel el da.    Ogarul către el așa se adresă         Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc         De acest ticălos,         Ce ... pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;         Ș-apoi n-aleargă drept,         Cu el să poți da piept,         Ci merge tot cotiș         Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc.         Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am ... dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu,    Orice pentru el crez, și iată-l osîndit         Să fie jupuit.    Carnea va rămînea pentru judecător,    Iar labele vor fi pentru jeluitor.“ („Romînia literară“, 16 aprilie ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftul român

... X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari... și în sfârșit despre onestitate... de! Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi! * Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! * Librarul: Iată o carte nouă, foarte interesantă. Un june cult (dând cu ... o eclipsă de lună. Z...: Mofturi! * Iar Eu: A propos, iese o gazetă nouă. Publicul: Moft ! * Moft! Mofturi! O, Moft! tu ești pecetea și deviza vremei noastre. Silabă vastă cu nețărmurit cuprins, în tine încap așa de comod nenumărate înțelesuri: bucurii și necazuri, merit și infamie, vină și pățenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, vițiuri distrugătoare, suferință, mizerie, talent și imbecilitate, eclipse de lună și de minte, trecut, prezent, viitor — toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: MOFT. În genere națiile mari au câte ... italienii vendetta etc.; românii au Moftul! Trăiască dar Moftul român! Foaia ce reapare astăzi, cu titlul ei eminamente național, sperăm că va fi formula sinceră și exactă a spiritului nostru public. Și

 

Dimitrie Bolintineanu - La o damă română

... o damă română La o damă română de Dimitrie Bolintineanu ,,Tu vrei să-ți spun, acuma, de ce nu te iubesc? Ei bine! mă ascultă și află ce gândesc Ești jună si frumoasă ca roza de câmpie Și ochiul tău durerea o schimbă-n bucurie. Iar fruntea ta se pleacă sub gându-ți amoros Ca crinul primăverii în văntul călduros. Pe buza-ți ... suflare, Într-un parfum de roze își ia a sa schimbare; Dar când tot spui cât neamul îți e strălucitor, Amoru-ntoarce capul și fuge râzător. Să te iubesc, pe tine? Dar inima ta-i veche, Și generozitatea nu-ncântă-a ta ureche. Văz sufletul tău, dragă, sub vălu-i grațios, S-ascunde ca un vierme prin crinul cel frumos ... Patriotism, virtute, frumoasă cugetare Sunt niște simțăminte ce inima-ți nu are. O formă analogă ea, dragă, de-ar avea Ar fi cu plete albe și dinții i-ar cădea. Așa te vede însă al meu tânăr amor Și de aceea, dragă, el zboară râzător. Arunc-a ta privire pe-o inimă uscată Ce egoismu-nchide ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, vornicul Patrașcu, spatarul Ciugolea, și alți mulți boieri curteni, toți răi la harță și buni la sfaturi. Apoi se vedea înaintând o caretă mare, cu capul de zimbru zugrăvit pe obloane, trasă de patru cai negri arăpești, înlăuntrul căreia ... colea câte o stea singuratecă se ivea la încheieturile nourilor și părea că întreabă sfiicioasă pe călător pe unde merge; apoi, uimită de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, ...

 

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului

... celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi Și frunțile — sudoare; Iubirea negrăită Adâncă, mare, sfântă În inimă pătrunde Ca o lucire blândă; Pe mic îl face mare, Pe mare-l face mic ... umbre trecătoare Oglinzi de soare face, Văzut-au Domnul nostru O mare spurcăciune: Pe piatră, unde numai Genunchi plecat se pune, Hristos găsit-au marfă Și aur și argint, Iar primprejur — pe-aceia Ce spurcă lucrul sfânt: Găsit-au târgoveții Pungași și vânzători De vite pentru jertfă, Vicleni amăgitori; Pe cei ce schimbă banii, Herghelegii, văcari, Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari; Pe cei ce-și ... lucruri ne-auzite! Afară de văcari Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari, Afar' de schimbătorii De bani, ai căror limbă Deodată cu schimbarea Cârnește și se schimbă, În hramul lui Iehova Hristos au dat de boi, Buhai gătiți, porumbiți De vindere și oi De vindere asemeni: Pe-atunci iudeul care Putea mai mult să vândă Se numără mai mare. Așa ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Luat-au Iisus pre Petru și pre Ioann și pre Iacov, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt deosebi și s-au schimbat înaintea lor. Și au strălucit fața lui ca soarele, iar hainele lui să făcură albe ca lumina. De vrĂ©me ce soarele cest simțitoriu, când răsare și să înalță de pre pământ să face pricină și mijlocitor a multor bunătăți, că întinzându-ș razele luminează pământul și marea, gonĂ©ște și răsipĂ©ște toată ceața și negura, încălzește și hrănĂ©ște toate neamurile dobitoacelor, și, în scurt să zic, toate le însuflĂ©țește și le înviază și pre toate împreună le bucură și le veselĂ©ște, dară cu cât mai vârtos soarele cel de gând al dreptății, Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, domnul nostru Iisus Hristos (pentru carele zice prorocul Malahie la 4 capete: Vă răsări voao, celora ce vă temeț de numele ... mântuitoriul jidovilor, Ilie va să fie mântuitoriul celor drepți, mai nainte puțin de judecată. Hristos iaste dătător de lĂ©ge, Moisi învățător de lĂ©ge și ...

 

Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului

... papa Iulie al 2-le stârnisă asupra Franței, după ce au dobândit mii de faceri de bine, încât s-au cunoscut de duc de Milan și au izgonit pe franțozi prin agiutoriul a multor prințipi, iar mai ales și prin agiutoriul elvetilor. Luiz al 12-le murind fârâ să poată stăpâni iarăș milanezul, Franțisc I care i-au urmat au trecut munții cu o ... oaste și au început stăpânire sa prin războiul acel vestit de la Marinian, care au adus întru cunoștință trufie ce îngâmfată a elvețienilor, și au statornicit pe franțozi în ducatu Milanului. Craiul au dat buni condiții lui Maximiliian Sfors, cum și un bun loc în Franța, unde ș-au pitrecutântru odihnă zilile săli. Craiul, carile căuta a-ș câștiga inimile noilor lui supuși, au ... prilej a mergi să-i facă vizită, cagetând că-i va fi ușor a spune santimenturile inimii sale frumoasei Clarisăi. Contesa și fiică-sa l-au priimit cu multă politică și i-au făcut toată cinste ci să poate faci favoritului unui mare crai. Cu toati că amiral avĂ© o fisionomie plăcută, o mari vioșâmi și ...

 

Alecu Donici - Ursul la priseci

... dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazâr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt, oricare fie, Să prindă o așa cam grea dregătorie. Căci ursul dacă dă de miere, Apoi se-ncurcă-n socotele. Dar pasă tu de cere La fiare rânduiele!.. Oricine au dorit ... toți au fost Și parcă înadins Asupra ursului majorita s-au strâns. Toți l-au heretisit, Iar el au mulțumit, Ba încă la cei mari și labele au lins. Dar răul în priseci curând s-au dezvelit; Căci ursul, cum au mers la tact, s-au apucat De curățit, de retezat ... labă-i au intrat L-au scos de tot curat, Iar mierea la bârlog mergea necontenit, Pân' ce la sfat s-au dat de știre Și s-au orânduit La fața locului pe forme deslușire. Au mers, au cercetat, au scris, au lămurit, Dar mierea n-au înapoit; Iar ursul de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fecioara

... Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Fecioara de Dimitrie Bolintineanu Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura, Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune Suavă ca amorul ce-n sânu-i palpita. Era un înger dulce ... i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă căuta; Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină Și strălucesc sub rouă, în lacrime uda. ,,O, vin, iubite, vino, căci iată vântul bate Și floarea dimineții curând va veștezi. Veni-va călătorul din locuri depărtate Și ochii săi în lacrimi nu o va mai găsi. Dar vino lângă mine și moartea-mi va fi dulce Pe ale tale brațe când capul voi pleca. Așa drumașul serii în câmp voind să culce, Ferice-i când p-o floare își pune fruntea sa! Acel ce-mi dete viața la moarte mi ... apărare decât a mă supune, Și n-am a le răspunde decât suspinul meu." Acolo unde luna din cale se oprește Și lasă o cătare mai dulce pe pământ, Acolo unde mirtul mai vesel înflorește Acum eu merg adesea și

 

Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!

... i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele ... dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată ... în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde-mi mâna s-o sărut. Din vraja dulcilor ispite Nemaicătând să te abați, Ne-om pomeni, pe negândite, Ca de când lumea-mbrățișați. La ... zadar? La ce comoara ta firească Să ți-o îngropi, ca un avar?... Acum ți-i inima fierbinte, Frumoasă ești, iubită ești ... Ce mai aștepti, așa cuminte, Și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>