Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Alexandru Vlahuță - Sonet (Lăsați-mă singurătății mele)
... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) Sonet de Alexandru Vlahuță Lăsați-mă singurătății mele. Mi-albește capul, în vârtejul lumii, Pe frunți de valuri stă cununa spumii, De mult ce se frământă între ele. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-și droaia lui de můmii! Tihnit, ascult a gândului poveste, Mă-nșel, și cred că tot ce-a fost mai este. Ce dulce-i astă amăgire-a vieții! Tăceți s-adorm, nu voi să prind de
... puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate ... pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în unghere
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi... Copii eram noi amândoi... de Mihai Eminescu Copii eram noi amândoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Și el citea pe Robinson, Mi-l povestea și mie; Eu zideam ... insula cea verde. Spre sar-am făcut pace Și drumul broaștelor le-am dat, Săltau cu bucurie, În balt-adânc s-au cufundat Ca să nu mai revie. Noi am pornit spre casă. Atunci răsplata am cerut Pentru a mele fapte  Și frate-meu m-a desemnat ... râs lasciv Și țapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulțămit cu-n umil semn, Drept mantie o-prostire  M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. Și ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Și de ciudă eu atunci Am aruncat-o-n foc. Și pe șură ne primblam Peste stuf și paie Și pe munți ne-nchipuiam. Cu fiece bătaie ... ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți, ca și cum o făclie trecută pe fața unei oglinzi ar ... din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și au scăzut deasupra capetelor noastre. Imensul mister ce învăluie lumea plantelor cîte nu ne-a spus nouă ! Toată poezia aceea semănată așa de darnic, toată simfonia viorie de semitonuri, unde nimic nu rănește ochiul, toată lumea de vis care îndulcește decorurile, cît de mult nu ne-au desfătat ! Căci numai noaptea știe, pe unde trece cu dulcea ei estompă, să șteargă marginea realului și să ne unească cu nemărginirea... Numai ... dezrobește flăcările comorilor și le face să joace și să tremure în aer, numai ea știe să ațîțe flăcările minței și să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirei. Și dacă n-am mai
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
... făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr ... Că-n obeze ferecate p-egipteanul monstru ține, Ce mugind se zbuciumează pe a Dunărei arine Și din gură-nveninată vărsând moarte-nfricoșat De mii sfere inocente undele s-a încruntat. Priveghind ostașul postul în a nopței tunecime, Aripata sa gândire se întoarnă la vechime ... stătură în strămoșilor pământ, Ale cărora cenușă zace-acuma în mormânt. De respect plin de mirare cugetează l-a lor nume Și esemple de virtute care-a făptuit în lume. Dac-a soartei grea povară multe veacuri a purtat Și a patriei ... răscumparat, Răzămându-să în Pronie ș-a părinților credință, Prin ei dacă țara încă a păstrat a sa ființă, Nu-i virtute mai
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim ... Un boier răspunde — ,,Dorul țării noastre sufletu-mi pătrunde. Vorbele-ți sunt mândre, dulce mă răpesc Din amare gânduri unde rătăcesc! Dar, înalte doamne! mult ar fi mai bine Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line. Țara-i obosită ca un trist mormânt, Aur, arme, brațe, doamne, nu mai sânt. Apărarea noastră, cât de dalbă fie, Ar scorni pe țară zile lungi d-urgie. Inimile noastre zboară călduros Peste-al bărbăției zid alunecos, Dar înțelepciunea caută-a ne ... și realță brațu său în sus, Arătând pe cruce chipul lui Isus — ,,Crist muri pe cruce pentru-umanitate Și prin moarte dete lumii libertate. Nu-i creștin acela ce nu știe-a da, Pentru-al țării bine, pacea, viața sa! Dincolo de moarte radios străluce Soarele măririi eroilor, dulce. Ochii-nțelepciunii, cei ...
... tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei să-ți servesc acum de cicerone?... — Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă La început, decât vreo cinci Canzone, O carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu confrații... — Epoca voastră materialistă Mi-a zdruncinat credința de-altădată, — O-ntoarse el. Infernul nu există, Sau cel puțin eu unul niciodată Nu l-am văzut decât cu ochii minții, Orbit de-o superstiție uzată. Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei! Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche, De care mi s-au strepezit toți dinții! Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice În clipa asta, dacă fără veste Te-ar auzi ... tem de moarte, dimpotrivă, Răspunse el, — când ai murit o dată E foarte greu să cazi în recidivă... Această vorbă îmi păru ciudată. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată. — Nu ...
... În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și cloceau toate minciunile mahalalelor, dar, mai ales, îl întâlneai în bolta de la „Șapte draciâ€� ori la „Craiul negruâ€�, cu-o ulcică de vin dinainte. Era om vesel și pișicher, dar Dumnezeu ori dracul – nu știu care din ei doi – îl înzestrase și cu darul suptului; ba nici Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte de-nghețai numai de ce ieșea dintr-însul. - Măi pârliților! se răstea, adesea, la dânșii. La ce meșteșug vă pricepeți voi? Faceți numai degeaba umbră pământului. Eu am fost ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos
... Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde ... în sine Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
... lui vine fulgeră, șerpuiesc! Își scutură povara, că a pierit Cuvântul: Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc. Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă! De sus câtă trufie strivește pe sărac! Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă Și ce de viclenie! ce noduri se desfac! Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme, Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt; Din carnea lui ... oi aleasă Și un păstor la lume și pacea anunța. S-au dus timpii aceia; și Anticrist domnește, Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier Altarele distruge, corumpe și zdrobește, Și țipete de sânge se nalță pân' la cer. Se va deschide cerul, Cuvântul iarăși vine, De vii și de morți jude. Și mii de cherubimi Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ține, Și lauda răsună prin mii de serafimi. Cea cu ochi mulți știință sunt iuții cherubimii, Ce va mări pe omul și-l va reîntregi; Și caritatea, pacea sunt blânzii serafimii, În ... preface În sângele și carnea a Domnului din cer. O, farisei! pierit-a a voastră-mpărăție, Când va veni Cuvântul nu-l veți mai condamna; Cu glorie el vine și vine cu tărie, Pieri-va răutatea când el va domina. S-au dus zilele voastre, zile de asuprire, ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoșul și-i dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată găsește o punguță cu doi bani. Și cum o găsește ... el toată cireada, ș-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Boierul, când mai vede și astă dandanaie, crăpa de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăși în cap una. — Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți ... la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca și-oiu scăpa de dânsul. Și, cum zice, umflă cucoșul de-o aripă și-l zvârle în zahnaua cu banii; căci boieriul acela, de