Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) POATE
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 1356 pentru (SE) POATE.
Dimitrie Bolintineanu - Banchetul lui Țepeș
... ale lor benișe vîntul adia. Paseri prădătoare pe deasupra zboară Cîrduri flămînzite așteptînd să moară. — "Ah ! zicea tiranul, de fiori coprins, Acest om nu poate a mai fi învins." Zice, și se
... Gelu Vlaşin - Descântec Descântec de Gelu Vlașin cine nu mai poate spera să spere că speranța se sperie și că lumea din noi începe să zbiere ca un blestem te chem ca o vrajă în coajă ca o moarte de noapte vreau ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
... a stat el așa lucrător multă vreme - și multă și grea. Într-o seară, amărât rău de sărăcie și osteneală, tocmai când trecea să se ducă acasă pe drumul pe unde se-ntâlnise în copilărie cu maica starița, și-a adus aminte cu dor și cu obidă de ea, ș-așa s-a gândit ... și el spre casă. Când să intre... ce să vază?... Nevastă-sa - că uitasem să vă spui, de graba ce mi-e să isprăvesc, că se și însurase - nevastă-sa aprinsese o sumă de lumânări și țopăia pân odaie singură. "Ce e femeie? zise omul; ce! ai înnebunit de joci tontoroiul ... danț. El de frica tontoroiului, zbughi pe ușă-afară! Ea după el!... și-i spune toată pricina veseliei ei, pe cum că pe la toacă se trântise puțin obosită de spălatul rufelor și i se arătase în vis Maica Domnului și-i zisese: "Femeie, să scobești cu un cuțit sub vatra din tindă, și o să găsești acolo o oală ... a deschis lui capul și s-a dumirit cine să fi fost călugărița, că aici stătuse putere dumnezeiască la mijloc și că el ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Negrea, zâmbind, răspunde: Ai cârja bătrâneții La sfaturi, iar în luptă ai brațul tinereții. Și, ajungând cu toții la Racova devale, O cruce luminoasă le se-arăta în cale. Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării, Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii, Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor, Trec râpile în salturi, trec râurile-not Ș-aleargă-n neodihnă, voinicii, cât ce pot La glasul țării scumpe ce-i cheamă-n ajutor ... cer: Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu! III - TABĂRA LEȘEASCĂ Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele semănate în numeroase locuri. Se pare că tot cerul căzut e pe pământ Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormânt, Atâta întristare și-atâta-ntunecime Împrăștie ... a zilei viitoare! Ostașii pretutindeni formați în dese grupe Frig boi întregi, rup cărnuri ca lupii flămânziți, Desfundă largi antale, beau lacom fără cupe, Se ceartă, râd în hohot și urlă răgușiți. Ca dânșii, câini de lagăr la praznic luând parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ...
... de George Coșbuc Urlă Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci. Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii-n oi? Isprăvit-ai, poate, sarea? Ai vătui de șarpe supte, Ori opincile-ți sunt rupte Și ți-e dor de noi? Adormii prin vale, tată, Sub un tei bătrân ... Urlă Petre prins de trude, Url-acum murind. Fata din grădină-aude Cu cosița despletită Și cu inima sărită Pleacă hohotind. Și de plânset mult se-neacă Alergând grăbit Și sosește și se pleacă, Și sumeasă până-n coate, Ea din sân mirată-i scoate Brâu întraurit. Petrea râde, fata plânge; Dar sărind de jos, Vesel Petrea-n ...
... n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire ... a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el ... au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui ...
... n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire ... a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el ... au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ce o privea cu ochii liniștiți, nudul ei sănătos ... să asculți un sunet. Promiscuitatea în care trăiesc nu-i degenerează și te întrebi din ce izvoare ascunse își reînnoiesc mereu puterile. Aerul, lumina, libertatea poate. Eu i-am pizmuit totdeauna, și unde i-am întîlnit mi-a fost drag să-i privesc. Să nu te obișnuiești cu nimic ... pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru și cu dinții ca fildeșul, de oameni vînjoși, cu privirile viclene ... cum au sosit așa și dispar. Cort lîngă cort, la un semn dat, ca și cînd un vînt puternic ar bate, cad la pămînt, focurile se ...
... mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... - "Din inimă-i pământul la morți să deie viață, În ochii-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină, Din ... albă. Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern Fug fulgerele-n lături, lăsând-o ca să treacă, Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă - Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. Priveliștea se ...
... meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te ... palme să-ți tot cară Apă tulbure ș-amară. Tu să bei, să bei mereu Gândind la blestemul meu! [4] [1] Pistoalele, paloșul sau iataganul se purtau înainte într-o chingă lată de curea țintuită ce se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului. [2] Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar decât acela exprimat cu atâta poezie în strofa aceasta. Dorul ce alungă pe călător și jalea ce îi bate sufletul reprezintă ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... pe lângă celelalte, a învățat-o și meșteșugul zugrăviei: știe de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face albă ca peretele și roșie ca racul (și nu știu cum se întâmplă, că dumneaei mai totdauna este astfel) și e frumoasă de minune. Acum nu mai este fătă mare, e cu casa dumneaei, cu boierul dumneaei ... n-are dumneaei chef de bătaie, atunci pe toate slugile, pe toți oamenii din casă îi trimite să-i bată Dumnezeu. Ia să vedeți cum se fac trebile în casa dumneaei. Să luăm, spre exemplu, vremea când se întoarce frățica de la curte; pentru că, să le spuie cineva toate, unde mai are vreme? Cu toate acestea n-ar fi rău să mai ... fata, abia azi scoase din fiare și din coarnele de fier, pentru că, cu câteva zile mai nainte, avusese păcatele să spargă o sticluță când se gătea coconița Drăgana să meargă la bal. Ce va fi fost în sticluță, nu se știe; biata Măriuța însă crede că va fi fost ceva scump, pentru că apa ce s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ...