Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂT

 Rezultatele 1151 - 1160 din aproximativ 1272 pentru CÂT.

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... Întâmplarea militară ce voim a povesti este bătălia de la Baia , un nume care trebuie să ne aducă aminte atât de vitejia strămoșilor, cât și de starea înflorită în care se afla odată acest târg, astăzi sat, și pe care, după atâte veacuri, il vedem astăzi încercându-se a ...

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

... Reglementului, nu învrednicesc acea numire. Asemenea și născuții în capitalie, mutați pe urmă în ținut, nu se pot numi provinciali, ci provincializați , o numire care cât pentru mine o urăsc mai mult decât toate poreclele din lume și pe care, pe sfântul meu, n-aș vroi a o avea ... în Mamorniță sau la Podul Eloaiei (Pont d-AloĂ«s, după expresia unui parfumat sau afumat traducător), sunt din născare iașence, adică vrednice de iubit. Cât pentru cucoanele trecute peste patruzeci ani, însă care au fost frumoase odată, ele se șterg din catalogul provincialelor, pentru hatârul trecutei lor frumuseți. Iar cele ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

Nicolae Gane - Agatocle Leuştean Agatocle Leuștean de Nicolae Gane Chip din lume Numai cine a trăit mult ca Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. Avea o mulțime de ascunzișuri și deschisuri. Mai întăi, singură această împărechere de nume îi dădea un aer ciudat. Parcă-ntr-adins nașul îl botezase cu numele Agatocle, luat de prin cărți, ca să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n-a fost om mai naiv, mai lesne-ncrezător și mai ușor de tras pe sfoară ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după ...

 

Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei

... Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că erau niște covoare așternute. Din loc în loc și mai cât colea, se făcea că erau așezate niște stufișuri, unele rotunde și cu flori, altele lunguiețe și cu pomișori, iară altele făcute ca niște ascunzători. Flori ... ciobănașul, își ceru simbria de la stăpânu-său, își mai vându și ce bruma de țoale mai avea, își cumpără un cal de atât pe cât îi ajunsese bani și haine de primeneală, își luă ceva merinde și plecă și el. Cum se văzu la câmp, descălecă și, cu ochii înmuiați ...

 

Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

... în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată avuția pe la ostași și, luându-și ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-și pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Și apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai greu! O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasă! Când, când s-a toci ... Atunci a lui mânie ca trăsnetul era, În patru mari hotare tuna și fulgera, Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei. Ades el pleca singur prin codri fioroși, În care luceau noaptea oțeluri și ochi roși, Și dacă murgu ... cu arcanul; Iar Ștefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul, I-a zis: Ursane frate! să-ți faci ochirea roată, Și cât îi vedea zare, a ta să fie toată! [1] De-atunci el stă de pază în mijlocul câmpiei Și nime nu s-atinge ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... unguri și cei maghiarizați, apoi reprezentanții Sașilor și ai Săcuilor, s'a votat legea, că pe Ro­mâni îi rabdă în Ardeal numai cât timp le place celor ce stăpâniau țara aceasta. O altă lege hotărĂ , că Românul nu e iertat să aibă altă avere decât brațele, cu cari ... Într'o ședință a Camerei ardelene, puțin înainte de 1848, un nobil ungur a propus, ca Românilor să li se înlesnească cât mai mult beutura rachiului (vinarsului), care cu siguranță îi va prăpădi cu timpul . Chiar și conducătorii Sașilor așezați printre noi în număr mic au prigonit ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... la muncă. (Răzvan se arată în fund și se oprește din dosul lui Sbierea) TĂNASE Vai, jupâne! vai, jupâne!.. Nu cerșește un român, Nu cerșește cât mai are un pai de nădejde-n sân! Nici eu nu cerșeam, jupâne, pe când aveam vitișoare, Ș-un pământ cât trage plugul, ș-o prispuliță la soare; Dar vecinii, din rea pizmă, la judecată m-au tras, Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 2.9 Scena IX 3 ACTUL II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 3.13 Scena XIII 3.14 Scena XIV 4 ACTUL III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 5 ACTUL IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X 5.11 Scena XI 5.12 Scena XII 5.13 ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a ... pierde și acei 300 de lei... Și taci?... N-auzi?... Nu vezi?... Taci?... Trebuie să mergem... Le-am scris că viu! — Dar nu știi cât ne costă seratele directorului? Cu ce să mai fac față... Dumnezeu știe! În vorbele lui Moroi era atâta durere și dezgust laș, încât ar fi ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... lor, înțelege pentru ce de vorba lor ascultau până mai deunăzi patru sate: Arșițenii, Moghileștii, Benza și Cotruții. Toader Odobac să fi trecut suta, după cât de multe ține el minte. E un moșneag înalt, spătos și uscat ca un schivnic; privește ascuțit, vorbește limpede și calcă apăsat. Când se oprește ... amândoi: — În calea voastră n-o să mă pun eu; că ar fi degeaba; ce-i scris e scris! Am vrut numai să văd cât prețuiți fiecare-n parte. Da cât m-o ajuta luminile ochilor, din ochii mei n-o să scăpați. Moșneagul îi lăsă și porni înapoi. Se însera, imașurile răscoapte de căldura zilei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>