Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 3068 pentru CA SĂ.
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ... un bal mascat, s-a apucat de el, desperată de mișcarea nebună a uraganului lumii; când s-a hotărât să-și lege viața poetică și flușturatecă de viața prozaică și greoaie a unui arendaș, ea nu spera să-și vază încununat sacrificiul așa degrabă. Cine o hotărâse să facă acel sacrificiu? Necazul... Căpitanul... Mișu ! „Ah! Mișule, poate că să mor!" iată ce și-a zis ea, într-un moment de desperare amestecată cu dispreț. Îl iubise pe Mișu! pe acel nenorocit! Amorul ... serios. El a crezut că e ca todeuna o farsă. El spera că Aglaia are să lase la otel pe bătrânul Cuțopolu și, ca de regulă, are să se întoarcă a doua zi înapoi, căită, ...
... Când mă gândesc, Toadere, că am ținut-o în brațe, la botez! Să n-o mai cunosc deunăzi, omule, să n-o mai cunosc. Învoalată ca o nalbă, soro, zău așa! Sorbi din cafea și urmă: — Ce crezi, Toadere, copiii îs fericirea noastră. Dacă n-ar fi Manole al meu ... arăta, printre copaci, ca o cădere de apă limpede. Boierul Toader se mâhni. — Ce ți-i bun! Cui s-o dai! Pe mâna cui să-ți dai copila când nu vezi un om împrejurul tău, un om de simț, de inimă. Așa, să o arunci în brațele oricărui vântură-țară, foarte mulțumesc. Las-o să trăiască lângă mă-sa și lângă mine, că-i fată cuminte. Boierul Gavrilă dădu dreptate prietenului său: — Nici băieți, nici fete, nu mai găsești ... dădu și dânsul paharul de dușcă. — Ei, și plângi, babo? Plângi? îi strigă mamei Sultana care se prăpădea de plâns la spatele lui. Hait! să vă deie vin cât îți vrea și să faci o plăcintă cu brânză, pentru toți, și să râdeți, babo, auzitu-m-ai? Să râdeți, că vi se mărită stăpâna. Și de atâta voinicie bătrânii iar începură
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această ... Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate să fie decât ideal-artistică, fără nici o preocupare practică. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendință morală, adică cu punerea intenționată a ... în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează în ,,lumea impersonală". Să ...
Vasile Alecsandri - Moțul și secoiul
... păcat de Dumnezeu! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte, Ori un plumb vrăjit în piept, Să te duci în rai de-a drept? MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu ești tare, eu sunt tare; Bun e Dumnezeu și mare! De ... e lauda prea mare! De-alde tine, fătul meu, Mulți viteji ucis-am eu. MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Sai din munte, dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. În cea vale de-ai sălta, Vai ș-amar de viața ta! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvânt? Că te sting de pe pământ! MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu n-ai nume, tu n ... Asta-i patria maghiară. Tu se cade să-mi robești, Căci tu om încă nu ești. ROMÂNUL Puiule, Secuiule, Na! te du pe ceea lume Ca să
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa ... scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De ... trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ne-ndurat, Și ca un alt Ahil după ce l-au biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu ...
Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul
... Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa ... scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De ... trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ne-ndurat, Și ca un alt Ahil după ce l-au biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu ...
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
... această pornire. Acești generoși tineri, urmărind idealul lor, lepădară fără socoteală cea mai puternică armă politică, averea. Ei credeau că generositatea lor de rasă avea să izvorască fără istorie din pământul patriei. Cu iuțeala vertiginoasă începură să se ducă pe copcă marile averi boierești - un palat, pentru un act de propagandă; mii de galbeni, pentru o misiune fantezistă; o moșie pentru o ... Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal? Erați prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă învinovățim pe voi de urmările unor intenții curate. Și ori nu sunt frumoase urmările? Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, și Câmpinenii și ... instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niște vrăjmași de moarte. Așa sunt toți câtă vreme soarta îi ține jos în masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor ... ...
... Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de ... mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, ...
... George Coșbuc Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe Hristos. Așa,-ntr-o noapte-ntunecată Când vecinicul Mântuitor Dormea-ntr-o casă-ncreștinată, Găsitu-l-au ovreii-ndată Și sfat făcut-au ... semn și mărturie În fața casei o nuia. Dar Dumnezeu, cel ce scoboară Și-n gândul cel mai nevădit, Nu lasă p-al său fiu să moară, Căci a răscumpărării oară Și vremea morții n-a sosit. Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor împinși la ... făptui pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim. Pornește-apoi răgnind grămada, Pierândă-n zgomot ... toată strada Tăcutului Ierusalim. Dar neputând să mai găsească Pe Christ ca să-l omoare-n somn, Pierdut-au noaptea dușmănească Și n-au putut să-ndeplinească Pierirea veșnicului Domn. Și dintr-acea zi-nainte Rămas-a obicei, și spun,
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
... această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui ... a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l poartă mai tot dă nas, Iar zavistia leac nu-i dă pas Ciuda foarte îl pișcă rău, Drag argind stă-n ... mărețu nu bag seamă, Brînci lui dau fără dă veste Și lui spun prea rea poveste. El ce zice că-i iconit, Asemenea și nimerit. Ca ființa cea prea naltă, Ticălosul broască-n baltă. Nici rușine, nici simțire, Să priceapă c-a lui fire Este nimic, nimic curat, Să curmeze în lăudat. El dă va vrea a fi ticnit, Va viețui mai nemîhnit. Părăsească dășărtăciuni, Tresuri și mult minciuni. Gură cască nu ...
... a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia ... dragoste de poezie, adică de cuvinte poetice. Publicul nu admite poezie fără cuvinte poetice, puse cu delicată chibzuință din loc în loc în corpul poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea pe față ideea lui mistică despre poezie, ar fi avut ca mine răbdare să cerceteze ce este poezia pentru majoritatea oamenilor, Souday și ceilalți ziariști, care s-au pornit contra lui, l-ar fi înțeles mai bine, deși tot ... continua nemărginit ceea ce i se oferă în forme inevitabil mărginite. Psihologii au atras de mult atenția asupra acelor momente stranii în care sufletul simte ca ...