Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE UNDE
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1280 pentru DE UNDE.
George Coșbuc - Golia ticălosul
... George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să ... vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii! Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese, Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți. O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme Dar toate ale țării și plângeri și blesteme Ajungă-te
... eu asemene. CUCOANA ZAMFIRIȚA Da pentru ce, și cum? CUCOANA MĂRIOARA Pân'nu se face foc nici nu mai iese fum. Și, dar, la ce de noi așa tăgadă mare, Când Ieșul tot acum această vorbă are. Doar nu-i ceva de rău, găsind o văduviță Pe un adevărat prieten de credință; Și cu postelnicul, zău, nu ți-a fi urât. CUCOANA ZAMFIRIȚA Eu foarte mult mă mir de unde-ați auzit. CUCOANA NASTASÂICA Postelnicul ne-au spus și ne-au încredințat Că el ar fi acum ca și un însurat. CUCOANA ZAMFIRIȚA Pe cinstea ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica
... ani, iubirea de artă m-a îndemnat să scap cât mai puține din cele ce s-au ținut la noi, - o adunare politică unde am auzit că se vorbește de altceva și mai ales că se gândește la altceva decât la treburi și izbânzi materiale. E drept că de vorbe mari - libertate, naționalitate, constituționalitate și celelalte - n-am fost de loc lipsit: am auzit destule... n-am să mă plâng. N-auzisem însă până astă seară că Politica este ceea ce credeam și eu că ... cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura națională. Ce bine că în sfârșit am auzit acestea afirmate aci, în o solemnă profesie de credință, de către bărbați meniți a conduce destinele patriei noastre, bărbați cari fac fală partidului conservator ! Și cât este de sinceră această sănătoasă credință a tineretului conservator, o simț eu în deosebi, văzând, plin de emoțiune, măgulitoarea primire ce mi-o faceți mie, prea măgulitoare firește potrivit cu infima mea activitate literară și cu slabele mele merite. De sigur dv. faceți nu pentru mine anume, ci pentru literatura națională un caz
... ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins ... săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte izbucnesc răsunătoare, Toți serbează pe viteazul ne-ndurat pentru ghiauri, El c-un semn alungă valul de urări lingușitoare, Obosit este de-a lumii vanitate-nșelătoare, Printre glasuri osebește și răsunete de uri. La ospăț se reașează în tăcere fiecare: Doi sclavi negri desfășoară un covor de Ispahan, Altu-aduce și aprinde narghileaua lui Osman, Ce alene se lungește pe molatica-nflorare. Sub aromele de Moka, zarful de-aur aburit Își întunecă lucirea măiestriei bizantine Și Osman din narghileaua împietrită cu rubine Soarbe lung uitarea grijii îmbătat și fericit. Părul lui, cernită undă ... cu a ei lumină clară, Și Osman lângă Zopira uită grija ce-l pătrunde, Cu iubire dezvelește albul chip surâzător, Peste sânul alb, de
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te ... tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar inimi de nădejde, Și-ncredința noroade de însăși fericirea, Atuncea universul, plin de eroi cerești, Martiri ai libertății, martiri ai lui Hristos, Zâmbea ș-era aproape d-această mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului ... Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la încercare, De mii ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... aduce nouă mărire și nouă putere. Și tu ești acel erou. Tu ești Messia , îngerul meu! Tatăl tău poartă coroană, mama ta e sclavă. Copil de sclavă—copil de rege să te 'ncoron . Ea-și desprinse de la gât un cerc de aur și-l apăsă pe fruntea copilului. — Unde este acum tatăl tău, acel om palid, frumos , o, prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpă pe frunte, să te vadă pe ... singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din fața lumei pier; Cum toate se răpune ca urma îndărăt, Pe aripile vremii de nu se mai arăt; Cum omul, când să fie în toate săvârșit, Pe negândite, cade sau piere în sfârșit. Eu unul, în credință, mai mult ... multă, dar fără un folos, Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii, La adăpost aleargă când vede vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă ... voi nădejde eu am de ajutor; Voi sunteți de cuvinte și de idei izvor. Când zgomotul de ziuă înceată preste tot, Când noaptea atmosfera întunecă de tot, Când omul de necazuri, de trude ostenit În liniștirea nopții se află adormit, Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând, La voi fără sfială viu singur lăcrămând Și de
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă ... nu poate să placă atâta în copilărie, recitită de câteva ori mai târziu, la intervale, cu toată blazarea necruțătoare a unui spirit saturat de literaturism, lasă aceeași impresie puternică. E povestirea unor fapte dramatice pe care autorul le plasează cu vreo cincizeci de ani în urmă, în preajma unui orășel din Ardeal, într-un colț de lume evocat cu o mare putere de sugestie. Caractere tari, de oameni primitivi, se ciocnesc violent într-o atmosferă tragică impresionantă, zugrăvite viguros și nuanțat în același timp, cu o pătrundere psihologică surprinzătoare. Intriga e condusă ... măiestrie. Toate sunt fericit îmbinate, până și tonul sfătos și stilul cam greoi al scriitorului ardelean pare potrivit anume, ca să contribuie la impresia aceea de ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi ... face chiar în istorie! Gazetele toate tare-ar bucina! " Foile ca naiba astfel îi vorbea, Și bietul cărbune ce nu se gândea? Licurea acuma mereu de trufie Și de bucurie; N-apucă să zică fatalul său da , Și-ncepu să sară sub iutea suflare, Ce în șuierare Drept între surcele flacăra-l mâna. S ... așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire? Pieri fără nume, fără pomenire ... jupân meșter, care, spăimântat, A fost și tulit-o din somn deșteptat, Arseră și ele Cu lemn și cu piele, Devenind cenușă fără de ...
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... cremene ies zmeii. Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii: Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn în frunte; Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă; Ursu , vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna ... poporul Își înalță către Zînă Rugăciunea sa și dorul Cum îi vine la-ndemînă: Ciripesc în somn copacii Visul lor d dimineață; Înstrunează pitpalacii Cobzele de prin fîneață; Lîngă vrabia cochetă Stă mierloiul în picioare Îndrugîndu-i din flașnetă Dorul lui de zburătoare, Pelicanii în jabouri, Barza-n "doamnă preoteasă", Rîndunelele din nouri, Pitulicile din leasă; Lume veche, lume nouă, Totu-i viers, parfum și floare; Dintr ... strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii sfinte. Lună, tu, ce ieși din vremuri Și plutești peste abisuri, Cum de luminezi și tremuri Fața gîndului de visuri? Raza ta, lucind ușoară, Pune-n mintea-mi fermecată Amintiri de-odinioară, Parc-am mai trăit odată.
... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii ... e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări,