Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI (MULT)
Rezultatele 1221 - 1230 din aproximativ 1433 pentru CEL MAI (MULT).
... cum numai un divan lipsea ca să împlinească cuprinsul văzut cu imaginația, plecară de-acasă cu gîndul să-și aleagă stofa ce s-ar îmbina mai bine cu cele ce acum erau toate la locul lor și nu-i așteptau parcă decît pe ei ca să sosească. Aceasta era ținta ieșirii ... și ochii ; privirile lui însă pe culori de toamnă se opreau, culori de foi veștede și de amurg, cînd sînt umbrele dulci și aproape ruginii. Mai liniștitoare îi se părea culorile aceste, poate pentru că vîrsta lui îi le îmbia, ori poate pentru că multele încercări îl aplecau spre melancolii și ... vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el mai întîi, neputînd să-și lămurească furia aceasta neașteptată și apoi, nemaiputîndu-se stăpîni, răspunse și el... Sfărîmată era pacea și visurile făcute dis-de-dimineață ... aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care adineauri își întorceau toți ochii cu jind mergea și ea; el, ca un detectiv în urma ei, iar mult îndrăgostita o clipă mai ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit ... nverșunată. - Nu, suspinând îmi zise ciudatul călător, Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator! Mișcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe Adânc întipărită pe chipu-i mult duios, Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe. Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită, Purta sfâșietoare o jale nesfârșită. Urmai a-i ...
... s-acufunda, Când din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna; Cuprins încă de plăcerea a priveleștei frumoase, Vorovea despre minunea luptelor mult maiestroase; Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat; Tot poporul stă pe loc Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat Îl văzu cuprins de foc. Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor, Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor. Pintre fum ... fie, Nu cer alt decât de mine Să vorbească și să scrie! Dar giudețul declărează: O, de răle făcător, Prin virtute să câștigă numele nemuritor! Cel ce criminale face, de ambiție îndemnat, Bună faimă nu câștigă, ce în veci e blestemat; Vei muri la întuneric, defăimat de-ntreaga lume, Și epoca ...
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
... stând la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici ... o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l știu cu mult mai bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică ... ai mânca Din grâu ce-a sămănat numai vreo trei firicele Ș-ai vedea cum plouă atunci haliciuri prin rândunele, Te-ași vedea mai retirată și mai cu melanholie Și n-ai vesti primăvara cu atâta veselie. Zi mai
... care odrăslite sub nordice ceruri, tînjesc și suferă ca și dînsul ; dureri minuscule, alături de durerea lui uriașă. Anii vor curge însă, și cercurile, tot mai multe și mai mari, îl vor cuprinde, pînă ce gol de sevă va rămîne într-o zi în fața cerului, așteptînd vîntul milostiv care să-l dea la ... i trup, din care netrebnice scînduri și grinzi se vor face ; zgomotoase vor suna ferăstraiele împrăștiindu-i alba pulbere care, ridicată poate de vînturi, va mai întoarce măcar o parcelă din el, în țara lui. Mari, bătrîni și aproape de cer ca și dînsul trebuie să fie acum melezii, terebinții, chiparoșii ... înfiorați de glasurile ce vin din pustiuri, dar și ei vor cădea la rîndul lor, cînd viața ca un val obosit de-abia își va mai putea scrie ultimul cerc, ce se va sparge de țărmul morții. Grinda sfîntă, ce sprijinea splendoarea templului Ierusalimului, nu va mai ajunge nici unul, căci biblicile vremuri au apus ; nici scîndura prețuită ca să slujească drept sicriu faraonilor, căci faraonii au trecut și ei de pe ...
... George Topîrceanu - Catrene Catrene de George Topîrceanu ,,N-o să mai iubesc", zisese Biată-mi inimă naivă, Dar văzându-te pe tine, A căzut în recidivă. Supărările iubirii Sunt ca ploile cu soare: Repezi ... vreodată, Am un șoarec, doi păinjeni Și, din când în când, o fată. La fereastra ta-mi zâmbiră Toate florile din glastră, Numai floarea cea mai dulce A fugit de la fereastră. Cum pierzi noaptea cu cititul! Am trecut din întâmplare Și-mi venea, așa, să intru Și să ... mă uit la dânsa Și-mi răspunde: ,,Nu se poate!" ,,Toate-s vechi", a zis poetul... Chiar și cântecul acesta A mai
Ștefan Octavian Iosif - Grenadirii
... Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de ...
... Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea ... De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l apasă Mâna cruzimii pe-un osândit, Mai adânci urme nici el nu lasă, Decât minutul acel dorit. A mea durere trecut nu are; Ea nici va crește, nici va scădea ... un tată pe un fiu plânge, Unde nădejdea toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta ce mi-ai gătit, Singurul bine, singura-mi pace, După amorul ce-am suferit ...
... și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când ... nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... mi îndelungă, a urmat gazda, și neclintita-mi nădejde în Dumnezeu au obosit parcă până la urmă pornirea potrivnicilor mei... Or fi ei mai puternici ca mine, dar pe semne au înțeles și ei că tot nu sunt atât de tari încât să mă poată nimici. Și-așa, am ... al lor, și, deacolea să trăim cu toții, spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam ... și mai adânc pe de alta... Când să zic Doamne-ajută, mă pomenesc, în casa asta, cu zavistie și vrajbă între copiii mei. Acu nu mai am vreme și gând să fac pace cu potrivnicii: trebue să mă sbat cum să-mi împac copiii dușmăniți între ei, că parcă ar vrea ... nobilă mamă ! m'am gândit. Ce sărbători mâhnite !... Ce să-i zic eu, un drumeț străin ? Cum o pot eu mângâia ?... Nu, nu vreau să mai rămân în așa tristă casă ! Adânc pătruns de respectul durerii, am sărutat mâna mâhnitei mame, și atât i-am putut zice: - Nădejde ! - Ei ! dragă domnule ...