Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 1231 - 1240 din aproximativ 2472 pentru EA.
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul
... eu ungur, tu român. Dar nu aici o teamă! îi zice-acest bătrân, Căci ospitalitatea în ceruri e născută Când ura între oameni era necunoscută. Ea îsi deschide sânul la toti câti o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
... tânără fată... Colo... Ascultați! Să fie satana cu ochii de focuri? — ,,Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri, Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!..." Ea zice, și-n umbră un om se arată Cu ochii de sânge, cu fruntea uscată, Teribil ca locul în care intra. — ,,Bătrână, el zise ... a da răzbunare. Tirane! Vezi prada-ți, vezi cugetul său. Pe urmă, c-o mână uscată și arsă, Într-una din hârce un sânge ea varsă, Și, dându-l lui Mihnea, îi zise: Să bei! E sângele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare, E cald și e tânăr, cum ...
Dimitrie Bolintineanu - Mireasa mormântului
... a când în noapte aurora luce, Când se luptă omul cu adâncu-i chin, Pe atunci când somnul, mincinos și dulce, Curmă-al său suspin. Ea era tăcută, tristă florioară! Fruntea-i visătoare dulce se-nclina, 'N aurul cosiței mâna-i albioară Distractă juca. Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbește ...
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna Monastirea Putna de Dimitrie Bolintineanu Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi și o dărâmă pâna-n temelie Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie". Iar Vasile-domnul d-aur pătimaș, Pune să dărâme ăst frumos locaș. Când ostașii sapă până-n temelie, Un bătrân călugăr zice cu mânie: - "Domnii mari nălțară sfinte monastiri Să aminte țării zile de măriri. Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nțelegi, Căci tu nu ai fapte de urmași să legi. Când un domn la aur inima-și robește, Tronul se degradă, țara veștejește. Însuși ca magnetul tragi și însușești Aurul oriunde poți să îl găsești. Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine Cuiele de aur ce de tronu-ți ține." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Domnul nu ascultă în a lui orbie, Sapele răstoarnă vechea temelie. Domnul și boierii între ei se cert... Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert. Pe mormânt sunt scrise litere străbune. Un tălmaci citește și la toți le spune: - "Din comori ce strângem pe acest pământ, ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În amoru-i tânăr inima mărim! Cât n-or fi românii un popor de sclavi, Demni de tot disprețul popolilor bravi, Cât roși-vor încă jugul crud să poarte, Cât a lor mărire or căta prin moarte, N-o călca străinul într-acest pământ Fără să găsească chiar al său mormânt. Cel ce nu se luptă pentru-al țării bine Nu merită viața decât spre rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară! Să nu-ți vază fața ta! Gelozia ei omoară Tot ce-o poate supăra. Chipul tău e rupt din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori. Ochii i-ai răpit din mare, Sufletu-ți e smuls din vânt; De la flori a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-a zis, Înaintea doamnei pare Ca un fraged, dulce vis. — ,,Spuneți, maici fermecătoare, Fără frică de păcat, Pruncul meu cu cosicioare, Cine mi l-a deocheat? Sora Ana cea plăvie? Sora Ana negreșit!... S-o zidească în chilie!..." Și chilia s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi- ...
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ştefan-Vodă Închinare lui Ștefan-Vodă de Dimitrie Gusti Informații despre această ediție 1871 Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atîrna L-a Isterului rîpe, acuma este mută, Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot rînduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ? Durere !... și-i profundă cînd România plînge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge, În valea și Carpatul ce-i românesc pămînt. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri : Așa durerea sparge o țară și s-avîntă Colo spre mănăstire la Putna a lovi. De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate, Din tîrguri, municipii, cotune, un popor, De-același curat sînge, se scoală să ia parte La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor. Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată, Ca pelerin sosește la noua Golgota Unde eroul zace și țărna-i ...
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... Lume veche, lume nouă, Totu-i viers, parfum și floare; Dintr-o picură de rouă Soarbe o privighetoare. Pune-n scorburi vîntul strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii sfinte. Lună, tu, ce ieși din vremuri Și plutești peste abisuri, Cum de luminezi și tremuri ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... la așa frumuseți, numai iacă se coboară din cer, singură, pînă la mine o scară lungă, și un înger mă poftește să mă urc pe ea. M-am urcat, mă, pîn´ la cer, și de acolo am pornit spre rai și mi-a deschis sfîntu Petru porțile, mă. Și ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...