Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MINE

 Rezultatele 1231 - 1240 din aproximativ 1327 pentru MINE.

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului de Antim Ivireanul Luat-au Iisus pre Petru și pre Iacov și pre Ioann, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt deosebi și s-au schimbat fața înaintea lor. Cuvintele acĂ©stea sunt ale sfintei Evanghelii, dintru carele avem să înțelegem de preaslăvita schimbarea fĂ©ții a domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrând ca să arate mărirea sa ucenicilor săi și noao, mai nainte cu puținel, zice Evanghelia cum că umblând Iisus în părțile Chesariei lui Filip, întreba pre ucenicii săi zicând: Cine îmi zic mie oamenii a fi? Iar Petru apostolul din descoperirea părintelui ceresc dintre toate cĂ©lelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste fiiul lui Dumnezeu celui viu și cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea sa cea mare, ocara patimii sale ucenicilor săi celor întăriți întru această credință o au arătat zicând că i să cade lui a mĂ©rge în Ierusalim și multe a păți de < la > bătrâni și de la arhierei și de < ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

... asămânător lui Petru? Smerit era Petru, de vrĂ©me ce după acea minunată vânătorie a peștilor au zis lui Iisus: Eși de la mine, că om păcătos sunt, Doamne. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, când au răspuns desăvârșit au zis: Nu-mi vei spăla picioarele în vĂ©ci ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... cu sfială. — Să dorm, ai?! să dorm? răspunse el. Să te scoli, cățea, și s-aprinzi jarul în vatra foalelor! Ai să muncești cu mine, că te zvânt! — Poi, e păcat, Călimane, că e Sfânta duminică. Te trăsnește Ăl-de-sus, îngână Raluca, punând câteva boarfe peste copilul ei ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... moi și mici, dezgolindu-și fruntea largă și brăzdată de cute. Și începu o diatribă în contra unor anume scriitori prea fecunzi: Ăștia sunt, după mine, inconștienți. Când mă gândesc că peste 100-200 de ani lumea cultă și înțelegătoare o să citească o carte a mea, mă îngrozesc ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... lupta grozavă pentru a înfrânge defectele creșterii mele, în rușinea care mă împiedică de a specula credulitatea altora mai proști decât mine, împroșcându-i cu articole și cu cărticele și poate — mă doare inima să o mărturisesc, pentru că și eu am avut iluzii multe, â ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... aproape; nimeni nu scapă de ceea ce-i este scris, curând o să mă despart de voi, aș voi să vă las o pomenire despre mine. Turcii au lungit urechele. — Frați! a urmat Cârjaliul, sunt trei ani, când tâlhăream cu răposatul Mihalache, am îngropat în câmp, nu departe ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... să-mi alin. Iartă, puternice Doamne! tânguiosul meu suspin, Dacă glasul meu cutează soarte a-nvinovăți“. „Dar de e mort pentru mine și razemul mi-am perdut, Mor și eu fără de cinste. Viața ce-mi poate-ndulci? El îmi era mângâierea. Bucuria-mi s-a ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco-română, El mă înghițiră și mă mistuiră. În această cetate prin farmeci zidită, Unde de cinci ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... 18. Generozitatea e o însușire eminamente bărbătească, ca și iertarea și uitarea. Bărbatul e prin natura sa mult mai gata să zică ,,treacă de la mine" și ,,să taie poala și să fugă". Femeia e mai vindicativă, ea are memoria jignirilor și a ofenselor mult mai lungă, e veșnic ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>