Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 1241 - 1250 din aproximativ 2472 pentru EA.
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
... dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
... drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de la ea se inviorase dimineața ceea de primăvară. Ș-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împrăștia îndată peste întreg ...
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte
... decît de alte, Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd, Încît la sănin curat ea să vede strălucînd, Ca cînd ar fi o lumină pe vîrf de munte născută, De unde ca în oglindă în Bistriță să arată. Toți copacii ... înfloresc. Muzica acestor locuri, fără talanturi firești, Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstorești, A cărora jelnic glas și firii mărturisăște De soarta pustietății încît ea de tristă este. Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare. Cînd noorii să adună, orizontul de închide Piste ...
Enache Gane - Visul lui Cupidon
Enache Gane - Visul lui Cupidon Visul lui Cupidon de Enache Gane Informații despre această ediție Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită), Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă De niște spini înverziți, înpletită o cunună, Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț, L-au rădicat de o mînă, în picioare drept în sus Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus, Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri. Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri. Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută (Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă). De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd, Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat În întuneric palatul ca să rămîie uitat). Dar rugîndu-se fecioarei, cu o așa tînguire Care pornește pe pietre cătră o milostivire, L- ...
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al părinților ...
Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)
Friedrich Schiller - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini delicate ...
... nu te mai strânge în chingile ei mintea mea nu-ți mai tulbură somnul nu te mai încântă mintea mea cea fără de minte în ea
... Gelu Vlaşin - Bandong II Bandong II de Gelu Vlașin ea scrie eseuri cochete face literatură la tigaie și scuipă în direct dă premii la bărbații potenți câte-o firmă scutită de tva — hai nu ...
Gelu Vlaşin - Bermutu Bermutu de Gelu Vlașin the cure la maximum o la la timpanul extrem și alungit peste covoarele albe din părul pisicii și eu mi-atârn pușca în cuierul de la intrare mă întind cu fața în sus și poate că se poate — ei uite că se poate ei uite că da până nu mai știu de mine de licoare de tărâmul ce se cheamă într-un fel ciudat și exotic parcă dincolo parcă niciunde răul nu piere niciodată sau nu numai