Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MĂ
Rezultatele 1281 - 1290 din aproximativ 2131 pentru MĂ.
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze). Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să-i spele... și privindu-se în apă s'a văzut ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... obicinuiesc a-și trimite averile lor, răspunse Potoțki. — Așa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înșălă, și mă făcu să pierd atâța viteji! — Eu aș zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, și să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis ... Că și desfătarea e deșertăciune. Nu puteam pricepe a mea mâhniciune, Și ca să-nceteze, m-am dedat cu totul Miniștrilor curții să mă măgulească; Dar laude, pompe, obosindu-mi gustul, Puteam să simt, oare, vreo mulțumire, Când și lingușirea e deșertăciune? M-am silit să aflu a ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... despre o carte. — Iar acum doi ani... A, da, acum doi ani ați făcut sărbătorile singuri. Eu a trebuit să mă duc la Iași pentru vânzarea pădurii celeia... La întoarcere, mi-ați ieșit înainte, voioși... Vă înțelegeați bine voi amândoi. Apoi adăugă ca încheiere: Iaca, eu ... Nevoia unei spovedanii, a unei spovedanii făcută nu din credință, ci dintr-o mândrie haină, dădea mereu răsunet cuvintelor lui: — Dumnezeu să mă ierte, dar parcă nu eram făcuți unul pentru altul. Filip îi răspunse, stăpânindu-se: — Nu ți-ai cunoscut femeia, cum nu-ți cunoști nici ...
Ioan Slavici - Barbaria modernă
... Muscal, EvreÅ orÄ Maghiar, Armean, Grec orÄ Bulgar, turc orÄ Român, fie bandit orÄ împÄ•rat, el nu e în stare să-șÄ dea sĂ©mă, că se înjosesce și se pune ‘n rînd cu fiarele sÄ•lbatice când strigă «Să nu avețÄ milă !» căcÄ el în alțÄ ... înhăitațÄ, orÄ ca pirul în lumea vegetală, spre a se folosifie-care de ceÄ-l-alțÄ. EÄ nu pot să-și dea sĂ©mă de ce ne emoționăm noÄ când fiecăruia individual nu ni se face nicÄ un rÄ•Å. Durerea, pe care tu om în tĂ³tă firea ...
... ise primarul, - de aceștia sînt în satul nostru peste o sută. Stipzer, Steinbach și Goldberg sunt tovarăși, aÅ legăturÄ și găsesc banÄ ieftinÄ. Dacă aÄ mĂ³rte la casă, dacă păgubescÄ cu un boÅ, dacă aÄ vre-o nevoie grabnică, unul dintre dînșiÄ te ajută, cel-lalt te încurcă, iar at ... care lucrĂ©ză Äeftin și prost, ceÄ maÄ mulțÄ dintre dînșiÄ aÅ fost nevoițÄ să intre în sîmbria capitaliștilor, care nu-Ä lasă să mĂ³ră de fĂ³me. MiliĂ³ne de Ă³meni aÅ ajuns ast-fel să trăiască numaÄ de az Ä pe mâine, muncind spre a ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... și străine, Nedejdea-mi pieri de-a te-afla vrodată. Dar' nice a-întoarce fără tine-acasă, Libovul nestâns ș-inima mă lasă!... Deci rămâni în veci, dragă, sănătoasă! Și deacă vei ști cumva-odinioară De fârșitul mieu, de moartea jeloasă, O fierbinte-încai varsă-mi lăcrămioară ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... vine a stors a vieții suc Și slabă și uscată e-mpărăteasca-mi mână. Brad învechit prin stânce pe tronu-mi mă usuc, Curând va-ntinde moartea mantaua ei cea brună Pe mine... Și suflarea-mi aripile-i o duc. Cu rece-agheazmă moartea fruntea mea o ... de la tron: Â Pe mâne, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voi duce, pe calul pag călare, M-oi duce pân- la poala a muntelui Pion Ș-apoi pe jos de-acolo eu muntele ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... durere Cu mângâieri  atuncea și izvorul De cânturi va seca... Nebuni! vă iert... O, mare, mare înghețată, cum nu sunt De tine-aproape să mă-nec în tine! Tu mi-ai deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide ... cântec însăși  cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit vodată Din arfa unui bard? O, fecioară, Vin-lângă mine, să mă uit în ochii-ți, Să uit de lume, ah! să pot uita Fierea cu care ei m-au adăpat În lume. Cine-ar fi știut ...