Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 1291 - 1300 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... hotărîri nestrămutate a guvernului roșu convenită cine știe cu cine, - nimini, decât numai însuși guvernul și partidul său. Nu e vorba prin urmare de prejudecare și hotărîre, e vorba de o părere, de un punct de plecare. Guvernul acesta are un partid, are chiar majoritatea în adunări; el este prin urmare dator mai nainte de toți de a veni și a-și arăta părerea, printr'un proiect în regulă, pe lângă care să caute dacă va putea să-și alieze două treimi ale Camerelor. De când s'a ridicat pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga că partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebue să fie unite într'o cestiune care atinge nația întreagă ... d'o parte a mai cerceta dacă procederea brutală a majorității roșie din Cameră și Senat, cu ocazia verificării titlurilor, este de natură a îndemna la unire cu dânsa pe minoritate, - întrebăm: voiți unire în privința cestiunii israelite ? unire - pe ce temeiu ? Arătați-ne temeiul
... au făcut caier, te-au pus în furcă și au început a toarce, prefăcându-te în tort sau ață. Tortul l-au depănat pe râșchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fert cu leșie, să se înălbească, apoi te-au pus pe vârtelniță, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat și te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; și fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra. După asta te-au ... Tocmai așa, soro! Gardul, pe care ești tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile și odgoanele? ș.a. Femeile leneșe de la țară au cântecul acesta: Puseiu pânza, când da frunza, Ș-o gătiiu în Sân-Văsii Și-mi păru că mă grăbiiu... i de lungă-i ca o pungă Și de lată... toată-i spartă! Pe sulul de dinapoi, O sută
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... dragă Sofi, să mergem... Cum poftești... Nu mai plânge... Știi că-ți face rău... Și mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și de frică de-a o privi drept în față. Neștiind cum să sfârșească și nemaiputând lupta cu tăcerea, îngână: — Dacă vrei tu... dacă zici tu ... că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât în lapovițe, aruncând șipote întregi de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași turtă caldă ... se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu ... strigat: - Cine e ? - Om bun, am răspuns eu; drumeț rătăcit. - Așteaptă oțâr, mi-a răspuns dulcele glas. Și totodată am auzit sunînd limpede, de departe, clopotele de Înviere. Mi-am scos căciula și mi-am făcut cruce, pe când gazda îmi dechidea poarta. - Hristos a înviat, gazdă bună ! - Adevărat a înviat, om bun ! mi-a răspuns femeia ... mi numai de ce-ți tânjește sufletul: măcar o cât de mică mângâiere ce ar strica ? Gazda mea și-a pus cotul stâng pe masă, și-a răzemat tâmpla pe palmă și, dusă departe pe
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... băiatul rămase cam pe gânduri; și calul îi zise să bage mâna în urechea lui cea stângă și după ce băgă mâna scoase niște haine pe care le îmbrăcă, ciudindu-se că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai ... sale de argat și începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul și văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit
Alexandru Vlahuță - Sonet (Lăsați-mă singurătății mele)
... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) Sonet de Alexandru Vlahuță Lăsați-mă singurătății mele. Mi-albește capul, în vârtejul lumii, Pe frunți de valuri stă cununa spumii, De mult ce se frământă între ele. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-și droaia lui de můmii! Tihnit, ascult a gândului poveste, Mă-nșel, și cred că tot ce-a fost mai este. Ce dulce-i ...
Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!
... noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele-ți miști... Și dulce-mi cați o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde-mi mâna s-o sărut. Din vraja dulcilor ispite Nemaicătând să te abați, Ne-om pomeni, pe negândite, Ca de când lumea-mbrățișați. La ce vrei să se risipească Atâtea visuri în zadar? La ce comoara ta firească Să ți-o îngropi, ca un avar ... ești ... Ce mai aștepti, așa cuminte, Și-n taină singură tânjești? Nu simți cum prinde să te-mbete Tăria-nfrăntelor dorinți? Nu vezi cum arzi de sfânta sete A sărutărilor fierbinți?... Îndemnul tinereții tale Ascultă-l - cât e
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... soiul nostru la oarecare rânduială. Acesta mi-au deschis ochii întru multe, iar mai vârtos pentru purcederea noastră, căci au fost născut și crescut acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericiții. După cum spune el, noi suntem din India, și limba noastră să grăiește acolo până în zioa de astezi; însă pentru aceasta ți-oi scrie de altă dată. Întru altele, și această istorie care ț-o trimit (pe care am tituluitu-o Țiganiada ), mai mare parte este alcătuită din spusele lui; căci un strămoș a lui au fost, pe vremea lui Vlad Vodă, cu turcii în Țara Muntenească. Din gura acelui au luat moșu-său, apoi tată-său, de la care au auzit spuind dânsul. Drept aceasta, aducându-mi aminte de țara în care m-am născut (măcĂ¡r că noao ne este mĂ¡șteră), multe cântam eu delle noastre, amegind vremea în ceasurile mele mâhnicioase ... în mănăstirea Zănoaghei. Eu socotesc că țiganii noștri sunt foarte bine zugrăviți în povestea aceasta care să zice că ar fi fost scrisă mai întâi de MitrofĂ n ce au fost de față la toate și care la nunta lui Parpangel au iscodit un epitalamion sau cântare de ...
... Traian Demetrescu - O minune O minune de Traian Demetrescu Țăranii-mi spun, cinstiți la vorbă, Că-s oameni drepți și buni: „Pădurea asta e vestită, Vestită în minuni!...â€� Atîția suferinzi ... viață s-aibă parte, Cînd se credeau ajunși aproape De ne-ndurata moarte. Din multe locuri depărtate Vin oameni ca s-o vază, — Și de mîndrețea-i fără seamăn, Adînc se minunează! Ascult și-ncep să cred ca dînșii Minunile aceste, — Cum un copil se-nfiorează De ori-ce și ce poveste. Dar ași voi să-ntreb pe unul, — El singur doar mi-o spune, — Dac-ar putea ca să mai facă Pădurea o minune Să-mi risipească stolul negru De ...
Alexandru Macedonski - Între frunze
... Alexandru Macedonski - Între frunze Între frunze de Alexandru Macedonski Grădina este plină de taina fericirii Și nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit; E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii Fior nedeslușit. Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată, Garoafa râde-n ... Strâng vișinul, și cracă cu cracă-l cuceresc, Cireșele, alături, sub frunze-mperecheate, Roșesc și se iubesc. Din totul se înalță un cântec către soare De dragoste nespusă, de dulci îmbrățișări, O falnică poemă de strofe arzătoare, De tainice oftări. Ascultă: e grădina întreagă, ce unește Simțirea ei suavă cu cântecul din noi, Și cerul din adâncu-i de