Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... dormit... Nici prea cald, nici prea răcoare; de vânt, nici suflare; pe câmp, așa liniște de toate patru părțile că se puteau auzi cum țârâiau și forfoteau gângăniile, miș-miș pân pâiș, și apa cum gâlgăia afară din ghizdul fântânii printre pietricele - că așa e apa, ca viața omului! atâta numa, că viața curge cât curge și pe urmă stă; dar apa curge mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași ... mă sâcâi! - Apoi, atunci, tacă-ți fleanca ș-ascultă!... A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, bogați nevoie mare, putrezi de bogați; și se tot ruga la Dumnezeu să le dea și lor măcar un copilaș... și se tot ruga, se tot ruga, și degeaba se tot ruga... Și așa, când și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... al statului venit? Cu pilda ta-ndemnat-ai pre oameni la virtute Stârpind prin sfaturi bune năravurile rele? Știi a-ți păstra curate și cugetul și mâna? Nu-ți sunt supărătoarea celor săraci lacrimi? De ești drept, nezavistnic, îndurător și blând, De crezi că e ca tine fieștecare om, Atunci cu bună seamă poți zice că ești nobil, Poți crede că cu Ector și cu Ahil ești rudă; Cezar și Alexandu și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rege, Când n-ai întru năravuri de-un câine osebire. Pe Neibuș ... tras nevoi și răni, Pe mări s-a luptat altul cu valuri, cu vrăjmași, Iar celălalt dreptatea a cumpănit-o bine, Și toți deosebite au arătat talente. De imitai acelor, cuvânt tu ai avea Să strigi de ce ca alții nu ești recunoscut. Ca aurul pre piatră, te cearcă tu pre sine Să-ți vezi a tânguirii ș-a sângelui dreptate. Pe când cucoșul cântă ...
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi... Copii eram noi amândoi... de Mihai Eminescu Copii eram noi amândoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Și el citea pe Robinson, Mi-l povestea și mie; Eu zideam Turnul Vavilon Din cărți de joc și mai spuneam Și eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Și l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des și mare, Cetate mândră la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid împresurată. Și frate-meu ca împărat Mi-a dat mie solie, Să merg la broaște neapărat, Să-i chem la bătălie  Să vedem cine-i mai tare ...  poruncÄ› oștilor. Ca balta s-o răscoale. Și am pornit război. Vai! multe broaște noi am prins  Îmi pare chiar pe rege  Și-n turnul negru le-am închis, Din insula cea verde. Spre sar-am făcut pace
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
... ce sânt!" ,,Constantine Brâncovene! Nu-mi grăi vorbe viclene. De ți-e milă de copii Și de vrei ca să mai fii, Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească." ,,Facă Dumnezeu ce-a vrea! Chiar pe toți de ne-ți tăia, Nu mă las de legea mea ... Sultanul din foișor Dete semn lui imbrohor. Doi gelați veneau curând, Săbiile fluturând, Și spre robi dacă mergeau, Din cuconi își alegeau Pe cel mare și frumos, Și-l puneau pe scaun jos, Și cât pala repezea, Capul iute-i reteza! Brâncovanul greu ofta Și din gură cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Cei gelați iarăși mergeau Și din doi își alegeau Pe cel gingaș mijlociu, Cu păr neted și gălbiu, Și pe scaun îl puneau Și capul îi răpuneau! Brâncovanul greu ofta Și din suflet cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Sultanul se minuna: Și cu mila se-ngâna ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi și domn creștin! Trei cuconi tu ai avut, Din trei doi ți i-ai pierdut, Numai unul ți-a rămas. Cu zile de vrei ... românilor că odată cu Brâncovanul au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morții: ,,Iată, toate avuțiile ...
Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)
... Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi își schimbă fără veste tonul Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri ... Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înțelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Și
... Marius Marian Şolea - Absint Absint de Marius Marian Șolea Sînt fericit în orașele și comunele poporului meu sensibil și vioi în destin. mă simt ca un mușuroi de furnici. mine, amintiri și voluptate... să mergem în doi prin țara cu chei și arnici peste oase uscate! s-au fandosit și ele, cuvintele limbii române, poeții își pun poalele în cap, ca în loc de ouă clar să li se vadă intertextul – ultima culme pe care s-a tolănit inteligența înainte de marele salt ... ca de-o umbră. bocancii, plini de noroi și de neaoșe speranțe, îmi strălucesc peste toate, scuipați puțin de lună. dezlipesc cerul de pe umeri și doare asfințitul acela pe care-l știe tot omu’. de la mine a rămas sîngeriu. albastre autobuze minerești mă privesc cu ochii lor ... ca unui mare comandant de idei și emoții. nu vreau să rîd, mă întorc la casa de cultură să-mi continui lansarea în orașul acesta. și să primim toți flori de la copii timizi și obligați de profesori să aducă buchete din acele douăzeci de salarii ale taților. decada culturii gorjene a picat la timp.
Dimitrie Bolintineanu - Țiganii liberați către evrei
... 1982, pp. 86-87. În Eumenidele or Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 6 (Octombrie), p. 5. Ni s-a spus și nouă, liberați țigani, Că vreți și voi drepturi în țară, târtani! Iată nebunie! Atât vă lipsea! Ce-ați face cu ele dacă le-ați avea? Ați face ce face cu ele ... ca oameni încă nespălați! Noi ne dezrobirăm de mult de stăpâni, Avem tot o lege țigani și români, Avem tot un popă, tot o primărică Și drepturi politici ca o românică. Și cu toate astea ce am folosit? Nici un țigan încă nu s-a boierit, Nici un țigan încă nu-i în Adunare, Nu ... ba nici chiar notar! Sub Kogălniceanu aveam un primar; Dar când revoltanții veniră în țară Pe primarul nostru vru să-l dea afară. De noi și de roșii nu mai au habar: Roșii-au un ispravnic și noi un primar! Și-asta ni se-ntâmplăfiind botezați; Dar ca voi, se vede, sunteți nesbălați. Voi țineți la drepturi să vă facă parte. Noi le-avem! Rămas-au numai scrise-n carte. Nu mai cereți ...
George Coșbuc - Perirea dacilor
... a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Știu că cinci senatul dete, Camera pe alții cinci Delegați, cu mândre plete, Bernevici având și-opinci, Să supuie majestății Plânsul țării și-al dreptății. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop ... pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa! Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute ... ura! Să ia toți paharul plin, Căci aveau ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care ... picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii ... nu îmi mai sunt plăcute, Astăzi iubesc războiul, sângele, foc, omor, Taberile ostâșiii, uciderile crunte, Chinul celor ce mor. Când s-începe războiul, mă trag și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... facem acolo, mamă? — Ce-om putea, mamă. — Bine, mamă, tata, Barlaboi, ca Barlaboi; dar și noi? — Și noi. — Să ne batem și noi, mamă, la război? — Nu, mamă: la război, țesem noi! * Sfâr! suveica, sfâr! sfâr! sfâr! Și cățelul, fidelul, mâr și mâr. — De ce mârâie Lăbuș, mamă? — Că nu s-ajunge, mamă. — Cu ce să s-ajungă? — Cu laba. — Și cu mai ce? — Cu botul. — Unde să s-ajungă, mamă? — Unde s-a ascuns purecele, mamă. — Unde s-a ... rece, când o bei dă dor îți trece, încropita, potrivita, numa buna dă luat, cu sapun de împrumut, și un cheptene des, și unul mijlociu, și unul rar dă corn dă caprioară dă munte, care n-a cunoscut la sufletul ei caprior — și copilul hăsta din pește sa le pazească trebuiește, și sa horrdoni sa vie haicea toți cu toții și tineri și batrâni, și urâți și frumoși și curați ...
Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale)
... Luca Caragiale Zilele acestea s-a stins, așa de timpuriu, Traian Demetrescu , unul dintre poeții distinși ai generațiunii tinere. Era un talent mic și feminin, dar era un talent, și așa moartea lui poate fi considerată ca o pagubă pentru literele noastre. Pentru aceia cari au avut plăcerea să-l și cunoască personal părerea de rău trebuie să fie și mai mare. Era un caracter cu deosebire afabil și apropiat, maniere de domnișoară blândă, sfioasă și prea simțitoare, distincție și politețe de adevărat gentilom, apucături poetice chiar în cele mai de rând prilejuri ale vieții, onest și dezinteresat, figură simpatică, glas dulce și mângâios și un zâmbet de copil bun. El trăia așa cum scria, învăluindu-și viața practică în atmosfera eterată a poeziei sale, și aceasta nu era afectare, pentru că-l prindea. Traian Demetrescu era un spirit totdeuna entuziast, sincer și adesea destul de pricepător al artei. Melancolic din cauza boalii care-l istovea, dar totdeuna inimă bună și deschisă, și vesel tovarăș, ca și prieten cinstit, Traian, blândul pesimist pe care-l pierdem, ne lasă tuturor, cari l-am cunoscut bine, multă părere de rău și