Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU CE
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 1697 pentru PENTRU CE.
... bal, Doamna lui stă și citește Un roman sentimental. Uneori spre el privea Ca din slăvi și-o lasă greu, Și zbîrcind din nas murmură: "Ce figură de lacheu !..." El îi vede în oglindă Ochii mici, răutăcioși; Dar, sub nobila ei frunte, Îi găsește tot frumoși. Și în gîndul lui măsoară ... gătelele din baluri Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate, Vînturînd eternul sos — Stilul-fard de buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau babelor fiori !... Astfel, norocosul Sander, Cu toate e înzestrat, Se ridică-n cinstea lumii, Ca un fiu de împărat: Fără muncă, fără zbucium, Toate ... ochi mari cătînd la dînsul, Nu se-ncrede că-i e fiu !... Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. "Ce folos, își zice Sander, C-am ajuns așa de sus, Și averea ce mi-i bună, Dacă fiu de nobil nu-s !... Aspazio, Aspazio, Sub blazonul tău mă ia, Și-ți voi pune la picioare Slava și viața ... Bietul Sander, pîn' s-atingă Pergamentul aurit !... Și în urmă, ce viață De mustrări și umilinți: Nostalgiile nobleții, Dorul vecinic de părinți. Și cuvinte-nveninate
... cum vrea și crede dânsa, potrivi ca și conul Nicu să aibă aceeași măsură, și la trup, și la patimi, cu sărmanul conul Iordache. Și ce se întâmplă? Într-o seară, după ce mâncase mult și băuse tot așa, la târg, unde se dusese să petreacă și el ca orișicare muncitor cum petrecuse și conul Iordache în decuvremea ... ogradă, a lăsat dârlogii pe gâtul calului și s-a coborât spre rateș. Aici opri căluțul și întrebă pe cei câțiva oameni ce stăteau pe prispă: — Da ce, conul Iordache nu mai ține moșia? Oamenii îl priviră mirați; unul îi răspunse: — Conul Iordache a murit. Și-a murit ... colb care înfășura poate o durere. Într-o noapte, prin august, o noapte frumoasă, caldă și presărată cu stele, o scânteie îndrăzni să facă ceea ce înfricoșase pe atâția oameni: aprigă ca un fluturaș, scânteia a avut milă de căsuța conului Iordache și-a conului Nicu; s ... al odăii în care se sfârșiseră de zile cei doi stăpâni, apăru, o clipă, portretul conului Iordache. Apoi flăcările îl încinseră în vălul lor, ca pentru ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... văzu el că tovarășii săi nu se deșteaptă, își puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur și-i tăie și capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, și curse, și curse, până ce stinse și foc și tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deștepta tovarășii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela ... mânică, dară se prefăcea că nu-i pasă. Atunci căutară și la nici unul din capete nu găsiră limbă, iară mesenii înmărmuriră, căci nu știau ce va să zică asta. Țiganul, care o sfeclise de tot, și care se căia de ce n-a căutat capetele în gură, mai nainte de a le aduce la împăratul, strigă: - Dați-l afară că e un ... a le arăta la toată adunarea, și de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea și câte o pernă de sub țigan, până ce, în cele din urmă, căzu și el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea voinicul nostru spuse toate câte a ...
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii
... de vară. Sunetele d-arme, tropote de cai, Uruiri de care trec în jos pe plai. Strigăte de fală, plângeri de durere, De la cel ce-nvinge, de la cel ce piere, Peste fața țării repede cobor, Dintr-un munte într-altul leșină și mor. Unde calcă turcii tot s-atristă foarte, Totul ia culoarea de ... nu va putrezi, Fruntea-mi în sclavie nu voi umili. Lanțu-ncinge corpul când inima cade, Când nu mai roșește ca să se degrade! Cel ce poartă jugul e de lanțuri demn Al oricărei crime lanțul e un semn. Dar a noastră țară pe viitorime N-are să roșească ... Cel ce geme-n lanțuri, martor Dumnezeu! Nu-i din fiii țării, nu-i din neamul meu!" Căpitanii jură cu solemnitate Viața lor să deie pentru libertate. Cetele române se re-mbărbătesc, Cu-arme și tărie pe străini trăsnesc. Sângele se varsă... C-orice lovitură Naște-un val de sânge ce ...
Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală
... astădată le iese 'nainte cu daruri și li se 'nchină până la pământ. Cam în toate zilele se repetă această scenă: - este un remediu beduinesc pentru mânținerea liniștei și ordinei în spiritele bieților mei Africani. Sărmani Tâmpiți ! Beduin vă trebuia vouă ? Am călătorit odată prin acel minunat ținut, și-l voiu ... sculați cu toții 'n o dimineață, să puneți mâna pe toți Beduinii și să-i atârnați în rând la bătaia vântului de crăcile palmierilor voștri ? Ce dracul ! nu mai aveți nici instinct ? Până când o să vă numiți Tâmpiți ? Căscară toți gura, deschiseră ochi mari, rădicară din umeri și începură să ... surâză. Nu 'nțeleseseră ce le spusesem. Adevărat Tâmpiți, de trei ori tâmpiți, zisei în mine, sunteți demni de admirat ! Mă 'ntorsesem de mult din călătoria ce făcusem la tribul Tâmpiților; vă jur însă că nu mai cugetam decât la dânșii. Îmi rămăsese adânc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor ... tu vreodată de Tâmpiți ? - Tâmpiții !? strigaiu ? O ! îi cunosc ! Am petrecut mult în mijlocul lor, sărmanii ! Ei, cum o mai duc dânșii cu Beduinii ? - Din ce în ce ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu? — Caută veverița, îl desluși măcăleandrul. — Veverița? De ce? — Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i cunoști povestea? Să ți-o spun! (Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le ... I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând? Să strângă alune! Și și-a umplut scorbura de cu toamnă. Tocmai se bucura că dăduse ... a pus la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, și, cum e iscusită, a înțeles ... șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc! Scatiul piruie iar: — Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot
Alexei Mateevici - Cântecul zorilor
... acum am dus, În robie și lanțuguri Toate ni le-am pus; Ș-ale sufletului daruri Noi le-am înecat Tot în plânsete ș-amaruri, Ce ne-au apăsat; Și odorurile minții Noi le-am prăpădit, Căci în ceața neștiinței Tot am viețuit. Muncă, muncă și iar muncă, Alta n-am ... învierii Vine strălucind. Hai, măi frate, hai, măi frate, Nu munci robind, Hai să căutăm dreptate, Voie și pământ. Scoală, frate! Căci ne cheamă Zorile ce vin. Scoală, frate, și ia-ți seamă, Singur ți-ești stăpân. Pentru noi, feciorii gliei, Zorile răsar, Pentru-nfrângerea robiei Bietului plugar. Trece noaptea. Lupta vine. Frate, ieși gătit! Cel nepregătit rămâne Vecinic biruit. Trece noaptea. Hai, măi frate! Zorile s-aprind, Hai ...
... de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu ... ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă-o monstruoasă, teribilă machină, Concepere fatală, ce, demn-a se chema Flagelul omenirei, pornind într-o clipire, Ca fulgerul, turbată și numai c-o lovire Armate formidabili să poată sfărâma ... Cum se-nstrunează lira, cum trebui a cânta. Erai bătrân, dar mândru; pe fruntea ta senină Lucea-n splendoarea toată scânteia cea divină Ce zeii, spre-a lor fală, voiseră să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și cultul ce-ți dau grecii le-aveai drept călăuză: Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea te vedea. Rapsode, vino și-astăzi, și, de mai poți, te ... n ironie Și fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit!â€� Și chiar daca p-alocuri, prin lungă căutare, S-ar mai găsi ființe
... Vasile Alecsandri - Anul 1855 Anul 1855 de Vasile Alecsandri Dup-atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie, Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie, Tu, an nou, ce ne vestești? Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, Îndurările cerești? Din noianul veciniciei ești tu sol de ... semn de moarte sau ca semn de înviere Să te blestem, să te-admir? Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea țării mele O coroană de martir? Orice-a fi a ta menire, vei ... i-au căzut armele rupte... O! puternic Dumnezeu! Sunt destule-atâte chinuri! Adă ziua mult dorită, Zi de pace, de tărie și de glorie iubită Pentru-acest sărman popor, Pentru-o nație creștină, care poart-un mare nume Și în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume La un falnic viitor. Fă ca ...
Mihai Eminescu - Preot și filosof
... lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință ... țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul. Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte? Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută Când ura-n a lui suflet, de veche, e stătută? În van cercați a-i drege căci ... mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi, Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr  Ce
Mihai Eminescu - Preot și filozof
... lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință ... țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul. Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte? Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută Când ura-n a lui suflet, de veche, e stătută? În van cercați a-i drege căci ... mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi, Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr  Ce