Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 1371 - 1380 din aproximativ 2472 pentru EA.
Iulia Hasdeu - Nu mă-mpiedica de-a plînge...
Iulia Hasdeu - Nu mă-mpiedica de-a plînge... Nu mă-mpiedica de-a plînge... de Iulia Hasdeu Nu mă-mpiedica de-a plînge Dacă am darul lacrimei Durerea în plîns o poți înfrînge Și speri ceva în boaba ei. Nu știi că-n plîns de-atîtea ori Poți să-ntrevezi o rază nouă Și că-i la fel cum pentru flori E-o reîmprospătată rouă? Nu știi că plînsu-i izbăvire La orice inimă înfrîntă? E ultima înveselire Ce-adesea durerea o cîntă. Cînd plîngi speranța nu te-nfrînge Și vezi ceva în raza ei O, lasă-mă, amice–a plînge Dacă am darul
... țară; Cu toate-aceste neajunsuri Îi este totdeauna dragă. O critică fără-ncetare; Chiar sincer o compătimește. Totuși, îi sare în apărare, Pentru că pe ea o iubește. Mai ales când timp îndelungat Departe de patrie și casă Iubirea adâncă s-a aflat În inima necredincioasă. Iar când fiii ... Le deschide brațele tuturor Și la piept îi strînge cu putere. De-aceea, cu orice cusururi Ce patriei sale i le află, Cu orice greșeli, ea
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... Ușor, ca fulgu-n legănare, pe țărmul apei s-a oprit. Apoi din lotus smulse-o floare, curată floare și plăpândă, Suflă în ea și-i dete drumul, iar lacu-n cercuri tremură, Și iată, unde se despică: din ea fecioara cea mai blândă, Roșind ca frageda-aurora, de apă păru-și scutură. V Krișna mai zise: “Floare-Albă, căci floare este al tău ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele
Ivan Andreievici Krâlov - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...
Ivan Andreievici Krâlov - Drumeții și câinii
Ivan Andreievici Krâlov - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...
Johann Wolfgang von Goethe - Cântec de nuntă (Goethe)
Johann Wolfgang von Goethe - Cântec de nuntă (Goethe) Cântec de nuntă de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Mihai Eminescu Hochzeitlied de Goethe Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă Â Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricât și va vrea... De-ar avea vo fărmioară, cum n-are! Dar iute!-un pitic se arată deodat C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă ...
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule
... 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară ...
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
... cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi ...
Marius Marian Șolea - Noapte provincială
Marius Marian Şolea - Noapte provincială Noapte provincială de Marius Marian Șolea Precum o femeie bătută și alungată, țara mea, îmbrăcată sumar, cu umerii transpirînd stele, s-a așezat pe bordura lumii să plîngă. trecători lucioși se duc către războaie și pace, unde e pace să facă războaie și unde e război să facă pace. femeia aceasta e obligată să le salute tuturor prezența cu gesturi aduse de altundeva și să zîmbească pînă se pierd la colțuri. umbra ei lungită, încît să ajungă la gura întunericului, e tăiată de cîinii hămesiți, trecînd în grabă peste aripa ochiului. de aproape se vede cum plînge în palmele timpului, de mai departe i se redesenează stările. orașul s-a înecat printre zidurile sale și în știri de aiurea comentate la dormitor. semafoarele își fac unul altuia cu ochiul înverzit, înroșit, îngălbenit. nu e nimeni să continue mișcarea, doar cîteva gînduri mai trec peste zebre. femeia a găsit lîngă șold un pliant cu reclame, cu ochii roșii citește și peste umărul ei s-a aplecat ușor