Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 1421 - 1430 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
... loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce-ați insultat; Voi, ce dați moartea chiar în amor Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire, De voluptate și fericire, Turbați omoară complicii Ior; Voi, ce cu hulă la cei mai tari Târâți josita voastră cerbice, Și pentru omul cel neferice Aveți ... de minciună și înjosire, Astăzi cu cruda-mi disprețuire, Pe voi să cază blestemul meu! S-aveți repaos într-un mormânt Numai când corpul ars de durere Răci-va-n lume orice plăcere Prin desecatul său osământ! S-aveți vedere; rău să zăriți! Auz, ș-auzul să vă înșale, Gură și ... Inimi, și numai chin să simțiti. Pe cât trăi-veți p-acest pământ, Fapta cea bună ce-ți face-n lume Să se topească fără de nume Cum piere-n spațiu urma de vânt!" Astfel cântă cu durere Lăutarul rătăcit, Iar în sala de plăcere Candelele au pălit. Mâna-ngheață pe pahare, Florile se sting pe loc; Iar în sala lată pare O columnă grea
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un copil cu părul de aur. Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît. Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus și, văzîndu-l, îi zise: — Lua-te-ar ... ...
... Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor. Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți ... unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii. Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare, Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez; Seninul lor însuflă sfială ... am trăit. Mergi, mergi, ușoară barcă, în dreptu-acelei stele, Căreia i-am dat nume... un nume ce slăvesc, Nume ce-n înfocarea închipuirii mele ...
... Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca ... spiritul nostru cu starea lucrurilor de acum. După un prânz de acelea ce nu se șterg ușor din memorie, ne aruncăm într-o luntre, însoțiți de un june călugăr, și trecurăm pe malul din dreapta, ca să vizităm un metoh al Cozii, numit Ovedenia, ce se află pe coasta muntelui în desimea pădurii. După ce mergi câtva pe marginea râului, te sui pe
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
... s-a întâmplat între societari să fie mulți fără talent. Atunci ce? Iată. Legea copilărească a teatrelor prevede un număr limitat de societari: acei ce la punerea legii în aplicație au apucat să se afle în teatru, sau au fost văzuți cu simpatie de direcțiunea de atunci, au constituit societatea de proprietari minori, puși sub epitropia oficială, și au rămas de atunci buni stăpâni pe teatru, dar, din nenorocire pentru ei, niște stăpâni condamnați a rămâne vecinic minori, vecinic sub epitropie. E lesne de înțeles că pentru cei lipsiți de talent, pentru nevoiași, aceasta a trebuit să fie o mare norocire; fără talent, nefiind bun de nimic, se-nțelege că trebuie să-ți convină a avea un câștig cât de modest asigurat. Dar pentru cei cu talent, siliți a munci singuri — ceilalți nefiind utilizabili — spre a duce întreprinderea la ... gajiști, dintre cari cei mai mulți aveau talente remarcabile. Pentru a mai tempera această absurditate, s-a imaginat atunci niște mijloace de compensare a gajiștilor talentați, pe de o parte gratificațiuni speciale și personale, pe ...
... Vasile Alecsandri - Cucul 2 Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și loc n-are să se puie, Să cânte, focul să-și spuie. Pune-s-ar pe-o rămurea Aproape de casa mea, Să-mi tot cânte, cânte-n față, Și seară, și dimineață. De-ar fi cucul voinicel, Mi l-aș prinde argățel Și cămăși subțiri i-aș toarce Și l-aș purta cum îmi place. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz; Dar e cucul păsărea, El cântă pe rămurea Și zboară pe unde vrea, Nu-i pasă de
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu
... Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu Încrederea în Dumnezeu de Gheorghe Asachi De multe oare Vezi în pieire, Făr-o scânteie De mântuire, D-arme dușmane Ncinse tării. Oastea ce murii Încungiurasă Surpă aceea Și astă plasă, Fără-ndurare Ucide mii! Nuntru-n cetate Atunci suspină Lângă ... pune, Scapără spada, Semnal d-omor! Juni, iacă Domnul Este cu noi! Cu noi e Domnul! Strigă eroii. Prin poartă iesă Fulger din nor. Umplut de spaimă, Nemicul parcă Să se mai lupte În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce-n ...
... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... pentru arta dramatică? — Nepoata mea nu visează decât teatru, răspunse mătușa ei cu grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase
... singulier et je le crains, presque charnel un tremblement voluptueux de tout mon Ä™tre un enthousiasme ou se confondait le plus troublant mĂ©lange de langueur et dĂ©nergie). Nu cred că mulți copii francezi să fie tot atât de sensibili la farmecul acestui alexandrin extraordinar; dar, desigur, toți francezii se conving, până s-ajungă la maturitate, de frumusețea lui unică. Iar străinii, pe cât se poate, nu rămân nesimțitori la muzicalitatea acestor douăsprezece silabe. Este ușor de văzut că în versul acesta vocalele vin așezate așa, încât să formeze o melodie foarte marcată. În primul emistih, după cei doi i, cel din ... Dumnezeu. Preotul literat lasă astfel ideea poeziei pure confundată în ideea experienței religioase. Așa încât tot nu aflăm ce e specific propriu atitudinii poetice, independent de orice realizare expresivă. Teologul mistic a pierdut din vedere că mai mult poate decât cuvântul poezie, cuvântul Dumnezeu trebuie să despereze pe autorii de dicționare care, pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul
Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt
... Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt Făt-Logofăt de Vasile Alecsandri O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu părul de aur! Stai, te odihnește, Că-n deal te pândește Un negru balaur. Frumoasă fetiță, Cu lungă cosiță, Cu mândru colan! De dânsul n-am teamă, Căci am pe-a lui seamă Al meu buzdugan. O! tânăr semețe, Cu blânde mândrețe, Cu ochii de foc! Balauru-i mare Și milă nu are... Stai, ah! stai pe loc. Luceafăr din stele, Cu dulci porumbele Pe față de crin! Toți zmeii din lume Se-nchin l-al meu nume, Tremur și se-nchin. Viteze vestite, Cu arme-aurite, Cu dulce cuvânt! El peste ... de flori! Murgul meu, când sare, Trece peste mare Și zboară prin nori. O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu glasul ceresc! Nu te du de ... să dobândesc! Note [1] Făt-Logofăt este eroul poveștilor poporale; el se luptă cu zmeii și-i frumos ca soarele, având ca și el plete de
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă, temperamentul vibrant și, în sfârșit, candoarea ei de fapt, care presupune o totală lipsă de experiență vinovată, ne explică nostalgiile-i arzătoare, puterea de iluzionare veșnic reîmprospătată, revolta și resemnarea alternativă și ironizarea dureroasă a propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don ... adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită de evenimente, iar viața altora n-o interesează. Pe de altă parte, discreția și prudența, însușiri feminine înnăscute și de ...