Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MULTE
Rezultatele 1431 - 1440 din aproximativ 2018 pentru MULTE.
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
... Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi ...
Constantin Negruzzi - Marșul lui Dragoș (doină)
... o piele de urs. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Veseli de sârg porniră Românii mult voinici, Ca lanțul ce înșiră Pe-a plaiului potici. Nevestele cu jale Privindu-i, lăcrămând: Îi auzeau la vale Cum se cobor cântând ...
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
... nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l știu cu mult mai bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care ...
Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger
Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger Către N. Rădulescu-Niger de Constantin Stamati-Ciurea Domnule Rădulescu-Niger! Neavând onoarea de a Vă cunoaște în persoană și neștiindu-Vă adresa, îmi iau permisiunea de a Vă spune prin „Gazeta BuÂcovinei“ părerea asupra lucrărilor literare ale D-voastre, cele trei volume Rustice , pe care le-am citit cu mare plăcere. Am rămas uimit de însemnatul talent ce aveți a păstra limba în toată naiviÂtatea și neprihănirea ei. Deci altă comparație nu-mi vine a Vă face, decât să Vă numesc un BĂ©ranger1 român. Admirabilă este dibăcia cu care puneți în ritmuri gusturile, ospețele, șăgile și toate naivitățile însușirilor țăranului român, fiind scrierile caracteristice și fiziologice. Dară chestia este a limbii, chestie foarte însemnată în privința reformei filologilor români moderni, care țintesc să curețe idioÂmul de vechile cuvinte ca de o rugină, dându-i lustrul unei limbi civilizate. Vă întreb însă: o veche monedă nu va pierde valoarea sa neprețuită, atunci când ea va fi curățită și din nou poleită? Să nu uităm că națiunea noastră tocmai în antichitatea sa are preponderență asupra altor națiuni ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei ...
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și omul învățat. Precum s-au și întâmplat, că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță ...
Constantin Stamati - Domnia elefantului
Constantin Stamati - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� Atunci ...
Constantin Stamati - Drumeții și câinii
Constantin Stamati - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din tine ...