Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 1471 - 1480 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră
... sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu zâmbete admiratoare. Unul se scarpină la ceafă, Altul stă țeapăn ca un graf; Plutește-un zâmbet de caiafă Pe buze rase cu perdaf. Și toți voiesc să aibă aer C-au simțul muzicii ș-o gustă, Iar notele, ca dintr-un caier, Se torc mereu în sala-ngustă. Când plâng subtilele gavote, Majoritatea-nghite sabur; Și sorb, sărmanii, mii de note Pe lângă baia cea de abur. Un domn cu cioc și cap de faun D-un bacfiș s-a apropiat, Un altul sforăie p-un scaun; Se crede, poate, la Senat. Ah! muzica e ... e surd, nenorocitul, Discută numai contrapunct. O profesoară dă un ach! Ș-apoi șoptește unui macher, Când se sfârșea ceva de Bach: Sublim mai e și Flehtenmacher! Văzând că meșterul Dinicu Combate ca un tun francez Numai p-o coardă, domnu Nicu Ș-a luat un cap de amorez, Și lâng-o doamnă serioasă S-a așezat c-un evantail; Privirea lui libidinoasă O ia en gros și ...
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)
... nov. 1902 ...Dar printre-atîtea nopți uitate în viața mea, țin minte-o noapte Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă... Și se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă, Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte. Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiți de ... mană. Iar sus pe ramuri, albe-neguri dormeau grămezi de somn învinse. Ca niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat ... rupt ca de-o mînă nevăzută, S-a prăvălit vuind cu zgomot, ș-a negurilor albe cete, Din somn trezite deodată, ca niște păsări speriete Întins-au albele lor aripi și
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu ... a trecut! Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de ... Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase Pe care ni le răpiți? O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase, Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase Cel puțin a vă ... sunetele din vale ce văile le răspund, În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ce tare geme, ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
... înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu ... a trecut! Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de ... Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase Pe care ni le răpiți? O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase, Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase Cel puțin a vă ... sunetele din vale ce văile le răspund, În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ce tare geme, ...
... de durerea mea! Nu-ți pasă! Da! Ca de nimica! Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea Să-mi fie șchioapă nevestica! Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămâne! Eu nu zic ba! Dar uite, joi ... nunta, dragă, e ca mâine Tu cum să joci? Sărac de noi! Să stai la masă-ntre bătrâne. Ea-și ține brațul stâng pe piept Și-ncetișor dezmiardă fruntea Flăcăului cu brațul drept. Eu ție vreau să-ți fiu pe plac; Și n-o să joc, și ce-i cu asta? Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac? La nuntă-mi, bată-o năpasta, Să nu joc eu? De-aș ști ... mi joc nevasta! Ea râde-acum! Nebun ce ești! Flăcăul grabnic să ridică: Ei, iacă spinul! Ce-mi plătești? Vrei plată? Uite, ai trei fragi, Și din cosiță-ți dau bujorii... Și toată frunza de pe fagi! De dor de fragi să plâng feciorii? De flori dă-mi ochii tăi cei dragi Și pentru fragi dă-mi obrăjorii! Și
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
... râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă ... Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei păr în galben bate Și că ochi lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa masă ... stări. Ne-a mai spus că ne e rudă, Că din vârsta cea mai crudă Neamul nostru l-a iubit. Ea, ca și al nostru tată, Că ne tragem ne arată Din vultůrul cel slăvit. Și adesea ne vorbește Că din suflet se silește A ne da slava dintâi." Lebăda strigă cu jale: Sunteți pe a morții ... Dar al vostru sec părinte Cum nu și-a adus aminte Ceea ce i s-a-ntâmplat, Când își părăsi locașul
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... ar trăi un profesor de provincie, astăzi, necum cu treizeci de ani în urmă, nu e nevoie să mai stăruim. Profesorul citește totuși cu pasiune, și mai ales literatura clasică a antichității. Într-o bună zi, îmbracă un costum bizar, își caută un tovarăș de drum și-o pornește razna prin munții Moldovei. Iar la întoarcere, din propria-i pornire, dintr-o necesitate sufletească imperioasă și tainică, s-apucă cu răbdare să-și scrie impresiile... Dar ce impresii! Câtă strălucire în stil, ce simț admirabil al realității vii în dialogurile cu țăranii, ce sentiment profund și debordant al naturii! Însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munții Moldovei de acum câteva decenii, cu sălbătăcia și ... de călugări pierdute în splendoarea acelor singurătăți fermecătoare. Hălăuca și Ceahlăul, Sihla, Durău, Râșca, Pângărații — toate frumusețile sălbatice, care împodobesc cu măreție creștetele Moldovei și fac mândria duioșilor ei admiratori, trec pe dinaintea cititorului captivat. Și câte tipuri memorabile, câți călugări și țărani, câte figuri gingașe și vii de țărance și de târgovețe, câte aspecte variate ale naturii, câte popasuri și peripeții, câte borșuri de chitici
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă
... ce se inaugurează cu venirea patrioților la putere. Pandrav se bucura de multă popularitate printre populația rurală din Prahova, unde fusese multă vreme funcționar cinstit și amabil cu publicul. Cum scrie articolul, se duce la "fundatorele și directorele" Românului , C. A. Rosetti, și-i zice: - Domnule Rosetti, eu îmi pui candidatura în Prahova la al patrulea!... Rosetti se uită lung la el și-i răspunde îngâimat: - Bine... Ai ceva șanse? - Mai e vorbă! - Bine... Să ne mai gândim. - Ce să ne mai gândim? - Mă rog: ai șanse multe ... era prezidentul consiliului electoral central al marelui partid. - Stane, am venit... - Bine ai venit! - Îmi pun candidatura la al patrulea. - Bravos! - Știi câtă popularitate am... și începe să numere pe toți popii, primarii, notarii, dascălii și țăranii pe care-i cunoaște ca buni liberali și buni prieteni personali. Stan și Pandrav merg să dejuneze. În cursul dejunului, cei doi vechi camarazi își dau drumul celui mai călduros entuziasm, zugrăvindu-și pe întrecute perspectiva fericirii poporului sub noua eră de libertăți publice ce se deschide. După ce plătesc dejunul, Pandrav se scoală și ...
Ștefan Octavian Iosif - Apa morților
... Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. El s-a răznit din ceată, și-a alergat spre ele Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le ... nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă s-ajungă pe tovarăși Și n-o să mai se-ntoarcă pe veci de veci în țară-și : Văzduhurile-albastru surîd nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo, Cîți visători nu ...
Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)
... floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât nici una să zboare de la pământ nu cutează; Păstorii de a mea grijă lângă turme privighează, Iar iepurii ... îndrăznesc Dacă pe mine mă zăresc. Atunci albina răspunde: „Ție slavă se cuvine, Și cerul a sale daruri reverse-le peste tine, Și crede că nu-ți pizmuiesc, Căci tu pentru tine în lume gândești ca să-ți fie bine, Iar eu sunt mijlocitoare îmbelșugării comune, Și pentru dânsa trăiesc, Fiind foarte mulțumită de-am putut cu a mea gură, Să pun în fagurii noștri de miere o picătură...â
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și albina (Stamati)
... floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât nici una să zboare de la pământ nu cutează; Păstorii de a mea grijă lângă turme privighează, Iar iepurii ... îndrăznesc Dacă pe mine mă zăresc. Atunci albina răspunde: „Ție slavă se cuvine, Și cerul a sale daruri reverse-le peste tine, Și crede că nu-ți pizmuiesc, Căci tu pentru tine în lume gândești ca să-ți fie bine, Iar eu sunt mijlocitoare îmbelșugării comune, Și pentru dânsa trăiesc, Fiind foarte mulțumită de-am putut cu a mea gură, Să pun în fagurii noștri de miere o picătură...â