Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STAI!
Rezultatele 1471 - 1480 din aproximativ 1920 pentru STAI!.
Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet
Marius Marian Şolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet Crinul trandafiriu de la Cabinet de Marius Marian Șolea Domnișoarei Corina Trandafir, redundant În ochii tăi eu am zărit apropierea și am înțeles cât de responsabil ar trebui să fiu, în cazul în care ai accepta să te întinzi. în timpul liber, femeie politicoasă, nerefuzând diversitatea de cefe păstoase și în valuri din aparatul de partid și de stat și schimbul de informație cinegetică, iar între 9.00 și 17.00, machioră de morți, minus pauza de masă, un nume de cod pentru gustarea caldă de la intersecția de peste drum. această pauză în funcționăreala ta ai susținut-o ca fiind obligatorie pentru toți angajații MCC, luându-le 30 de minute din zi, doar pentru ca tu să ai motiv să ieși din minister, evident, în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale, cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții… oricum, referitor la deveniri, nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu. voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește încadrarea, sunteți întocmai ca sursa de lumină electrică – luminați atunci când vă aprindem. în rest, plătești doar abonamentul. între soare și ...
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
Marius Marian Şolea - Desenul de sub culori Desenul de sub culori de Marius Marian Șolea Gleznele tale, ude și reci, îmbătară luna, iar lumina ei cade în spirală, ocolind perfect crestele unor valuri pitice. și ele se apleacă pe sub mersul tău, gemând redate nopții și întâmplărilor ascunse. eu te privesc și nu te pot lua din această natură perfectă și tu tot te duci prin apa docilă să strivești lumini sub tălpi ce acum stăpânesc vechile arhitecturi ale mării. nici un gest nu te apropie de mine, dar, undeva, tot trebuie să te îndrepți, iar eu sunt peste tot... rochia cu pliuri vaporoase, care cad peste coapse tot așa cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi judeca… împreună cu bitumul care ne scrijelește carnea, vom opri, pentru o vreme, iluziile mării. acum, poezia șchioapătă laolaltă cu luna, iar inima mea se spală de inima ta în niște ape ciudate, umplând gropi precise, făcute ...
Marius Marian Șolea - Un sentiment
Marius Marian Şolea - Un sentiment Un sentiment de Marius Marian Șolea Rămășița urmei mele în cuvînt nu va spori ruina, nici nu va șterge praful de pe săbii. va ridica pe mîini doar pelerina sfîșiată și-apoi cu alte pietre o va acoperi. iar tîmpla zării nu va fi împinsă, nici neajuns, nici moarte nu va desolemniza momentul urcării pe scară a păsării cu aripile frînte și picurate cu ceară. doar graiul ei va mai mușca urechea nopții și-o stea va coborî în lacuri la priveghi. cîte un copil grăbit își va întoarce capul și va lovi cu bățul oglinda în care se mai strîmbă
Mateiu Caragiale - Înţeleptul Înțeleptul de Mateiu Caragiale El de măriri deșerte, de faimă, nu visează, Domnia n-o râvnește, de curte stă străin. Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin, Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează. Dar armele iubește și caii, des vânează, Și-mbelșugata-i viață își toarce firul lin, Mărinimos și darnic, cu cugetul senin, El tot mereu petrece și bea și ospătează. Așa un veac trăit-a, voios și înțelept, Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept, L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată; Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc, În cântece-amintirea-i e de popor păstrată, Și tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului Întoarcerea învinsului de Mateiu Caragiale Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit, Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere Și oricât de adâncă ar fi a ta durere, Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător, Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor, Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-
Mateiu Caragiale - Clio Clio de Mateiu Caragiale Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești. Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești, Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite. Căci, uriașe stoluri la zări încremenite, Zac norii ce, în pragul genunilor cerești, Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți, Când negrul văl al nopții înfășură pământul, În gemăt să tresalte străbunii
Mateiu Caragiale - Dregătorul Dregătorul de Mateiu Caragiale Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită, Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat De cute fața stinsă, firavă, ofilită. Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat, Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat, Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită. De jale și de groază cumplit semănător, Atotputernicia-i de mare dregător, Încununat de faimă fu fără țărmurire, Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i
Mateiu Caragiale - Trântorul Trântorul de Mateiu Caragiale În trândavă-aromeală stă tolănit grecește Urmașul lor. Urât e, bondoc, sașiu, peltic. El antereu alb poartă, metanii și ișlic. În puf, în blăni și-n șaluri se-ngrașă și dospește. Și gura-i strâmbă numai măscări bolborosește. E putred, deși tânăr: sărmanu-a fost de mic Crescut pe mâini străine. El joacă din buric, Înjură, se răzgâie și râde-apoi prostește. Îl leagănă maneaua, e veșnic beat de vutcă, Să-ncalece i-e frică, pe brațe-l duc la butcă; Dar, el, ce os de domn e și viță de-mpărat, Ades, făr' să-și dea seama, își mângâie hangerul, Și când în fața morții odată s-a aflat, În trântorul becisnic s-a deșteptat
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu Din trecut de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Dup'atâtea zile grele, sorele iar s'a ivit, Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s'a liniștit; Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare, Apoi pace obosită ca după o luptă mare. Toporașul [1] , ce stătuse plin de spaimă tupilat, Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat; Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie, Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie. Și din relele trecute nici o urmă n'ai afla, Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura; Dacă ici cole, prin iarbă, n'ai zări strălucitor, Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor. Soarele mai sus se 'nalță și c'un dulce sărutat, De pe florile duiose, piscurile le-a uscat; Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu, Se cobora zîmbitore cea dintâi ziuă de Maiu. Note ↑ Micșuneaua,
Matilda Cugler-Poni - Răchita Răchita de Matilda Cugler-Poni Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios, Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată O luntre sfărâmată de timpul nemilos. Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, Cu crengile-i plecate spre iazul adormit Și ca visând se mișcă, când dureros suspină, Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat, Apoi făr'de credință a rătăcit prin lume Și numai bietul arbor numele l-a păstrat. Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; Cât e de uitătoare inima omenească... Ea singură o știe, ea singură-a văzut!
Matilda Cugler-Poni - Resignare
Matilda Cugler-Poni - Resignare Resignare de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Am luptat, făr-de noroc, Pentr-un vis de nemurire. Aș fi vrut să am un loc În a lumii amintire! Astăzi nu mai pot lupta! Oboseala mă cuprinde. Și încet pe mintea mea Vălul nopții se întinde. Parcă nu mai pot gândi!.... Stau cu inima-mpetrită Și aștept doar s-a sfârși Viața mea cea chinuită. Vremea trece-ncet și greu În amara așteptare Și de-acuma tot ce vreu E odihnă și