Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND IN CÂND
Rezultatele 1531 - 1540 din aproximativ 2013 pentru DIN CÂND IN CÂND.
Dimitrie Anghel - Răsăritul soarelui
... Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ...
... Tiţa Merge Tița la fântână, Tița, mândra Tița! Cu cofița într-o mână, Tița, mândra Tița! Și tot merge ea cântând, Floricele culegând, Floricele lepădând; Când voinicii le-or culege, De ei dorul să se lege. Când vor da să le miroase, Să le intre doru-n oase! Tițo, Tițo, copiliță Cu sân alb de porumbiță, Nu da foc inimilor, Dă pace ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea ... modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze ... ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din Năsăud, dar nici cultura lui clasică și gustul lui pentru clasicism. Vioiciunea artistică și temperamentală a lui Coșbuc, neastâmpărul sănătos, copilă resc, strălucitor ... abundentă, în cascadă, puteau fi mai degrabă imitate. Dar Iosif nici pe acestea nu le-a imitat. I se face deci o nedreptate când e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet ...
... în jos pe gură, ca l-a Iadurilor poartă, La privire ți s-arată un abis nemărginit! Sute de lumânărele licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește străbătând, pare că-ți zic, C-aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar ... Ce?... Tâlhar te-ații la drumuri pentru gustul de răpire? Ce?... N-aștepți până ce foamea vine a te doborî? Ce?... Ești vinovat când iarna se coboară să te-nghețe, Fără s-aibi o bucătură, tu, nici copilașii tăi? Ce?... N-omori și-i lași să moară, pe când ... a făcut numai ca pământul să dea rod? Îmi iei pâinea, — îmi iei viața, și îmi ceri să nu te-omoare? Ești bogat, dar din spinarea bietului popor nerod! Vai! Ce-am convenit cu toții a numi societate, Mult mai demnă ca tâlharii e de-acest cumplit locaș ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă ... hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea ... Un venin adânc străbătu ființa României și limba, portul, precum și multe alte, se molipsiră de el. Grecească se făcu limba diplomatică și de salon, când cea română se respinsă în sânul sătenilor, carii o păstrasă în curs de 1700 ani. În codrii întunecoși, între plaiurile munților, pe malul râurilor spumoase ... cutezat a trece dincolo de marginea țărei, ce o socotea non plus ultra! Reforma, înturnând driturile vechi, au agiuns a rechema din exil limba și a-i înălța altare de închinare. Costiumul asiatic cu deprinderile sale s-au strâns între rărități, încât după cufundarea vasului ...
Alecu Donici - Poetul și bogatul
... eu, De mă găsesc atât De soartă prigonit, Încât nu am nici casă, Nici lingură, nici masă. Și singura-mi avere E numai în părere; Când dimpotrivă, văd, cu toată-a lui prostie, Bogatul în trufie, De-a lui închinători fățarnici ocolit Și pentru interes adesea măgulit ... o mică datorie. — Destul! Am înțeles, Lui Joe au răspuns, De jaloba-i pătruns. Dar cum nu jedeci tu, că singur ți-ai ales Din bunurile lumii Al slavei falnic nume, Și scrierile tale în veacuri viitoare Vor fi nemuritoare; Iar desfătarea lui e numai pe viață. Și când el ar avea o minte mai isteață, Atuncea ar cunoaște Și-ar plânge mai amar a sa nimicnicie; Fiindcă cel ce naște Plăcuta ...
... Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ... zmeu-i sub pod. Frumoasă-mi răsare-o Ileană, Și cântă-n cosița ei flori. Văd zânele goale-n poiană, Scăldându-se-ascunse-n pădure, Când vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori ... Dar iată-l cu galbene plete, Frumos, să-l ucidă de drag La sân îndrăgitele fete ... prin liniștea serii Și-ți șade pe prag. Prin iarba-nspicată el vine Ieșit de sub mucede stânci; Tiptil se strecoară spre mine Și capul
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când ... grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel puțin nici a lor ... Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu mândrie Malul tău încoronez; Fie-n zefirul ce suflă, ce tremură în verdeață, În sunetele din vale ce văile le răspund, În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
... spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când ... grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel puțin nici a lor ... Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu mândrie Malul tău încoronez; Fie-n zefirul ce suflă, ce tremură în verdeață, În sunetele din vale ce văile le răspund, În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ...
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... rămân? Eu nu pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de ... Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva. Vezi, asta-i asta. Gion a scris, de exemplu, ceva pe care redacția Kikirezului ar fi stat ... lui, îl prinde s-o spună astfel. D-l Motru pretinde ca Gion se silește, insistă, spre a face senzație, asupra punctelor imorale din schița lui fantazistă. “La ce va fi folosind asemenea insistență?â€� se-ntreabă d. Motru. La ce? răspund eu. Ca să dovedească numaidecât că ...
Alexei Mateevici - Vorbă lungă
... stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara ... Gherasim? Nou-răposat și iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat! Dascălul dă din cap, îl șterge pe Gherasim și-l trece în despărțitura celor răposați. — Ascultă! Pentru sănătatea Mariei, a lui Chirilă, a ostașului ... n-o pot găsi nicidecum... Iat-o! îi scrisă pentru odihnă. — Pe Evdochia pentru odihnă? se miră bătrâna. Nici un an nu-i de când s-a măritat, dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuți, dragă, te-ncurci ș-apoi te mai mânii pe mine. Tu scrie ... bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin, încet o șterge pe Evdochia din lista răposaților. Condeiul la litera ,,d" scârție și face o pată mare de cerneală. Dascălul se rușinează și-și scarpină ceafa. — Pe Evdochia, vrasăzică ...