Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OCHI
Rezultatele 1551 - 1560 din aproximativ 1859 pentru OCHI.
Traian Demetrescu - Iubire (Traian Demetrescu)
Traian Demetrescu - Iubire (Traian Demetrescu) Iubire de Traian Demetrescu Soldatul Ion nu știe carte, Că-n satu lui a fost Cioban la un boier, — și iacă, Rămas-a omu prost! De patru luni e în cazarmă, Și n-a-nvățat, nătîngu, Nici cum să meargă, cînd sergentu Comandă: „dreptu... stîngu...â€� Dar lui nu-i pasă! — Îl usucă Un dor nebun de-o fată. Frumoasă, vere!... știi, cu ochii S-o sorbi, bat-o s-o bată!... Și cum nu poate să-i trimită O slovă de la el, Soldatul Ion e trist, săracu, Nu rîde mai de fel. Cînd întîlnește-un om din satu-i Îl roagă blînd: „mă, frate, Să spui Ileanei... că sînt bine, Și... multă sănătate!
Traian Demetrescu - Necredincioasa
Traian Demetrescu - Necredincioasa Necredincioasa de Traian Demetrescu Cu trup înalt și mlădios, subțire Ca un salcîm crescut abia de-o vară, Ea pare că sosește dintr'o țară Întrevăzută în închipuire... C'un gest te farmecă de 'nfiorare. Sau de te-atinge cu matasa rochii, Sau de-o zărești zîmbind, sau de-i vezi ochii Primejdioși ca nopțile pe mare... O! glasul ei! — acorduri de cuvinte, — Blajin, duios, ca plînsul unor strune, — Eu îl ascult și'l cred, ori-ce mi-ar spune, Cum cred bătrîniî 'n cărțile lor sfinte... Adese-ori mă ceartă, dar știu bine Mai dulce 'n urmă o să mă desmierde; Și sufletu-mi în sufletu-i se pierde, Precum o rază 'n zările senine... Ce'mi pasă dacă, e necredincioasă!... Urască-mă sau uite-mă... tot una... Ea m'a iubit, — păstrîndu-și tot-de-auna Virtutea ei: să fie 'n veci
Traian Demetrescu - Nu-ndrăznesc
Traian Demetrescu - Nu-ndrăznesc Nu-ndrăznesc de Iulia Hasdeu , traducere de Traian Demetrescu De m-ai asculta vreodată Aș voi ca să-ți vorbesc Tu m-asculți... cu toate-acestea N-am putere să-ndrăznesc Ești prea bună, ești prea dulce Însă fără voia mea Ca și-o pasăre pe cracă Tremur înaintea ta. Am a-ți spune multe lucruri Nu pot însă... mă-nfior Căci pe buze-ți văd un zîmbet Rece, batjocoritor Gura ta e ca o roză... Tu în rîs mă vei lua... Nu-ndrăznesc să ridic ochii Nu-ndrăznesc-naintea ta. Mersul tău e de regină Chiu-ți e impunător Pentru ce te-admir într-una Înțelegi tu prea ușor. De mi-ai fi tu suverană Și eu rege de ți-aș fi Pentru tine aș muri. Poate-s prost! e cu putință Însă știu că te iubesc Inima-mi e simțitoare Însă nu pot să vorbesc O! amoru-mi pentru tine Să ți-l spun de-aș îndrăzni N-ai mai rîde ... și pe-un altul Niciodată n-ai
Traian Demetrescu - Simfonie de toamnă
Traian Demetrescu - Simfonie de toamnă Simfonie de toamnă de Traian Demetrescu Lui Const. Misirliu I Cârduri-cârduri ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite crengi de arbori Pe subt vifor se apleacă... Cârduri-cârduri ciori de toamnă Pleacă... II Boi și vaci cu răget umple Valea... Ceața peste deal s-așterne, Cum pe sufletul meu jalea... Boi și vaci cu răget umple Valea... III Ninge! ninge!... Alb e satul Ninge!... Ca un cântec de iubire Soarele în nori se stinge... Ninge! ninge!... Alb e satul Ninge!... IV Câinele sub șoprul putred Urlă... Rar o cucuvaie țipă Într-o dărâmată turlă... Câinele sub șoprul putred Urlă... V În odaie e o pace Sumbră... Greierii – artiști tomnatici - Au tăcut, pitiți în umbră... În odaie e o pace Sumbră... VI Dogoresc cărbunii-n sobă Roșii... Când și când de prin cotețe Aud cum zvonesc cocoșii... Dogoresc cărbunii-n sobă Roșii... VII Iar urâtul, - vechi tovarăș, - Vine... Și în liniște s-așează Pe-ale inimii ruine... Iar urâtul, - vechi tovarăș, - Vine... VIII În pustiul meu de gânduri Caut... Pe la ușă vântul cântă, Ca un solo spart de flaut... În pustiul meu de gânduri Caut... IX Răzvrătit mereu de grele Patimi... Îmi simt tinerețea ...
Traian Demetrescu - Tatăl Tatăl (după François CoppĂ©e) de Traian Demetrescu Acasă venea zilnic topit de băutură, Și biata lui femee răbda orice tortură. Trăiau de multă vreme. Ea singură, vîndută, De mic copil în drumul mizeriei căzută, Cu el înlănțuise a traiului povară, Și suferea-n tăcere bătaie și ocară. Vecinii, cîte-o dată, aud biata cum plînge, Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge, Și-o chinuește pînă se-nmoaie de-oboseală; — Apoi se face-o largă tăcere mormîntală. Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie Preface o secundă în crudă vecinicie, Și gura cere pîine și nu-i o fărmitură. Femeea naște-n chinuri o slabă creatură. Sărman copil! ce dulce și bună ți-ar fi soarta, Născînd de ți-ar deschide spre somnul morței poarta! Bărbatul vine iarăși beat într-o zi, cum face În tot-d'a-una; însă e potolit și tace... Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă! Și, zîmbitor, alături de leagăn se așează Și mîngîie copilul ce doarme și visează... Femeea cum îl vede, cu ochii arși de ură. Întoarce către dînsul o ...
Traian Demetrescu - Unei iubite
Traian Demetrescu - Unei iubite Unei iubite de Traian Demetrescu Mă-mbată glasul ei blajin Și părul ei lăsat pe spate... Ea mă iubește ca pe un frate, Ca pe-un copil orfan, străin. Se uită-n ochii-mi cînd suspin, Mă ceartă-ades cu bunătate, Mă-mbată glasul ei blajin, Și părul ei lăsat pe spate... În fața-i stau, tăcut, senin... Și uit de-a vieței răutate Cînd mînile-i, ca inspirate, Scot din clavir un plîns divin... Mă-mbată glasul ei
Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu)
Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu) Visătorul de Traian Demetrescu Am rătăcit pe multe drumuri Și-n lunga-mi rătăcire, Visam să întîlnesc o umbră Ce-i zice: „Fericireâ€�. Dar n-am găsit-o nicăirea — Deunăzi, obosit, Într-o pădure fremătoasă, O clipă m-am oprit. Sub un copac, bătrîn ca mine, O fată și-un băiat Se sărutau soptindu-și șoapte Cu glasul îngînat. Și cînd să plec, băiatul parcă Se înclină spre ea, Zicîndu-i blînd: „O, tu, iubito; Ești fericirea mea!â€� Am tresărit... Și-n clipa-aceia, C-o repede privire, M-am și întors să văd cum este Visata fericire?... Era o fată cum sînt multe Prin sate și orașe: Cu ochii mari, cu sînuri albe, Cu buze drăgălașe... ............................... ............................... Și eu am rătăcit o viață, Pribeag, ca vai de mine, — Cînd drumurile pretutindeni De „fericiriâ€�, sînt
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
... iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la Haidar-Pașa e făcută în chipul ...
Vasile Alecsandri - Țara (Alecsandri)
... Gradina mea frumoasă! Ș-avântul tinerețelor Ce-n sânu-mi se trezește, Prin lumile poeților Zburând mă râtâceste. Și-n farmecul avântului Tot ce sub ochi răsare În poalele pământului Mai drăgălaș îmi pare; Întinderea câmpiilor În zări mai lin se perde. Mai dulce-i rodul viilor, Verdeața e mai verde ...
Vasile Alecsandri - 1 Mai 1 Mai de Vasile Alecsandri Acea zi mult frumoasă, cea zi de neuitare, Când pentru-ntâia oară amorul înfocat Ne-a strâns la sânu-i dulce cu-o dulce-mbrățișare Și a depus pe frunte-ți întâiul sărutat! Acea zi mult iubită, când tu, prin o minune, Mi-ai dat reînviere l-al dragostei altar, Din suvenirul nostru în veci nu va apune, Căci ea a fost hotarul trecutului amar! Ea se împodobise cu-al primăverii soare Și se-ngâna voioasă cu frumusețea ta, Dar tu-mi păreai mai dulce și mai încântătoare Decât chiar primăvara care ne încânta. O! cât erai atunce de albă și frumoasă, Când dorul tău, în ceruri zburând cu-al meu suspin, A izvorât în ochii-ți o rouă luminoasă Și te-a plecat pe sânu-mi ca floarea unui crin! O singură minută a mea ș-a ta ființă S-au întrunit în raiul fierbintei sărutări, Dar din acea minută cereasca Provedință Ar face-o vecinicie de scumpe desfătări! Atât era de mare a noastră fericire, Că dacă moartea crudă, văzând cât ne ...