Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEA MAI

 Rezultatele 1751 - 1760 din aproximativ 2068 pentru CEA MAI.

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

... a fost numaÄ­ aprig și neobosit apÄ•rător. El n’a pornit lupta contra Turcilor, ca să strice legătura încheiată de Mircea cel înțelept, ci ca să le impună și Turcilor respectarea eÄ­, și n’a trecut nicÄ­ în Ardeal, nicÄ­ în Moldova, ca să cucerĂ ... rat, orÄ­ și unde se ivesce el, e neînduplecat restabilitor al buneÄ­ rînduielÄ­. Mare a fost Vlad între mariÄ­ timpuluÄ­ sĕŭ, și mai ales astă-Ă¥ i fie-care dintre noÄ­ trebue să fie mereÅ­ cu gândul îndreptatspre el, ca în tĂ³tă clipa să avem în vedere ... mișelescÄ­, sînt neguțători, carÄ­ se îmbogățesc ruinând pe alțiÄ­, sînt meșteșugarÄ­, carÄ­ strică tot ceea-ce le cade în mână, sînt, dar voim să nu mai fie. Dacă dar strÄ•iniÄ­, carÄ­ s’aÅ­ stabilit în mijlocul nostru, se împacă cu felul de a viețuÄ­, pe care îl voim ... neînduplecațÄ­ devenim față cu cei ce nu sînt în stare să iubĂ©scă pe semeniÄ­ lor și să ia parte la lucrarea obștească, cu atât mai mult stăruim, ca prin legÄ­ bine chibzuite și prin o severă disciplină socială, să se pună răgaz contra tuturor apucăturilor barbare. Dacă sînt dar între ...

 

Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...

... a vieţii... O, stingă-se a vieții... de Mihai Eminescu O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi ... nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors... Același șir de patimi s-a ... lucire, a inimei bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț. Să nu zic ... Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt Pentru-o minciună mare ori mare adevăr. Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer, Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât, S-omor și eu pe altul sau să fiu omorât Și făr- de nici un titlu

 

Dimitrie Bolintineanu - La...

... mări, Te despart, a mea iubită, D-ale mele sărutări! Însă sufletu-mi se duce Către tine ne-ncetat Și pe sânul tău cel dulce Doarme dulce legănat. Eu prin vis te văz tot jună, Cu-ochii plini d-amor divin, Cu cosița lată, brună, Râurând pe albul sân ... lin Ca o rază rumeoară Ce s-ascunde dup-un crin. Astăzi cine îmi va spune O, suav și dulce dor! Dacă-n sânul tău cel june Nu s-a stins ai tău amor? Căci se zice c-o iubire În al femeilor sân, Trece ca o fericire, Ca ... cade, piere! Suflet dulce, amoros! Ca această dulce floare, Tu perduși al tău amor, Dar nu pari suferitoare, Nu pleci capul tău sub dor, Ci mai jună, mai

 

Anton Pann - Suflet altu n-are

... slugi sfinte, Mii de seci cuvinte, Celor ce vorbesc, Care nu-i cunoaște Că sînt vulpi, șarpi, broaște, Ce-n zadar trăiesc. Vii la omenire, Mai rea nesimțire, De piatră sînt toți. Mai d-aproape rude Mai rău nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții ... Că mă aflu-n lume Și-adecă trăiesc. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel

 

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei

... Că arta are înrâurire, asta nici nu se poate discuta. Că arta poate avea și o înrâurire rea, ca și una bună, asta iarăși nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce ... fermeca pe burghezi, cari din pricina trândăviei și a bogăției, făcând abuzuri sexuale, sunt storși, dar care totuși voiesc cu orice preț să mai jertfească Venerei -- căci trebuie să petreacă; și nu va fermeca, nu va avea o influență sugestivă asupra unui muncitor care nu-i nici scurs, nici ... ocupație, dar ceva secundar. Dar arta e o armă admirabilă în lupta de clase, și ca atare înrâurirea ei este foarte însemnată, de aceea voi mai aduce câteva pilde. Așa, aceste romane ale lui Zola sunt, chiar fără s-o vrea el, o armă teribilă împotriva burgheziei, căci, contribuind la putrezirea ...

 

George Topîrceanu - Aprilie

... s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele ...

 

Ioan Slavici - Propaganda semitică

... în gândul lor nu sunt tovarăși de suferințe, care se simt mîngâiați mîngâindu-se unul pe altul, ci soțÄ­ de exploatare, care împreună-șÄ­ fac mai ușor treburile, și omul pe urma căruia nu poate să tragă nicÄ­ un folos, pentru Semit nu prețuiește nimic cum nu prețuește nimic darul firesc ... desvoltat și are numai să fie conservat. I mijlocul unei societățÄ­ pornite spre destrămare însă toate acestea sunt banalitățÄ­, cum banalitate e sfînta cuminecătură pentru cel ce și-a perdut credința. Cu vorbe frumoase, cu forme deșerte, cu declamațiunÄ­ patetice nu se maÄ­ poate vindeca societatea noastră de boala ... dintre ceÄ­ răÄ­ și rÄ•mân cuprinși de simțîmĂȘntul, că întreaga viață publică e o goană pentru participarea la beneficiile stăpâniriÄ­ și că tot-deauna cel maÄ­ stăruitor orÄ­ cel maÄ­ slugarnic iese de asupra în învălmășeala acestei goane. Nu e adevărat lucrul acesta, căcÄ­, dac’ar fi adevÄ•rat, nu am fi putut să ...

 

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră

... ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă din cap și cască. Acest răspuns e lapidar. Biata virgină-și ia o mască, Căscând și ea, însă mai rar. Cu toții sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu zâmbete admiratoare. Unul se scarpină la ceafă ... cărunt; Deși e surd, nenorocitul, Discută numai contrapunct. O profesoară dă un ach! Ș-apoi șoptește unui macher, Când se sfârșea ceva de Bach:  Sublim mai e și Flehtenmacher! Văzând că meșterul Dinicu Combate ca un tun francez Numai p-o coardă, domnu Nicu Ș-a luat un cap ... din piepturi trandafirii Și spre maestru se trimet. O doamnă-i prinsă de suspine.  Ce zici, Dinicu? Ce deliciu! Și când te uiți la el mai bine, Aduce chiar cu bietul Liciu! ... Într-un salon e ora unu. Muțit-au ghetele de lac. Plutește-n aer doar tutunul Și coada ultimului ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a ... Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de vad, Mai sus de Bârlad; Când o da el semn, Să-și facă îndemn, Să strige, să urle, Din tâmpini și surle, Tobele să bată În goană ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Petru și Asan

... Dimitrie Bolintineanu - Petru şi Asan Petru și Asan de Dimitrie Bolintineanu Împăratul Anghel șade în palat, De mai-marii țării mândru-nconjurat. Printre capii oștii intră doi străini, Doi români din Mezii, mândri ca doi crini! — ,,Împărate-doamne! la-ne în oștire ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

... Dar el totuși nu-i Chiar așa cum spui Și el, cum văd bine, Nu trage spre tine, Căci te ocărește, Te batjocorește. Nu te mai voiește. Ana-ngălbenea Și din cap dădea; Mă-sa iar zicea: Dânsul, cum văd bine, Nu trage spre tine, Și-apoi dacă vrei Poți proba ... se-nnora, Căci vedea prin casă Lacrimi cum se varsă Și-auzea p-afară Bocete amare Și biata copilă Se umplea de milă Și era mai gata, Era p-aci fata Lumina s-o stângă, Pânza să o-nfrângă, S-arăte la lume, Că nu-i moartă-anume, S-arăte la ... venea! Fira veseloasă Cât ce-l vede-n casă, Prinde-a suspina, Prinde-a lăcrima, Prinde-n gura mare Să geamă mai tare. Însă cum plângea Inima-i râdea: Dinafară plânsul La inimă râsul, Pe limbă suspinul Sub limbă veninul. Ana tremura, Fira cuvânta, Vezi drăguța ta ... Atunci biata fată Umbla supărată Și plângea mereu Suspinând din greu; O, scumpa mea floare, Raza mea din soare! Ce-am făcut cu tine Nu mai facă nime Și ce-am făcut eu, Ierte-mi Dumnezeu! Atunci Ionel, Dalbul feciorel, De Fira-nvățat Mai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>