Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PATRIE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 253 pentru ÎN PATRIE.
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o ... Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... ca să poți intra la taină. Eu mă chiem acum LeĂ²n Dianeu, sau Leon Ă¡chi Dianeu (precum ști tu bine, că la noi în Țara Muntenească, ba și la Moldova, toți ș-adaugă numele cu achi sau cachi , după grecie, fiind că sună mai cilibiu; adecă, în loc de Leonaș sau Leonuț, ei zic Leonachi ș. c.) Dar' să știi că acest nume, Leon Dianeu, cuprinde în sine întreg numele mieu, prin strămutarea slovelor sau anagrĂ¡mă . Deacă-ți vei aduce aminte de toți cunoscuții și de unul care odată trecând prin ... au armat oarecând împrotiva turcilor, scriu ș-unele cronice scrise cu mâna muntenești; însă istoria alcătuită întracest chip este ostăneala mea, ce am pus'o în stihuri, după izvodul ce am aflat la mănăstirea Cioarei, în Ardeal, care întru toate să lovește cu pergamèna ce s-au aflat, nu demult, în mănăstirea Zănoaghei. Eu socotesc că țiganii noștri sunt foarte bine zugrăviți în povestea aceasta care să zice că ar fi fost scrisă mai întâi de MitrofĂ n ce au fost de față la toate și care la ... poeților (cântăreților
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... un scaun și, apÂropiindu-se de cămin, aruncă în el câteva vreascuri uscate care, aprinzându-se, i-au luminat fața. Am rămas uimit, cunoscând în el pe Romfort, ce locuia nu de mult în orașul Odesa, sub nume de agent al fabricii Ramson & Simpson din Londra. Cu câteva luni mai în urmă făcusem cu el cunoștință, călătorind împreună pe un vapor ce pleca de la Ialta spre Odesa. Întâia noastră întâlnire mi-a lăsat ... un dezgust, văzând pe acest om ce privea cu atâta cinism la o calamitate de pieire a atâtor existențe nevinovate, atâtor speranțe poate în veci înecate. Ce om!? Simțea el oare în sine o putere extraordinară, care, în caz de cufundare a navei, ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta ... și, oțărânduÂmă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce se vorbea în secolii trecuți și după moralul boierilor acelor timpuri, corciți cu greci, în care barbarism căzuse românii, desființându-se de fanarioții greci școlile naționale din Iași, din Suceava, din Hotin, din Cotnar, din Bacău, așezate de către domnii ... diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților, iar nu românească); deci cu acest mod moldovenii rămaseră nici greci, nici moldoveni, pânâ ... către cucoană: ) ARNĂUTUL: Cucoană! Domnul agă m-au trimis să vă spui că acest cuconaș al domniilor voastre, întovărășinduse cu alți tineri de treapta lui, în toate nopțile tulbură orașul, primblându-se pe ulițe cu lăutari, făcând zeiefeturi pe la locuri rușinate, jucându-se în cărți pe la tractiruri până în ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... primesc foarte amabil. Sala este arhiplină. Mă sui la tribună, pe o estradă, cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele nouă Muze în pitoreștile costume naționale românești. Daca știam mai dinainte, veneam și eu în costum de ciobănaș doinaș, cu trei fluiere — unul de soc ce zice cu foc, unul de os ce zice frumos și altul de fag ... grațios cu mănușa — adică: suntem gata să te ascultăm: poftim, nene Iancule, începe! „Doamnele mele — zic eu — iertați-mă daca îndrăznesc, în fața unui auditoriu atât de select, să încerc, în marginile slabelor mele puteri, a răspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tâtea secole și-o ... pune spiritul uman, și anume: «Ce este arta?» (Aplauze.) Celebrul discipol al nemuritorului Platone, Aristotele — genialul filozof, născut la Stagyra, astăzi Stavros, în Macedonia, anul 384, mort la Chalcis, în Eubea, la 322 înainte de Cristos; supranumit «prințul filozofilor»; întemeietorul vestitei școli a peripateticienilor; preceptorul, educatorul prodigiosului Alexandru cel Mare; — Aristoteles ... nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... ...
Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
... avu decît un mediocru succes; dar pe la finitul acestui an compuse pentru Teatrul cel mare de operă din Paris Favorita , pe un libret compus în limba franceză de Scribe. Această operă este unica compozițiune scrisă de maestrul Donizetti în care el reuși a da melodii și armonii dupe gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri ... Teatrul imperial. Triumful acestei noi compozițiuni îi procură titlul și funcțiunea de compozitor de cameră al M.S. austriace, cu o recompensă din cele mai brilante. În timpul locuinței sale la Viena dete mai multe probe de eminentul său talent muzical, atît în muzica ecleziastică, cît și în cea teatrală. Însă o impulsiune fatală îl îndemnă a părăsi Viena, unde era atît de mult stimat de publicul teatral și de confrații ... se aștepta un succes sigur, nu fu decît prea mediocru. Întîmplarea aceasta fu un trăsnet pentru nenorocitul maestru. Întristarea ce simți pentru căderea acestei opere, în care își vărsase toată puterea geniului său, fu atît de mare că-i paraliză facultățile intelectuale. Această deplorabilă stare devenind din ce în ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... nu simte. Așadar ciobanul cu caprele sale Mergînd mai-nainte pe această vale, 0 pivniță vede, veche, darîmată, Curgînd înaintea-i o apă curată, Stă în loc, să uită, în păreri îi vine Că aci să-și facă colibă e bine. Ș-începu să sape, vrînd cu el Norocul. Să mai îndrepteze în pivniță locul. Săpînd dar, găsește o lespedă rasă, Lucrată în colțuri tocma ca o masă. Hotărî îndată, nu lăsă de mîine, Acum vru pe dînsa să mănînce pîine. După ce cu caznă și cu silă ... oacom blănită (Tocmă pel nerodul bine nimerită). Anterii de stofă, cămăiși ca tulpanul (De știe ciobanul ce este șofranul). Scumpă-mbrăcăminte îi făcu destulă, Păpuci în picioare și în cap căciiilă. Apoi fiu de suflet dacă îl numește, Apucă-l învață și a sfătuiește î În ce chip în lume trebui să trăiasca, Ce fel să se poarte și cum să vorbească. Îi da-nvățătură în zilele toate, Dar să-l mai doplească vedca ca nu poate, Ca cînd oarecine ar lua bașteanul Să-l împodobească, să-i puie caftanul. Deci ... cum ei dezbărcară, Și vameșii iată, viind întrebară: D-unde l-e venirea ? ce au de vînzare ? Și văzînd avutul, i-au coprins mirare. Privesc ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... Toată ție jertfește jivină! Însuș pe-astă lume trecătoare, Din hĂ¡os un sânt libov o scoasă, Și dragoste, cu-întia lucoare, [5] Îi suflĂ în mădulările ghiețoase, Așezând ca legea ei întie Priința ș-armonia să fie!... După-această lege nemutată, Făptura toată merge, să ține; În toate libov și dor s-arată: Iubescu-să stelele-între sine, Iubește-să ceriul cu pământul, Iubescu-să mările cu vântul. Sus în văzduh toate zburătoare, Gios pre pământ toate dobitoace, Păn' și răcile jigăni de mare Prin cea patimă lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu ... fierbinte, Că-amândoi mult dor și amar pățiră Pănă ce târziu iară să tâlniră! Tânărul Arghin după ce străină Multă țară-îmblă, multe-orașe, sate, În urmă văzând că-în zădar suspină Ș-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime știea, cu mic și cu mare, Să-i spuie sau să-l ducă la cărare, [15] Obosit într-o ... la gânduri mișele; Și fi-încredințat că-i scăpa de toate În urmă-ajungând la Neagra Cetate!" Ermina de-aci mearsă nevăzută Lăsând pe voinic în uimire-adâncă, Cu ochii-
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează ... muzica, ferește-te să mergi la acele concerte: de câte ori orchestra o avea un pianissimo, moftangioaica commencera a causer fortissimo... Moftangioaica sufere în genere de stomac; oricând are să iasă în lume seara nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ți aduci aminte cu mult regret de mirosul ... se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. - Ah! ma chere, je ne puis la sentir! Savantul Important bărbat - bărbat serios. Membru în toate societățile culturale naționale și internaționale, preferă dintre acestea pe cele de ginte latină. Dacă nu e încă în
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... a știut a ghici chiar din poeziile sale poporale comorile sufletului român. Dl Ubicini, autorul Scrisorilor asupra Turchiei, un uvraj de mare preț în ochii tuturor oamenilor de stat, și director unei publicații ce iese în Paris sub titlul de Revue d’Orient. Dl Ubicini s-a aflat în București în vremea revoluției de la 1848 și, cunoscând prea bine țările noastre, a scris multe articole prin gazete în favorul drepturilor românilor. Am început această enumerație prin dl Girardin și vom sfârși-o iarăși prin dl Girardin, arătând că acest înalt scriitor a ... articole în DĂ©bats atingătoare de Principate, de la începutul complicărilor de astăzi, și, pentru ca să dăm o idee de sentimentele dlui de Girardin în privirea viitorului țărilor noastre, iată ce găsim scris de d-lui în jurnalul francez DĂ©bats, din 18 martie 1855: „Suntem încredințați că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile ... cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor țări ce au în
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... ce se clatin, se luptă, se sparg, Feciorul de rege trecea fără frică— Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie 'ntunerecul larg. În van la picioare-i fug râuri spumate Și stâncele rupte în cale-i s'ațin, Nimic nu-i în stare s'oprească v'odată: Cu pasul lui sigur prin râuri înnoată, Se 'ndreaptă spre țelul cel mic și senin. Stejarii cei rupți sunt podețe ... cerul lasă a vântului frâuri S'asvârle toți norii de-a muntelui brâuri, El trece la astrul ce luce curat. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o 'nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se 'mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c'un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur'le ... nume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E - acel trandafir roșu, ce mut - duios - uimit Lucește - un gând de aur de-asupra-mi în zenit? Un om se naște — un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în ...