Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DOAR ȘI POATE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 267 pentru FĂRĂ DOAR ȘI POATE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... turcului e tot beilic. Oricare din ei ar călca țara, ambarele se golesc, de păsărime te-ai spălat pe mâini, clăile de fân se fituiesc. Și unii aduc lăcustele, alții molime, iar în urma lor ne lasă praful și sărăcia. Dacă nu te înțelegi cu românul la vorbă, adicătelea dacă nu grăiești același grai, poate să facă o mie de cruci, una peste alta, până ș-o găuri frunte, umerii și buricul, că tot juvină și pacoste cade pe urechile noastre. — Dar se închină, răspunse una din femei, înghițind o năstrapă cu apă rece de la Susana. — Taci, cap ... să-i dea mâncare. Tot așa își ducea zilele, ca vai de capul ei, biata Susana, c-o fiară de cazac ce-i căzuse pacoste și-i rodea până și urechile. Era numai o fetișcană, dar cu ochii în patru și inimoasă ca un voinic. Fără mumă, fără tată, muncea să se răpuie și-și ținea casa cu rostul ei, stropolind și deretecând prin vecini. Pleca din revărsatul zorilor și
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... Cantemir, oricât de depărtate ar părea unul de altul, se pot totuși împăca destul de bine. E fapt cunoscut că după năvălirea popoarelor legiunile dace și dunărene au fost retrase și țara rămăsese fără apărare. Iașii, ca și atâtea alte târguri, se supune soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind ... asupra întemeierii și obârșiei Iașilor și încercărilor veacurilor, cărora sunt supuse toate lucrurile omenești, după eterna lege, să aruncăm o privire asupra așezării, asupra moravurilor și locuitorilor lui, asupra amestecului de inovații altoite pe vechile datini, care alcătuiesc un fel de mijlocie pitorească între moravurile asiatice și moravurile Occidentului. Iașii e ca mașinile acelea complicate, cărora trebuie să le cunoști amănuntele și resorturile ascunse, fără să-i pricepi ansamblul. Regulamentele nouă care stăpâneau Moldova, atingerea cu armatele rusești, care au brăzdat Principatele, vizitele câtorva călători, roiul acela de tineri care ... stofă, căruia poporul îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac ... voie. O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul și depărtatele lui zări. Întins pe spate, simți cum talerul pamântesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate. De-aici vine și faptul că locuitorul Bărăganului, ialomițeanul, e o ființă oarecum tăcută. Și cu toate că știe să glumească și să facă haz când i se dă prilej, îi place mai mult să asculte cuviincios. O face pentru că viața lui e grea,
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... La cântări de ceteră ș-în horă [9] Să jucăm în giur, mână de mână, Tot frățiorul țiind o soră Spre care sâmte dragoste lină, Și să strigăm toți cu bucurie: Viie zieu-Amor! Amor să viie!" [10] ,,Bravo! bravo!" oaspeții strigară, Plesnind în palme juni și fecioare; Și zicea, să le-o mai cânte iară, Poftorindu-și dintr-acea cântare Stihul de pe-urmă, cu veselie: Viie zieu-Amor! Amor să viie! Închinându-și cu pline păhară Toți-și dădusă la veselie, Pănă Parpangel începu iară Din facerea lui Pintilie [11] O cântare bine-alcătuită Și pe-acele vremi deobște iubită: ,,Vinule dulciu, tu roadă de raiu De la Dumnezieu dată pe pământ, A toate roduri de pe lume ... dorințelor mele, Ileană iubită! ah! să știi tu (zisă) Că-Arghinul tău e la pragul de moarte, Cum te-ar întrista jelnica lui soarte!... Dar poate că tu nice-odinioară De-a mele tâmplări triste și cumplite Nu vei auzi, nice vei ști doară; ÎncĂ i stâncele voiu, neînsuflețite, Jele să-mi asculte, marture să-mi fie Că fui credincios păn ... văd cărarea curmată; La locuri sosind puste
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit la masă de Pantazi. Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau ... început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să ... la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și
... lucru... să te pomenești că prinde vreun tâlhar și ala spune: tot eu am făcut acu câțiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce și uite cum... 'Ai? DRAGOMIR: Se prea poate. GHEORGHE: Ce te faci atuncea cu nebunul?... DRAGOMIR: Care? GHEORGHE: Care a fost osândit degeaba. DRAGOMIR: Ai zis c-a murit ... ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aș fi iubit-o!... Și mai în sfârșit, înțeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care ... Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm ...
... la mine, apoi vorbi: — I-am dat cu barda, pentru că, după ce mi-a înjunghiat purcelul, s-a ținut și țantoș și mi-a tras o palmă. Mi-a înjunghiat un purcel, purcelul de două luni, și l-am prins, că l-am văzut cum îl pârlea disde-dimineață. Și aista-i al doilea purcel care mi-l mănâncă, mânca-lar... Doamne iartă-mă... — Ei, îi zic eu, și pentru un purcel să omori omul? Moșneagul dădu cu mâna, să n-am grijă: — Nu mai moare el, că doar nu l-am lovit să moară. L-a bătut tot satul odată, și n-a murit, că-i soi rău. Soiul rău nu moare. — Și cum l-ai lovit? Moșneagul stătu puțin pe gânduri: — Păi cum... Ia, așa, bine... — Nu: Așa, bine! Spune-mi: cum? — Păi... m ... încremeniți... L-am arestat. Mai înainte de a-l ridica, mi-a cerut voie să se ducă într-un colț. Acolo și-a scos cizmele cu creți, de și
... a merge nu vroiești. CUCOANA ZAMFIRIȚA Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine? ZOIȚA Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne. ÎNFĂȚOȘAREA II Tot acele și CUCOANA MĂRIOARA cu CUCOANA NASTASÂICA CUCOANA MĂRIOARA Zicând întâi bonjur, te și heretisesc. Noroc, întru mulți ani și ceas bun îți doresc! CUCOANA NASTASÂICA Și eu asemene. CUCOANA ZAMFIRIȚA Da pentru ce, și cum? CUCOANA MĂRIOARA Pân'nu se face foc nici nu mai iese fum. Și, dar, la ce de noi așa tăgadă mare, Când Ieșul tot acum această vorbă are. Doar nu-i ceva de rău, găsind o văduviță Pe un adevărat prieten de credință; Și cu postelnicul, zău, nu ți-a fi urât. CUCOANA ZAMFIRIȚA Eu foarte mult mă mir de unde-ați auzit. CUCOANA NASTASÂICA Postelnicul ne ... nu-i aici, căci nu am vre o frică. Iar că postelnicul la tița merge des, Aceasta eu v-o spun din toate mai ales, Și poate dumneaei ceva să fi vorbit, Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit. CUCOANA MĂRIOARA O, Doamne! Și
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... den țară, tătarîi încă au ieșit 14 Cap. XIV - Cum au venit domnului poruncă de la împărăție ca să să gătească să meargă cu Tucheli și cu ostile turcești, tătărești în Ardeal 15 Cap. XV - Cum au purces domnul de la Potlogi și au ajunsu oștile turcești, tătărăști și cruții la Podul Hrizii 16 Cap. XVI - Cum au întrat oștile în Ardeal cu toate capetele cele mari, adecă seraschieriul, Tucheli și domnul prin loc rău și strimtu și cu mare nevoie și cum s-au lovit[cu] nemții 17 Cap. XVII - Cum au prinsu pre Haizler viu în războiu și pre alții den căpetenii, fără cei mulți ce au perit 18 Cap. XVIII - Cum au adus dar și capul lui Costandin Bălăceanul la Costandin-vodă 19 Cap. XIX - Cum au început ungurii a să închina la Tucheli văzîndu izbînda turcilor Cap ... deslușînd trebile ce era despre Veteran ghenărariul, carele era cu oștile nemțești în Ardeal, s-au dat solilor cale de s-au dus la Beci, și Costandin Brîncoveanul iarăși fără zăbavă s-au învîrtejit înapoi la domnu-său Șărban-vodă, după a căruia învîrtejire pre Șărban-vodă încă boala îl îngreuiase tot mai
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim se plânge-acum degeaba: Savinca-i dusă! Gata-i treaba! Ea face noduri la năfrămi Și pleacă-n țară fără teamă; Scăpat-a de gendarmi și vămi, Căci pe la vămi cum bag de seamă Nevestele cam rar dau vamă! Achim Cotor al lui Ignat Rămase ars de supărat. Ce zmei ... chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ești în țară! Și-aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, fă ață Și caut-un pom și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce; d-apoi unde? Nu știe singur, ci-și răspunde, Că-n țări la craiul Poloboc. Drum bun, Achime, și noroc! S-a dus o săptâmână-ntreagă— Dar nu știu cum a rătăcit, Ca nu mergea spre răsărit,
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată inteligența europeană în artă, în știință, în filozofie; să aibă, al doilea, în forma ei o limbă adaptată fără silă la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu fae epocă în mișcarea noastră literară. I Care a fost personalitatea poetului? Viața lui externă e ... a se bucura fără invidie sau a râde fără răutate de scrierile cetite; la redacția Timpului, pentru a biciui frazeologia neadevărată și a formula sinteza unei direcții istorice naționale - în toate aceste ocupări și sfere Eminescu se afla fără silă în elementul său. Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. Cei ce cunosc datele din familia lui ... adesea se hrănea numai cu narcotice și excitante: abuz de tutun și de cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare,