Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIM
Rezultatele 1881 - 1890 din aproximativ 1963 pentru ȘTIM.
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
Vasile Alecsandri - Dumbrava roşie Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri Poem istoric (1497) dedicat amicului meu C. Negri Cuprins 1 I - VISUL LUI ALBERT [2] 2 II - ȚARA ÎN PICIOARE 3 III - TABĂRA LEȘEASCĂ 4 IV - TABĂRA ROMÂNĂ 5 V - ȘTEFAN CEL MARE 6 VI - ASALTUL 7 VII - LUPTA 8 VIII - ARATUL 9 Note I - VISUL LUI ALBERT [2] Albert, craiul Lehiei, făcut-a un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase! El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorând cu spada-i popoare numeroase. Din Miazăzi fierbinte în recea Miazănoapte, Din Răsăritul mândru l-Apusul lucitor El auzi prin visu-i mii, mii de mii de șoapte Crescând în zgomot falnic, gigantic, imnător, Un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți bărbații sunt zmei ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) de Victor Lazăr Informații despre această ediție RĂSBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de miÂliarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni şi pricinile ei, 26 iulie 1476 Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476 de Mihail Kogălniceanu Una din bătăliile cele mai însemnate din istoria Moldaviei este negreșit lupta eroică de la Războieni, între moldoveni sub Ștefan cel Mare și între otomani sub padișahul Mohamed II. Doi scriitori au tratat această bătălie, domnul Cantemir și aga Asachi; însă și unul și altul s-au înșelat în mai multe locuri. Cel dintâi zice că Ștefan cel Mare a domnit de la 1390 până la 1504, adică 114 ani, pretinde că lupta de la Războieni s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a căutat să-l dezvinovățească făcând din Baiezet I, dând, cum se vede, toată greșala asupra tipografului, care în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [ ...
Alecu Russo - Poezia poporală Poezia poporală de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. Din studiul lor ne vom lămuri despre originea limbii noastre, de nașterea naționalității române, de plecările naturii cu care este înzestrat poporul, și de luptele ce le-au susținut coloniile romane pân-a nu se preface în locuitorii de astăzi ai vechii Dacii. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării, nici unul nu are, ca neamul românesc, o poezie poporală atât de originală, atât de variată, atât de frumoasă și atât de strâns unită cu suvenirele antichității. Născut din sânge meridional, strămutat de sub un soare fierbinte într-o țară nouă, neamul român a păstrat o închipuire fecundă, vie, grațioasă, o agerime de spirit, care se traduce în mii de cugetări fine și înțelepte, o simțire adâncă de dragoste pentru natură și o limbă armonioasă, care exprimă cu gingășie și totodată cu energie toate aspirările sufletului, toate iscodirile minții. Să luăm de exemplu aceste versuri dintr-o baladă: Viața omului Floarea câmpului! Câte flori p-acest pământ Toate ...
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
Alecu Russo - Scrisori (Russo) Scrisori de Alecu Russo Cuprins 1 Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja 2 Scrisoare către N. Bălcescu 3 Bilet din închisoarea din Cluj către V. Alecsandri 4 Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași 5 Protest către Consiliul de război din Cluj 6 Protest către comisarul guvernului din Cluj Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja Iubite! Nu-mi rămâne decât timpul necesar ca să-ți vestesc că guvernul și-a pus în minte să facă din mine un om important și demn de exil. I s-a năzărit guvernului, precum se năzare cailor cu nărav, și dar el a găsit de cuviință a mă aresta și a mă condamna, ca să capăt simțiri religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt țel decât a ne face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de des în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă , cum zic românii, și întreprind un voiaj gratis, mulțumită îngrijirii ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
Constantin Negruzzi - Disţărare şlicului Disțărare șlicului de Constantin Negruzzi În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând, Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta O mătăhală așa mare, făcută de mucava — Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat. Minerva cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat, S-au uitat la adunare, au tușit, au stărnutat. Atunci d-un "Să-ți fii de bine" tot ceriul au răsunat, De uietul acel groznic pământu s-au clătinat. Toți cu gurile căscate din acea mar-adunare Ce-a să fie, ce-a să iasă, aștepta cu nerăbdare. Mercur, șăzând într-o laturi, având în mână un compas Și măsura de câte palme este al lui Iupiter nas. Minerva și Prozerpina, Seres și fiica Latonii, Criticând câtu-i de ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia O vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odiÂnioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținuÂtul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în arendă multe moșii din Basarabia, se-nțelege cu un preț de nimică, plătind anual 3 până la 4 franci ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...