Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 1881 - 1890 din aproximativ 2472 pentru EA.
Dimitrie Anghel - Domnu' Hube Domnu' Hube de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Flacăra , I, 1, 22 oct. 1911, p. 3. O legendă teutonă povestește de un rege că, urcîndu-se pe tronul părinților lui, a poruncit să-i așeze un clopot de argint în înaltul unui turn, ca să poată, ori de cîte ori ar încerca vreo mulțămire, s-o anunțe și norodului său. Mută însă a rămas limba clopotului din înaltul turnului cît a trăit el, și singura dată cînd regele a deșteptat din somn limba tăcutului clopot ca să-și vestească norodul că e mulțumit a fost atunci cînd a murit. Domnu' Hube era și el teuton, dar clopotul în viața lui a jucat cu totul un alt rol. El, în sunetul clopotului s-a deșteptat, în sunetul clopotului a mîncat și în sunetul clopotului a adormit toată viața lui. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. Gălăgia infernală a celor patru clase de copii, peste care vigilența lui trebuia să se exercite, îi ...
Dimitrie Anghel - Excelsior! (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Excelsior! (Iosif-Anghel) Excelsior! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cunosc atâți netrebnici care zic: „Să nu pui preț pe anii care zboară!â€� Ei nu pricep că viața-i o comoară Și nu prevăd în moarte-un inamic. Lor li se pare natural să moară, Că după moarte nu mai e nimic: Nu știu că firea e un alambic, În care tot renaște-a doua oară. Sub care formă viața-o să te cheme Ca s-o trăiești din nou în altă vreme, Tu nici nu poți măcar să bănuiești... De-aceea mergi și luptă înainte, Ca dincolo, de-ți vei aduce-aminte De viața ta de-acum, să nu
... și mi-e jale de dînsele, ca de o lume de morți. Luna urcată sus, deasupra copacilor, ca o mască lividă de clovn, privește și ea și rîde ironic, mișcînd umbrele... Paveaua acuma se face sonoră, lespezile sună sub copitele cailor, fanarele fulgeră în treacăt. Case vechi boierești, de o parte ...
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte
... de catifea cusute. Și blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă, Și-n luminiș de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, ...
Dimitrie Anghel - Măgheranii Măgheranii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 ianuarie 1904 Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste, Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte, Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste. Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pămînt plecată, Și nici o mînă către dînșii nu se întinde ca să-i rumpă, Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată. Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste, Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce, Că fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce, Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste. Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață, Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie... Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel) Mama de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , UT, 749, 17 ian. 1911, p. I. Mamă ! Ce puțin am rostit numele tău și cît de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău. În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... ...
Dimitrie Anghel - Metamorfoză Metamorfoză de Dimitrie Anghel Publicată în Convorbiri literare , martie-aprilie-mai 1907 Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii... Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă: Eram și eu un crin ca dînșii, și-n dezmierdările luminii Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă. Visînd, trăiam cu ei acuma, și-atît de alb eram subt lună, Încît abia scriam o umbră, cînd m-alinta șagalnic vîntul, Dar tihnă se făcuse-n mine și caldă inima și bună, Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc și eu pămîntul. Cînd făr' de veste-o mînă pală, mișcîndu-și umbra pe grămadă, Ca subt imboldul unei forțe necunoscute și fatale, S-a-ntins vrăjmașă să mă frîngă, — ș-acuma, alb ca o zăpadă, Muream tihnit de-a doua oară în liniștea odăii tale. Muream din nou, dar cînd trudită făcîndu-ți brațele cunună, A fost s-adormi zîmbind la mine cu fața calmă între perne, Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat ușor subt lună În căutarea altei forme desăvîrșite și
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast Prinosul unui iconoclast de Dimitrie Anghel Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu. A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers ...