Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... cum? FIRA: Ei, așa... Zic, se duse, se duse, până dete d-un balaur... JOIȚĂ: Mai încet, Hera. Dai peste țeavă... De un ce, Zamfiro?... Și tu, Lisandra, bate mai domol... Na! iar ai încurcat firele... LISANDRA: De un balaur... Stați... A sărit tindechea [2] . ILEANA: Cu gândul la ... tale? OANA: Ce să fie?... Prea multe fâșii... Prea multe... REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi? OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce așa de multe?... Și buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară să le faci... Și mai lungi, Oană, mai lungi. Și-a oftat. Și, plecând, am văzut-o făcându-și cruce. TOATE: Făcându-și cruce? OANA: Da... Mie îmi miroase a război... TOATE: A! ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani ... el țipa: Nu vă lăsați!... Și pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Și comisul Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și ...
... întrebă a cui fată este, și de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el tot vorbind cu dânsa, îi luă un inel și nu mai voi să i-l dea. Când fu înde seară, ea, cu grije, iară zise vorbele ce zisese la venire, și pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea își ceru iertare și se făgădui că altă dat nu va mai face așa. Fiul împăratului nu mai putea de inimă rea, că-i scăpase așa bucățică bună. După nițel timp, acest împărat fu iarăși poftit la o nuntă de împărat. Fiul împăratului se duse și el cu tată-său și cu mumă-sa. Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai și numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca și de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m-ai crede, nici nu i-am prea luat sama... Așa de puțin mă interesează, că nu-ți poți închipui... Și, o dată cu vorba, își întocmea, în oglinda din față, cu degete albe și iuți, un zuluf îndăjătnic și negru, ce-i tot cădea în jos pe frunte și nu se astâmpăra binișor la locul lui. Ba, câteodată, se găseau și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojănească în față, cu gândul de a-l mai ciopli și a-i mai
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... în complicitate cu critica, de nu s-a mai vorbit de literatura mai veche, au făcut-o uitată. Ca să poată însă săvârși și mai bine acest sacrilegiu, le-a trebuit un talent mai mare și atunci s-au pus sub scutul numelui lui Eminescu; și de aici predominarea exclusivă în literatura de azi a așa-numitului ,,curent Eminescu". Afară de această pricină mai sunt și altele, precum: spirit de gașcă între literați, hatârurile criticii, prea mare prietenie între poeți și critici și, din prietenie, complezența acestora din urmă pentru cei dintâi. Odată pricinile găsite, leacul se impune de la sine: ,,...întoarcerea la izvoarele literaturii trecute, care s ... dependență și solidaritate așa de strânse, că nu mai poți distinge cine e controlatul și cine controlatorul". Așa ar fi dacă criticul ar fi controlorul și poeții controlații, criticul judecătorul și poeții împricinații; din fericire, nu e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe ... după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... ne transportăm calabalâcul. Dar pavajul de piatră rece ni s-ar părea desigur mai fierbinte decât smoala clocotită! ne-ar arde tălpile! am alerga nebunește, și nu ne-am putea astâmpăra până când nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre, pe cât știm de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu Iancu Verigopolu, știind ... fără să cred ce-mi spune; serios, omule, că nu știi unde vă mutați? Zic vă mutați, fiindcă amicul e însurat. — Ma parol, monșer!... Și râde... Eu, fără să spun o vorbă, îl privesc uimit de admirație... — Ce te uiți așa? — Te admir — zic — monșer... Eu, în locul tău... — Dar ce e mai frumos, e că n-am sfanț, monșer!... — !!... â ... astea, eu fac o figură așa de imbecilă, încât amicul Verigopolu mă-ntreabă: — Ce te uiți așa curios?... Zic: — Nu... dar... vezi... adineaori... și acu... noroc!... — Ei! monșer, daca n-ar fi ea cu micile ei economii!... Închipuiește-ți că astă-vară la Sinaia... Dar doamna ne-ntrerupe ... dăm doamnei Verigopolu mâna. Femeia sare jos ca o căprioară: — ‘ erssi! Apoi, cătră muscal: — La unsprece fix, Ivanușca! Intrăm... Minunată mâncare ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
... său avea și el dreptate cînd spunea că pămîntul nostru nu-i încă destul de obosit pentru a-l hrăni pe cale artificială și a-l lucra cu atîtea mașini, cînd ai destule brațe de muncă pentru un preț așa de derizoriu. Dar proprietarul fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. Și pentru acest scop nu cruța nici o cheltuială. Tot ce era nou era dinainte adoptat și de dînsul. Pluguri și secerători care umblau pe lanuri ca niște dihănii cu aripi fantastice ; elevatoare care ridicau paiele căzute de pe dinții mișcători ai batozei și clădeau singure stogurile galbene ca niște cozonaci ; moriști care duduiau împrăștiind nouri de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul, mașini de semănat care lăsau pe ... o mutelcă, sau să taie o curea, așa că în zori nici o mașină nu mai putea să urnească din loc. Alb apoi de nesomn și cu un zîmbet mefistofelic, apărea și el odată cu soarele pe deal, ca să se bucure de isprava ce făcuse. Înțelenite și paralizate în mijlocul cîmpului, ca niște matahale monstruoase, mașinile ce făcuse dovadă cu ce spor ar putea să muncească
Ion Luca Caragiale - "Balade și idile%E2%80%9D de George Coșbuc
... Ion Luca Caragiale - "Balade şi idile%E2%80%9D de George Coşbuc „Balade și idileâ€� de George Coșbuc de Ion Luca Caragiale Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac, și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda, și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase, și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești — un volum de Balade și idile de George Coșbuc, editura librării [sic] Socec și Comp. Până să ne facem datoria pe deplin în privința acestei aparițiuni de cel mai mare preț, credem de ajuns, spre a atrage ...
... al inerției. Ocupă un loc definit în spațiu, așa că, fatal, la un moment trebuie să dai peste ei. Întîmplările lucrează pentru aceștia. Ei stau și în timpul acesta vremea se preschimbă. Moartea are grijă din timp în timp să rărească rîndurile. Apoi alții pleacă, găsindu-și interesele aiurea ori nepriindu-le atmosfera monotonă în care trăiau. Fatal, cei rămași, de la un timp trebuie să se numere și, numărați așa cum sunt, politica trebuie să-i împartă în partide. Trebuie un număr hotărît de partizani cînd sunt două tabere, pentru a putea lupta ... sfîntă tăcere, cîte nu spui tu ! Să stai, ce dulce mai e numele tău, hodină ! Să fii imuabil ca o piramidă peste care trece vremea, și cu toate acestea să poți rezista urîtului, eternului cotidian, veșnicilor întîmplări mărunte și să n-ai putința de a evada sau curajul de a te sinucide. Să te lași așa, să te ducă forța oarbă a vremurilor, să fii scîndura netrebnică pe care a rupt-o un puhoi dintr-un gard ... maschează o revoltă ce mîine sau mai tîrziu va trebui, oricum, să izbucnească. Ei zîmbesc azi, parcă nu văd lumea ce-i împresoară, parcă nu- ...
Ioan Slavici - Jidanii militanți
... calomiile publicate de dânsul la adresa Românilor, cu atât maÄ grea are să fie posițiunea Evreilor din România. In fața acestor calomiÄ chiar și cel maÄ sincer bine-voitor al lor e nevoit să tacă cel puțin și vorbă bună pentru EvreÄ numaÄ Ă³meni rÄ•Å strâmtorați pot să pună. E învederat lucrul acesta, și trebue neapărat să-l scie și eÄ. AtuncÄ de ce mint? De ce calomniază? De ce nu-și stăpânesc pornirea pătimasă? Pentru-că nu Äubirea către nĂ©mul lor, ci mânia Ă³rbă îÄ mână înainte. MÄ•sura ÄubiriÄ de nĂ ... ne dea sfaturi, pĂ³te să starue, dar nu are să ne siluiască: numaÄ atuncÄ, când noÄ înși-ne vom crede, că e sosit timpul, și numaÄ așa, cum noÄ vom socoti potrivit cu interesele nĂ³stre de conservare națională, numaÄ atunci și așa, vom resolva cestiunea, a căreea actualitate adi n’o admitem. Nu e destul să ne uităm împregiurul nostru, pentru-ca să ne pătrundem ... chibzuițÄ de-cât ceÄ-l’alțÄ, să ne perdem acum sărita!? Nu suntem noÄ de ierÄ, de alaltă-ierÄ pe pământul acesta, multe aÅ fost, și marÄ și ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... din o smochină, și mâncă copilașul, de se minună și sihastrul. Așa îl crescu el acolo, până se făcu măricel, începu a umbla și a mânca și câte altceva ce-i da sihastrul. După ce se mai mări, învăță pustnicul pe fiul său de suflet să citească, și să-și adune rădăcini și alte verdețuri pentru hrană. Și așa petreceau ei acolo în tihnă, fără să-i supere cineva, bătrânul învățând pe copil tot ceea ce știa el despre lume și ale lumii, copilul ascultând și băgând la cap tot ce-l învăța tată-său cel dat lui de sus. Trecu așa câțiva ani. Când, într-una din zile bătrânul spuse fiului său că o să se ducă la Dumnezeu. - Să nu te sperii, dragul meu, că ... nu știa ce sunt alea, se juca cu dânsele ca copiii cu pietricelele. Calul însă îl învăță ce să facă cu ele. Luă numai câteva și se duse pe la neguțători de le schimbă pe bani. Plăti la han, își cumpără cele ce îi era de trebuință și-i mai și rămase. Acum calul îl învăță ce să mai facă. Îl învăță să aleagă vro câteva pietre din cele mai mari și mai frumoase și să le ducă în dar la împăratul locului aceluia. Și el făcu
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... fixată și societatea mergând mereu înainte. Între deosebitele aptitudini ale societăților, mai ales una este care ajută foarte mult la dezvoltarea statului, adică la întărirea și prosperarea puterii publice — aptitudinea politică. Cucerirea bunurilor naturale, perfecționarea păstrării și prefacerii acestora, înmulțirea schimbului lor prin cultivarea științelor și artelor utile; apoi expresiunea monumentală a gândirilor, concepțiunilor și simțirilor intime și sociale prin cultivarea literelor, artelor frumoase și filozofiei — cu un cuvânt, tot ce constituie patrimoniul civilizației, ridicat la cea mai înaltă treaptă și ajutat totodată de o vitejie tot așa de clasică și de uimitoare ca și geniul ei, nu i-a fost de ajuns unei societăți, poate cea mai strălucită între toate, pentru a-și constitui, măcar în culmea înfloririi sale, un stat câtuși de puțin durabil, necum covârșitor. Și cât a fost de mare acea societate o vedem asta peste veacuri de la dispariția ei, și o vor vedea încă veacurile uimite și dominate de spiritul ei fără seamăn, de concepția ei magistrală, de operele ei cari-și bat joc cu mândră liniște de puterea lui Cronos. Se poate deci o societate măreață fără stat puternic; dar stat fară societate â