Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DIN TOPOR
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 90 pentru CA DIN TOPOR.
... dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă ... mânjit!... Și unde mai pui că aici stai ca într-o mănăstire.â€� Se înălță în aer. Se încălzise grozav. „Parcă e mai cald ca la câmpâ€�, gândi sprințarul. În vremea aceasta ochii lui zăriră, așa, ca o șuviță de sânge. Era un strat de garoafe . „Hai într-acoloâ€�; întinse aripile, lovi de câteva ori aerul și se lăsă, ușor ca ... drum, aiurea, strănutând... Și ziua trecea, și rătăcitorul zbura mereu, mereu, fară astâmpăr. „Uite colo un lăvicer de nu-mă-uita . Fiindcă-s albastre ca și mine, s-or fi crezând, mă rog, lucru mareâ€�, atingându-le, disprețuitor, cu vârful aripii, le lăsă în urmă. Ce mai straturi de ochiul ...
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei. Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o roată de văpaie Ca un duh răzbunător, Furtunos, măreț, puternic, Strânge-n pinteni bidiviul, Paloșu-i străluce-n noapte Ca un fulger prins din zbor! Armele sclipesc în juru-i, Caii sforăie sălbatic, Joacă flamurile, urlă Buciumele de măcel, Și cu coase și topoare, Zguduind, călări, pământul, Năvălesc de ... cioban? Cine trece trist Carpații, Pe poteci ascunse-n munte, Cu-o săgeată-nfiptă spate: ,,Dar" primit de la Ștefan? Niciodată craiul tânăr, Cel vestit ca bun din fire, N-a purces cu-ai lui mai crâncen Și mai neînduplecat. Și de ciudă că-l bătuse Ștefan-vodă în Moldova, A ...
... a culcat-o pe cuptor, unde usca pe atunci mături. Și tot pe cuptorul cela, pe mături, dormea fiica pădurarului, tot așa de mică, ca și Anicuța noastră. Pe urmă Anicuța ne spunea nouă, că așa miroseau măturile celea, ca cum miroase mierea! S-a culcat Anicuța și nu poate s-adoarmă, plânge încetișor, i-i jale de tătuca și se teme. Numai ... de ei, mai nu se bătură; apoi, vrasăzică, se puseseră la masă la crăpat. Da Anicuța zace, sărmana, le ascultă toate vorbele lor și tremură, ca pe tava. Ce să facă? Da din vorba lor află că tătuca ar fi murit și că zace în drum, culcat de-a curmezișul, și i se pare ei â ... de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se ... atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor ...

Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... nici prea foarte, Sus, pe șesul Nistrului, Pe pământul turcului; Colo-n zarea celor culmi, La groapa cu cinci ulmi, Ce răsar dintr-o tulpină Ca cinci frați de la o mumă, Ședea Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos; Ședea Toma cel vestit Lângă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut negru în pământ; Și pe iarbă cum ședea, Mândră ... nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos, Și cu ghioaga nestrungită Numai din topor cioplită. El la Toma-ncet venea Și din gură-așa-i grăia: — Alei! Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos, Ce ne calci moșiile Și ne strici fânețele? Boier Toma Alimoș Îi da plosca cu vin roș: — Să trăiești, Mane fărtate ... vorbe să grăim, Două vorbe oțelite Cu paloșele grăite! Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-l tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste-a negrului! Mane-n două jos cădea, Toma murgului zicea: â ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor
... târg batrânul Maistru vraci, și-s eu stapânul! Hai, că pun eu azi la cale Toate duhurile sale! Știu pe dinafară Farmecele lui, Și minuni, ca dânsul, Fac, fără să-i spui. Iute! iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Vino dar, mătură ... iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Iată-mi-l fugind pe cale! Umple donițele-n vale, Ca un fulger mi se-ntoarnă, Un potop de valuri toarnă, Pleacă, vine iară! Colcăie-n bazin, Saltă, crește apa, A, dar este plin ... Scalda-i plină La hodină, Ca-nainte! Ah, pricep... amar de mine! Vorba mi-a pierit din minte! Vorba, vai! ce cată spusă Ca să-l facă iar ce fuse! Fuge, vai, și vine-n grabă! Mătură, de-ai fi de treabă! Tot mai mult aduce, Toarnă tot mereu ... Nu-mi mai place! Stai, tu, drace! Încă râde?! Inima-n răcori mi-o bagă! Ce ochi crunți! Ce schime hâde! O, dar ai ieșit din iaduri Ca
Johann Wolfgang von Goethe - Ucenicul vrăjitor

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
... cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane ... măști îngrozitoare, Îmi înconjoară masa, de sub mantale sumbre Trăgeau cu nepăsare cuțite și topoare, Cu fețele ascunse sub măști îngrozitoare. Și toți se repeziră ca fiarele turbate, Și brațele-n cadență pe trupul meu cădeau, Mă străpungeau cuțite din piept și până-n spate, Iar unii din picioare și oase-mi ciopleau, Și brațele-n cadență pe trupul meu cădeau. Dar când mă ciopârțiră în mii de bucățele, Cu mâni de sânge ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce ... Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, Zgomot lung, înădușit Ce venea din răsărit. Iarba nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau ... i amar, amar de tine! Vie!... Ca o stâncă naltă Ce din vârf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... alte legi se-nchină ! O, de-ai vedea tu Roma cu turnurile ei, Cu lume și lumină, cu roiuri de femei Frumoase ; și-ntre ele ca draga mea nici una, Ca fata cea frumoasă din codru, ca Hiltruna !" Ca un copil ce-ascultă povești cu sori apuși, Așa-l ascultă fata cu ochii mari și duși. Ea tremurä și-n ochii lui Tibull lung ... te ; Ar vrea să zic-o vorbă, n-o zice și rosește, Ea simte că-i străină și neamul ei barbar ! Ah, ce frumoase vorbe din rostul lui răsar ; El e roman, e nobil, deprins la vitejie ! Nici un bărbat din neamul lui Aripert nu știe Să-i spună ei cuvinte așa de dragi ca el. În urmă ea zâmbește : — „Ah, nu, că e mișel Un suflet când își uitä pe-ai säi! Și mă-nfioară De ... cap zdrobit, Și cade-apoi și dânsul de rane-acoperit, Nedând măcar cu pumnul un semn de apărare, Dar a putut să geamă din ultima suflare Un semn știut de bucium. IX Și semnul a intrat Prin codri ca ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... sau maghiare Vrea Albert, craiul nostru, pustiul să-l lățim? Așa zicea cu fală a lui Albert oștime, În cete adunată pe câmpul din Dombrova, Când, prin văzduh, deodată, o gură din mulțime Rosti cu glas de taur sălbatic: La Moldova! Ura! strigă lehimea, întocmai ca un tunet, Și văi și munți și codri răspunseră-n răsunet Ura!... și-n dor de sânge armata crunt aprinsă Ca un șuvoi de toamnă pe drumuri se întinse, Cu tunuri largi și grele, cu flinte lungi, cu spade Ce viu luceau la șolduri și-n ... loc tot omul verde ce poartă capul sus Și-a sărutat odorii, și-a ascuțit toporul, Și-a prins din câmp fugarul ce-i sprinten ca o ciută, '& Apoi, făcându-și cruce, zicând un: Doamne-ajută!, Ca șoimul de la cuibu-i voios și-a luat zborul. Astfel din țara-ntreagă plec cete înmiite Cu arce, barde, coase și ghioage țintuite, Purtând căciuli de oaie, mintene-n flori cusute Și barbe neatinse, al bărbăției ... prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători de frunte, Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii. Balaur de la Galu, Ciolpan din ...