Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL(A
Rezultatele 2081 - 2090 din aproximativ 2249 pentru AL(A.
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
Ion Creangă - Povestea lui Stan Păţitul Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... case mari în mahalaua Negustorilor; și slugi peste slugi, și cai la grajd, și calești în șopron... Stăpânul casei, cunoscând păcatul oamenilor și mai ales al femeilor, că or să-l descoasă care mai de care, ca să-i afle rostul - că de unde e, cine e, cu ce trăiește, ce ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... fiicele sale EMILIA prietina acestora QUINTILIAN , profesorul lor de casă DIONISIE , un corporal bătrân credincios a casei lui Octavie [ MILȚIAD , fiul mai mic al lui Octavie]. ACTUL I-LEA Scena 1 (O casă din care ies două uși în odăile de cătră o parte și alta) QUINTILIAN, IULIE, CORNELIA ... apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât fu silit să-și caute scăparea în fugă. Calul mortului îl oprii, mă aruncai pe el, iar pe al meu îl dusei domnului maior. Dar în minutul acela o pușcătură de pistol îmi săgetă obrazul drept, făcându-mă schilav pentru totdeauna. Rana nu mă ... eu atunci oglinda cea mare din sală... încât toată să sfărâmă în bucăți. Păcatele mele! Cum m-am năcăjit eu atunci! Și d[omnul] taică al d[umnea]Âvoastră cum să aprinsesă asupra mea! De n-ați fi pus d[umnea]voastră rugăminte pentru mine, cine știe ce s-ar ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... rugară să vie să citească, ca să știe și ei ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredințară, se hotărî să vie într-o doară, mai ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar ... decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier, iară pe Huțu îl ducea întotdeauna cu sine, deoarece Buduleasa fugise cu un scriitor al satului, și nu putea să-l lase pe copil singur acasă. Când Budulea cânta din vioară, Huțu ținea cimpoile, iară când oamenii se săturau de ... eu; ce va fi fost mai nainte, nu știu. Îmi aduc numai aminte că eram copil mic și că priveam când la piciorul cel scurt al lui Budulea, când la Huțu, care ședea cu cimpoile într-un colț al casei. Mai țin apoi minte că i-am dat o bucată de plăcintă, că l-am bătut, fiindcă nu voia să-mi lase cimpoile, și ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
... viața literară și artistică românească le este cu totul străină. Bine înțeles că în asemenea împrejurări și simțimintele românești rămân departe de ei. Idealul național al Românilor sau năzuințele lui de înălțare și de mândrie a neamului nu se alipește de sufletul lor. Ei rămânîntr-un cuvânt, în imensa ... tot mai mare a puterei religiei, am cere numai încurajarea însoțirilor mixte între Români și Evrei ca cel mai puternic mijloc de contopire al acestui neam străin, în sânul poporului nostru. S’ar puteĂ modificĂ normele de împământenire în sensul că orice străin, deci și evreu, care va luĂ ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... să cadă cu mătănii, doară or curma focul împăratului. Cel mai de frunte dintre sfătuitori aduse vorba cam așa: — Luminate împărate, care paloș ca al măriei-tale n-a mai fost atâtea veacuri întunecat și frânt la războaie? Care împărăție a rămas, atâta amar de vreme ...
... viața lui, și dintr-a mea, care am fost martor. Maiorul se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel ... în lungul bivuacului, până ce trecurăm de el. Ploaia se întețise, începuse să bată un vânt care ne arunca picăturile în față; caii lunecau, iar al meu, obosit, de-abia se putea ține pe urma celorlalți doi. Repede am băgat de seamă că nu luasem șoseaua și că tăiem câmpul de ...
... rămâne stând cu capul ridicat, ca să vadă dacă lupta e sfârșită. Iar când vede că toți pasc, latră încă de câteva ori, ca semn al privegherii sale, și se întoarce încet lângă stăpânul său. Aci se întinde, își pune capul pe labele dinainte și rămâne urmând cu ochii săi mișcările ...
... cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși se anunțase de la început a urma aceeași neabătută cale, păstra pentru mai târziu o noutate, o ciudată surprindere. Alături cu ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... de țipetele broscoiului, că făcea o gălăgie, un tărăboi de nu-l încăpea pădurea. Așa, zice întâiul sfetnic, ăla era un prieten vechi și bun al împăratului: - Măria-ta și boieri dumneavoastră, eu zic să ne mulțumim cu atâta pe ziua de astăzi. Hai să ne întoarcem acasă, să dăm poșândicul ... șede pe el, până să stingă o scânteie, ajungea unde gândea. Ce mai încape tocmeală multă? - l-a cumpărat. Tot în vremea asta, al doilea frate găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de unde o fi fost, care vindea o iconiță făcătoare de minuni a ...