Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN JOC
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 446 pentru ÎN JOC.
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... se juca, când trandafirii îmbobociți se deschid, când soarele încă dezmiardă și nu arde, când de pe porumbei pică ninsoarea, mirositoare. Una din ele, zâmbind în cerul trecutului, cine nu o știe? cine nu a avut optsprezece ani, cine nu s-a uitat la lună și nu ... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ... se pospăiau, se înălbeau la apropierea zilelor mari ca și casele sătești; sărbătoarea se primea cu aceeași bucurie de boier și de țăran, fiind uniți în credință, în limbă și în obiceiuri: strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba, năbădaica și urletul câinilor noaptea îi umpleau de spaimă deopotrivă pe amândoi. Pare că văd încă acea icoană ... și zbuciumală este prin curți; țiganii, până și bucătarul, se fudulesc
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu se ... am poftit să ia ceva. A căzut mai mult decât s-a așezat, foarte obosit, pe un scaun. Acum îl aveam în față și-l puteam observa mai bine. Nimica distins în figura lui:o frunte foarte îngustă, ochii foarte puțin expresivi, tăietura buzelor și structura nasului fără nici un caracter marcant, părul aspru și plantația lui ... A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am dat țigări — nu știe că trebuie să zică merci când primește ceva — e și tânăr. Cu ... locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu. În
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie cânta mereu, arătând cu ciomagul spre soarele care se aprinsese în vârful munților. În toată liniștea surdă a platoului nu se-auzea decât glasul ascuțit al copilului și jalea veselă a lui Zobie. Era un ... la gleznă, se ducea cu sacul gol la spinare și se întorcea greoi, să-l vadă pe Mirea ce-i pășea în urmă cu pisoiul în cârcă. Cum ajunseră în dreptul Bărăției, copiii de pe drumuri își făcură cu ochiul, asmuțindu-se asupra gușatului. — Ho! Ho! uite și Zobie, frumușelul maichii! — Miau! miau ... repezea ca un șoim până sub zdrențele lui Zobie și-l înhăța de hartanele zăbunului, opintindu-se să-l dea pe spate. Gușatul se învârti în loc, ridică ciomagul și căscă gura, încât i se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în
... tritoni și fauni aruncă eternul lor joc de apă peste nimfele care înoată și se strevăd în apele limpezi din havuzuri, a rămas în urmă, iar adăpostiții palatului de marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea ... o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se ... lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul ... pe rînd, însetate și lacome guri roze s-au întins spre sînul ei, rînd pe rînd, oglinzile au arătat-o tot alta : cînd cu lacrimi în ochi, cînd cu zîmbetul pe buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt ... conturul lui de fată, redevenit mic, lutul se modelase din nou pe tiparul rochiei de mireasă, multele zile și nopți ale unui veac reîncăpuse iarăși în marginea trupului ce abia purtase douăzeci de ani, și rochia nevrîstnicei îngăduise pe mult bătrîna ca să-și găsească adăpost în ...
... odaie: dulapul și masa cu scaunele. Pe pereți nimic-nimic, numai pe cel din răsărit, icoana Maicii Domnului îmbrăcată în argint, cu cunună de aur. În odaia în care sunt icoanele nu încap poze, așa spuse boierul Toader fetei dumisale, Anghelina, când acesteia, într-o bună dimineață, îi venise gustul să spânzure deasupra ... că pe Balmuș? — Doar nu pe tată-său! Lasă-mă să-ți istorisesc. Am jucat toată noaptea; coana Tarsița, postelniceasa, a leșinat în brațele iuncherului... Ușa odăii se deschise încet și mama Sultana vesti că le dusese cafeaua în cerdac. Conul Gavrilă se sculă. Boierul Toader își luă ciubucul din odaia dumisale și ieși în cerdacul de din dosul casei lor. Cerdacul da în livada în care coborau niște scări de piatră, pe care se prinsese mușchi verde. Crengile vișinilor înfloriți își întindeau ramurile până pe sub streașină. Conul Gavrilă se ... lor cum am fost noi de dânșii. Ciocniră paharele, dar nu le putură bea așa degrabă, căci lacrimile le umplură ochii și paharele le tremurau în mână. Vântul scutură mai tare crengile înflorite. În paharul boierului Gavrilă căzu o floare, dânsul îl ridică
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de ... aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfîșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor. Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborît dintr-o piramidă, un tînăr cu înfățișarea stranie venea să mă cerceteze. Fantazia șugubață a crivățului ... barbei lui enorme îi atîrna țurțuri, manta albă de beduin îi punea pe umeri, turban de muselină albă devenea gugiul, ghete de cleștar îi punea în picioare, și astfel, cînd se deschidea ușa, mi-l îmbrîncea în casă... La căldura salamandrei, omul fantastic de zăpadă se cobora din lumea lui polară și redevenea prietenul meu. Ceaiul cald îi redescleșta gura, și versurile ... ne strecuram ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete ... o peșteră mare, în care zărise focul. Aci dete peste alte nevoi. În peșteră acolo trăiau niște oameni uriași carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânșii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul și-l legară. După aceea așezară și un cazan pe foc cu apă și se găteau să-l ... ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiașul, îi puse gând rău. Unchiașul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune și-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, și apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică și-i făcu vânt
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... confrăție literară care era menită a se preface lesne în o prietenie strânsă. În acea epocă o frumoasă mișcare de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul fanariotic și încurajate de ... București de gospodăria boierilor și mai ales a cucoanelor de la Moldova. Două puncte existau însă pe fața pământului, două puncte foarte depărtate, în care românii generației noi începură a se întâlni; unul în Franța, la cartierul studenților din Paris, și celălalt în Moldova, la moșia lui Costache Negri. O inspirare dumnezeiască îndemnase pe părinții noștri a-și trimite copiii în
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... i simtă căldura viului. Iar ele, cea din lut viu făcută și cea din piatră rece, ca două surori, sau ca una și aceeași ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt etern, priveau fericite la iubitul lor. De la surîsul trecător la cel etern, de la ... cînd puntea îngustă s-a ridicat, rupînd pentru totdeauna șubreda legătură ce-l ținea de pămîntul unde se născuse. O feerie de lumini juca, alergînd, pe frontoanele templelor, albe străluceau acantele de marmoră, molatec se legănau cununile aninate în ajun, trist murea prinosul celor din urmă roze, ce împodobise templele pentru sărbătoare. Și toate descrescură, se depărtară și muriră în ochii celei ce-și plecase sfioasă capul pe umărul lui și în care el privea fără să se uite la ce lasă în urmă. Ca în două oglinzi albastre, feeria se stingea treptat, ca niște ultimi purtători de facle ce s-ar căuta prin întunerec, ultimele raze ce mai stăruiau ici ... un suflu omenesc față de uriașa simfonie a vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... starea și de toată mâna, un milion și o sută de mii de bătrâni, de femei, de copii și de oameni copți, care se subtîmpărțesc în oameni cu capital, în lăieși, în dvorenini mari și mici, în negustori, în slujitori, în jidani, comisari, săraci, privighetori, surugii, avocați, pojarnici, proprietari, țărani și cinovnici. Ar fi un lucru foarte greu pentru noi dacă într-un biet calendar, care ... cu o scumpătate ne silește să tragem un mare număr de oameni carii, la cea întâi vedere, samănă a fi provinciali, dar care în faptă nu sunt nicidecum provinciali. Așa ținutașul, fie din Țara de Sus, fie din Țara de Jos, care a fost în Iași de douăsprezece ori și în fieștecare oară a șezut câte douăsprezece săptămâni, nu se poate socoti de provincial. În atâta petrecere în clima capitaliei el și-a pierdut caracterul primitiv, prostia de ținutaș. Adunarea noastră l-a cioplit; pâcla noastră i-a ... raze. Atunce inima-i zvâcnește, mai că-i sare din loc, pulsul său bate o sută douăzeci de ori pe minut; nu se poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în