Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... la a doua masă dela a noastră, și se așezase, după ce răspunsese la ploconeala lui conu Rache. - "O vezi", îmi mai șopti el, în vreme ce chelnerul luând dela dânsa comanda, o ascundea de noi: "să te uiți la ea bine". Timp de peste un sfert de ceas, nu făcui altceva ; nu cred să mai fi privit vreodată cu atâta stăruință și mai cercetător o femeie, ceea ce-mi fu cu putință fără să mă sfiesc, dânsa fiind ocupată numai de ceea ce avea în pahar și pe taler. Dar cu cât o priveam mai mult, vedeam la ea mai puțin. între două vârste, nici bătrână nici tânără, nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă, nici grasă nici slabă, la trăsuri potrivită și fără ... lei. Poate ce-l făcuse pe Gogu Nicolau să se însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... voi, luând urmele tale, Să te-ntâlnesc ferice, să te culeg în cale, Să fii al meu și numai al meu, o! mândre soare, Să nu mai plâng de moarte când tu săruți o floare, Căci te urăsc atunce... cu dragoste și dor, Și văd că de-acea ură duioasă am să mor! Ea zice și se simte de raze inundată. Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată: Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântul De-a-ți asculta îndemnul, de-a-ți împlini cuvântul, Căci vai de-acel ce-apucă pe-a soarelui cărare! El intră-n cale lungă ce capăt nu mai are Și unde începutul se leagă cu sfârșitul, Și unde-și pierde mintea și pașii rătăcitul. Ah! Lia, te gândește că soarele-i cu dar ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată decât că e fecior. Ea intră în palatul acel
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... mai potrivit ? - nu este cu desăvârșire la adăpost de orice împotrivire întemeiată. Și să vedeți de ce... Mai întâi, dați-mi voe să vă 'ntreb: nu vi-se pare și dv. că, dela o vreme 'ncoace, noi Românii, în genere, dăm o exagerată importanță literaturei, ca să nu zic literaților ? Literatură... Poezie... Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfățișează învăluită din creștet până 'n călcâie în acel ... Tacit sau a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... rămânând să te aperi de toate relele cum ăi putea și cum te-o tăia capul... înțelesu-m-ai, puiule? Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpea câr-mâr; că Dardarot, cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: -Pt! să nu te deochi! Și l-a stupit pe mititelul în vârful nasului. Pe urmă, i-a lăsat urechea și, fără să mai ... deasupra talazurilor - "vecinica lor pomenire!" - una! două! trei! i-au aruncat în adâncime... Pe mine, văzându-mă plângând, și-a făcut pomană căpitanul de m-a luat pe procopseală - întâi slugă, pe urmă ajutor, mai apoi tovarăș... Nu-ți mai spui, dragă kera Marghioalo, pân câte necazuri am trecut; câte ocări, înjurături și bătăi am înghițit; de câte ori era să pier în vultoare; de câte ori m-au amăgit împrejurările și înșelat lumea - mai ales de când am încăpuit eu singur o corabie și m-am apucat
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant marfa este mai mult sau mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși e o marfa destul de bună pentru mușteriul care la izvorul cel mare al bogăției nu putea ajunge, și care poate găsi aci la-ndemână. A! dar nu! mușteriul este cu atât mai exigent și mai caprițios cu cât e mai puțin deprins la gustul lucrului. Întrebați pe orice biet lipscan: o să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât mai multă autoritate cu cât mai puțină pricepere, atât mai multă imperturbabilitate cu cât mai puțină siguranță. Mușteriii vor: unul să fie lucrul colea mai așa, altul, din contra, dincoace mai aminterea; pentru unii sunt prisoase tocmai acolo unde alții constată lipsuri; calități se par unuia defectele ce izbesc pe altul, și de-a-ndăratele. În fine, câți mușterii, atâtea capete și tot atâtea, firește, pretenții și exigențe. Ba mai mult
... mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc, dacă a putut corespunde sufletului ... analist, oricât de obiectiv, observând o societate cât de normală, va zugrăvi tot ,,negru" pe oameni. Toți analiștii mari, fie ,,moraliști" puri, fie romancieri, sunt mai mult sau mai puțin ,,detractori ai omului". 34.... când disprețuiești profund pe oameni, nu ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... și găsească loc bun și se așezase jos turcește, pe chilimul lui, mai la o parte, ca să nu stea în drumul corăbierilor, cari umblau de colo până colo serta-ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură-cască, precum e-n orce port la sosirea și plecarea unui vas mare — s-aude ... ăsta cu niște haine — nu-i greu; nici douăzeci de oca — să-l duci lui frate-meu Șumen... știi unde șade... Vrei? — De ce să nu vreau? a zis Iusuf; nu-l duc în spinare; pe corabie e destul loc; ...
... canale-n giur săpate c-o puternică tărie, Alții propuneau îndată turmele a le muta Între râpi, stânci și corhane unde lupii să nu vie; Progetau însă și alții în giur curse să întindă Și pe lupii ca pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă. În cea criză națională agiutori unii au cerut De l-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanție cereau alții cu condiție de tribut, Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală, Încât lupii cei mai ageri, deși plini de răutate, Nu ar cuteza să calce încheietele tratate. În acel minut mult critic un măreț berbec și gras, Cărui frunte coronară două coarne maiestoase, Întăi membru al Adunărei au venit cu mândru pas La care cu umelire ... fusăse între toate turme în lume, Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume. El în limbă academă au zis: Zelul patriotic Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric, Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic, Și proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric; Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic. Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu
Alecu Donici - Nada și chiticul
... greșală Sub nume de o glumă, de cuget trecător; O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală, De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că-n mârșăvie va-ntrece pe ceilalți ... Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat... Se află pe un luciu oricând de-alunecat. Acela care-i place tot intrigi să adune, Umblând din casă-n casă, le-nvață de minune, Dar mai târziu... Văd însă că sporul de vorbit M-ar da de gol la lume că am îmbătrânit, Căci vremea către toamnă se face mai ploioasă, Iar vârsta naintată de vorbă bucuroasă. Să las dar alte pilde și fabula să-mi spun, Așa precum mi-au spus-o și mie un om bun. La heleșteu ... unda-i acea lină,
... iar când o dam jos de la ochi, mi se părea curios să nu văd cel puțin leul culcat la pământ. Citisem multe despre vânătorii de lei din Africa, și mă întrebam adică de ce n-aș fi eu un vânător de lei!... Un vânător de urși, cel puțin. Ce? nu-s și eu om ca dânșii? Dar pănă când s-ajung să mă măsur cu urșii care nu prea foiau prin vecinătate, mă hotărâi să merg la viclenele rațe ce în adevăr foiau în stuhul de pe iaz. Nici o îndoială nu aveam că n-am să mă întorc cu torba plină. Ce-i o rață pe lângă un urs? De cu sară îmi făcui atâtea patroane, că aș fi avut de unde să stârpesc toate zburătoarele păn la una, și tot îmi păreau că nu-s de ajuns; apoi îmi pusei pușca și torba lângă căpătăi și, cu capul plin de izbânzi vânătorești, mă culcai hotărât să plec a doua zi la răsăritul soarelui. Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să ... trecură ocăind deasupra capului meu. În aceeași clipă dădui foc cu amândouă țevile, un nor de fum îmi îmbrobodi un moment vederile, iar rațele vesele de
... cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca: "Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!" sau: "Viața este un vis, moartea o deșteptare!" ori: "Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!" Închipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu! Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și deși ... a servit: - Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuță; vezi, dacă o găsești mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș. * - Câte ceasuri sunt, Mitică? - Câte a fost ieri pe vremea asta. * - Apropo - zice Mitică - de câți ani ești? - De... atâția. - Tocmai cât măgarul mitropolitului! * Ți-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de "s-o porți sănătos!" îți zice: - Bravos! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie! * - Ți-aș face curte, domnișoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar vai! n-am curaj; ah! știu cât ești de crudelă! - Cum, domnule Mitică? ...