Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ADÂNC
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 589 pentru CEL MAI ADÂNC.
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, Din ele să nu mai iasă! Dar când Grue se-ntindea, Două funii se rupea, Numai una rămânea, Una lungă noduroasă, Cât un braț voinic de groasă! Turcii iute-l ... avut o moarte glorioasă de martir, din ordinul lui Ciaki și al Senatului unguresc. ↑ Simțul de naționalitate și iubirea de patrie sunt așa de adânc întipărite în inimile românului, că pentru el străinătatea e neagră, fără lumină. Soarele nu-l încălzește pe pământ străin! Românii sunt supuși tristei boli a ... desțărați. De aceea în armia austriacă unde sunt mulți feciori din Ardeal și din Bucovina, legea de pedeapsă în contra fugirii din oaste, e mult mai puțin aspră pentru români. Un cântec vechi zice: Roman în țara străină, Duce dorul și suspină. ↑ Turcii numesc pe români iflac , adică valac, însă ... se închinau sultanului ca să primească învestitura. Obiceiul era ca până a nu intra în sala de audiență a sultanului, arzodași, cel întâi ușer numit capusilar kiethudași să îmbrace pe domn cu caftan și muhzur-aga să-i puie pe cap cuca domnească. Mai
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... în zilele noastre o nouă cruciadă pentru apărarea civilizației și acum ele tabără sub zidurile Sevastopolului. Crâmul a devenit astăzi colțul de pământ cel mai important, fiindcă pe țărmurile lui se dezbate chestia Orientului. El este mai cu seamă pentru noi, românii, locul sacru unde se plăsmuiește viitorul țărilor noastre. Cum se face dar că tinerimea română nu aleargă cu entuziasm să ... să zărim coastele Crâmului, sperând că vom zări chiar turnul Malacofului. Acest turn apare în închipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povești, dar mai avem încă multă mare de brăzduit cu pieptul vaporului pân-a ne găsi în față cu el; prin urmare ne pogorâm în cabină ... doarme dusă pentru ca să adeverească proverbul francez: qui dort, dine. Cerul se acoperă treptat cu nori suri, care se tot întunecă; vântul devine tot mai tare și mai rece cu cât ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme și înaintează plecându-se, ridicându-se, culcându-se pe coaste, șovăind prin spuma valurilor ca ... Noi îi salutăm în treacăt și ei ne răspund cu glasul slab: Vive la France! Sărmanii! Câți dintre ei sunt destinați a nu ...
... ținând sfântul Soare-n loc; Văd pe sfânta Marți cum râde și descântă de noroc Și-alungând pe baba Dochie, dezvălește primăvara, Și pe fete mai istețe le-nspâimântă cu Marți-seara. Babe meștere, urmate de-un stol greu de vrăjituri, Ele știu să profețească prin descântătoare guri Și prin visuri ... cu-al său nepot Și-apoi văd pe mult vestitul Statu-Palmă-Barbă-Cot; Și-apoi văd pe Surgă-Murgă mâncând mazere pe vatră Și mai văd pe Strâmbă-Lemne sfătuind cu Sfarmă-Piatră! Aici văd pajuri mărețe, sub a căror adăpost Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost; Văd și pe Leagănă-Munții, și văd pe Ușor-ca-Vântul, Pe N-aude, pe Nu-Vede și ... văd eroi încinși cu lauri Și văd toate-acele tipuri de grecești mitologii, Pe cari le-a creat avântul exaltatei fantazii. Și privind adânc la ele, îmi par toate-a fi asemeni Cu-ale noastre tipuri; toate îmi par rude, îmi par gemeni: Și-ncet tipurile sfinte ... Și se bucură că-și află ochiul ars de Odiseu; Pipăruș-Viteaz își află prototipul în Teseu; ăst din urmă războiește cu giganți și minotauri! ...
... ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman ... culca la stingere, când odăile mari parcă se umpleau de cântecul duios al odihnei... De când zăcuse bolnav greu în pat, de când nu se mai putea mișca decât întors de brațele servitorului ce-l îngrijea, viața i se întunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i ... într-o clipă, știa bine asta; dar acum acesta îl răpusese, îi apăsa genunchiul pe piept, ținându-l jos, în glod... Îi căzuse sabia, însă mai avea revolverul; se căută la coapsă și, ciudat, simți printre degete cearșaful ce-l învelea; era în pat, dar cum de se găsea în război ...
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
... Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi ... n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca dânsul! Și de câte ori revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el Cornul și ...
... Nikolaus Lenau - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi ... n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca dânsul! Și de câte ori revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el Cornul și ...
... realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. — Binecuvântează, părinte. — Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule? — Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai ... am iubit... cunosc din tinerețe această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar ... spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase ... ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai ...
... la ureche: "Lapte dulce!" Iată calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la unghiurile orașului și prin mahalale e și mai vie mișcarea; vă sfătuiesc însă pe acolo să nu vă întindeți privirea, căci pe unelocuri și cel mai sprinten drăcușor poate adeseori să-și frângă piciorul. Uneori pe podul de lemn lipsesc două-trei podele, noroi, strâmtoare, încât două trăsuri nu pot trece ... noapte un cal înșeuat. Noaptea el cercetează straja în toate părțile orașului, prinde furii ca pe muște. Zapciii și slujitorii n-au cunoscut alt cap mai aspru și mai activ; furtișagurile orășene s-au precurmat, din pricină că el cu asprime pedepsea pre acei prinși. Buna rânduială s-a restatornicit în oraș ... sta pe gânduri nopți întregi. Necontenit da poronci la zapciii și pandurii ce i se înfățoșau cu raporturi, și din zi în zi se făcea mai tăcut și mai serios; în așa stare nu l-a văzut nime în curs de zece ani de când el ocârmuiește Bucureștii. Oare ce e pricina ... spaimă obștească în toată populația de optzeci mii a capitaliei Valahiei; a străbătut până în divan; a tulburat cele ...
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
... M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări! Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești. Demonic-dureroasă era acea simțire  Dureri iar nu plăcere a tale sărutări... Și pân-acum ... s-a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină ... firea îmi e întunecată... Ai fi ucis și capul și inima din mine Dacă-n a tale lațuri eu m-aș fi prins mai bine. Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. Cu cât-amărăciune îți răspundeam ades, Cum îmi plăcea în suflet ca să te fac să plângi Și printr-o nedreptate părea că mă răzbun ... adună mii visuri zâmbitoare, Căci nu te văd pe tine, ce crud le-ai spăriet Din tainica lor umbră... și sufletu-ți fierbinte Abia-mi mai
... știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai importante" le însemni cu trei cruci, care, în curând, încep să-și piardă și ele valoarea selectivă... Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult: cine ... liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret cu lumea realităților în sine. După un instrument de teslărie, o pasăre (uneori ai și figura alături; păsările din dicționare au întotdeauna mutra mirată ... bălăriile din maidan, atât de urâte în lumina soarelui analist și veridic, adinioarea în bătaia lunii erau frumoase, dădeau satului ,,balnear" o poezie nemeritată; iar mai
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... ivește, cum vântu-n codru bate? Dar oricâte ar scrie și oricâte ar spune... Câmpii, pădure, lanuri fac asta de minune, O fac cu mult mai bine de cum o spui în vers. Natura-alăturată cu-acel desemn prea șters Din lirica modernă Â e mult, mult mai presus. O, tristă meserie, să n-ai nimic de spus Decât povești pe care Homer și alți autori Le spuseră mai bine de zeci de mii de ori. Da, soarele bătrânu-i, bătrân pământu-acuma: Pe gândurile noastre, pe suflet s-a aprins bruma ... izul Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul... În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul, Cu aurul fals al vorbii spoiesc zădarnic banul Cel rău al minții mele... și vremea este vama Unde a mea viață și-a arăta arama. ,,Să reproduci frumosul în forme ... vorbe dulci: ,,Aș vrea pe braț, aicea, tu capul tău să-l culci, Să mângâi a ta frunte, nefericit copil!" Acest cuvânt, divino, mai zi-l o dată, zi-l. Vezi tu, închipuirea în veci îmi e tovarăș. Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: S-ajung ...