Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) TREZI
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 411 pentru (SE) TREZI.
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cică să iau apă de Vacs... — De Vals, mamă, o îndreptă fiu-său. Pe când vorbeau astfel, ușa se deschise de la un iatac din fund, și de sub perdelele albe de țară se ivi un chip rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri ... Da' nu saluți lumea? Unde te duci? Fata se opri din nou, nehotărâtă. Obrazul mame-sii luase expresia obișnuită de nemulțumire și descurajare, când i se întâmpla câteodată să se supere, iar conu Dinu se rușinase cu desăvârșire de stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... zece colonii de bulgari și nemți și vreo câteva sate de moldoveni. Topografia Bugeacului nu-i pitorească; el n-are munți, lacuri și păduri, el se compune din șesuri, curmate în mari intervaluri de râulețe. Pe la anul 1840, Bugeacul se putea numi un adevărat Eldorado4 al vânătorilor, cuprinzând mii de păsări, ce se-nmulțeau prin abundentele ierburi ale acestor șesuri ce se întind până la Dunăre cu ramificațiunea apelor ei, care alcătuiesc un labirint de insule, lacuri, bălți și codri de stuf, gros ca prăjinile de stejar ... somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frânÂghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime ... gimnasticii. Mai totdeauna pescarii rămân biruitori; dar seÂntâmplă că mănunchile harpunelor se rup, atunci monstrul se cufundă în adâncime și scapă de prigonire. Spectacolul se terÂmină prin aceea că victima, pierzând mult sânge și slăbind în mișcări, se
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... porc? — Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură ... răsuci o țigară și zise fetei să-i dea chibriturile. Fetița îi dase chibriturile și veni repede la loc. — Bree!... zise el lung. Tincuța se uită la dânsul, ca cineva care înțelege ce i se cere, dar stă la îndoială dacă trebuie să dea sau nu. În celedin urmă se hotărî să-l întrebe. — Dar ce ți s-a întâmplat? — Ce să mi se-ntâmple: ia, vizitiul cel procopsit de la d-voastră. — De la noi!... Te aud că-l ai de vreo 20 de ani. — Îl ... a colăcit: tatăl dumitale. —
... spun dumitale ce, domnișoară Lizo. Lasă-mă-n pace. LIZA ( înecată de plâns ): Așa? cine sunt eu să te-ntreb? Să te las în pace? ( se aude soneria în stânga de trei ori scurt și glasul Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga, pe care o găsește încuiată, apoi la ușa din dreapta, o deschide și aruncă, printr-însa, hainele, pălăria și peria ... Victor rămâne înmărmurit la vederea Fifinii. ) LIZA ( stăpânindu-și emoția ): Aici, coconiță, așteptam să deschideți. ( intră la stânga, aruncând o căutătură lui Victor, care nu se mișcă din loc. ) FIFINA: Garçon! ( Victor tresare și se apropie machinal de Fifina. ) Fii bun mă rog, dă-te jos la poartă, vezi că se plimbă d. Peruzeanu, ginere-meu, pe piață. Spune-i că astăzi dejunăm la unsprezece... ( Victor nu se mișcă. ) A! să nu uite să-mi cumpere chinină. VICTOR ( transportat ): Atâta numai? Numai atât? FIFINA: Da. VICTOR: Nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și ... aude un auit. Toți tresar.) MOGÂRDICI (speriat): Cine să fie? SANDOMIR: E glasul lui Groza... MOGÂRDICI: Haiti! Fiecare la locul lui! (Corbea, Sandomir și Cremene se coboară și trec în dreapta porții. Se duc. Se fac nevăzuți.) Scena II MOGÂRDICI MOGÂRDICI (singur, își așază coiful, ia sulița și se uită dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogârdici!... Sunt caraulă... Nu răspunzi?... Nu?... (Dârdâie.) Mi-e frig... ba și frică... Nu ... veșmânt gros și lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porții și bate de câteva ori într-o bucată de fier. Răsunetul se pierde departe.) Scena III PETRU RAREȘ și MOGÂRDICI. MOGÂRDICI (sare în sus și
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... a-ncălecat feciorul. Pe Vânteș, cal sălbatic, să-și caute frățiorul. Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat, La sfânta Luni se duce și sfânta Luni i-a dat Învăț, să ude stanul cu stropi de apă-vie... Așa spun din poveste bătrânii. Din vecie ... De fiare sfâșiată. și plânge; precum plânge, Pe pălmi adună lacrimi și ca-n pahar le strânge Mai multe, tot mai multe; al ochilor potop Se varsă nebunatic în stropi, dar nici un strop Nu pierde cărărușa spre pălmile vecine. Când palmele-mbinate de lacrămi au fost pline, Copila blând se ... i-a lunecat În piept ultimul picur, de-abia se prăvălește Cel strop rămas pe palmă, când Lina și simțește, Că lumea ei se-ntoarce, că genele-i s-ating: Pe palidele-obrazuri lini picuri se preling, Pe frunte-i cade bură; din brațe-i curg șiroaie, Și pieptul rourează, din păr îi cade ploaie Și hainele-i se-ngreun, tot trupul e părău, Căci membrele sub apă topindu-se mereu Fac trupul să tot scadă în șipot, în păraie; Și-n două, trei clipite, copila cea bălaie Rămase numai urmă de-un limpede izvor ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate științifică și pot conduce la câteva dovezi convingătoare. Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu putință, unde judecata se întemeiază adeseori pe elemente prea subiective și unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei tradiții literare statornicite - mai greu decât aiurea) să ... Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia politică sunt mai ales ... nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, ...
... ar povesti. A fost odată un împărat, - un împărat mare È™i puternic; împărăÈ›ia lui era atât de mare, încât nici nu se È™tia unde se începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi ... că am feciori voinici, pe care mă pot răzema. AÈ™a zise împăratul. Petru-È™i luă pălăria de pe prispă È™i se duse să spună fraÈ›ilor săi ce-a auzit. Feciorii împăratului se puseră la sfat È™i gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraÈ›ii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun È™i mai frumos puse È™aua pe el È™i apoi luă ziua-bună de la ... stăpâne, c-avem cale lungă È™i trebuie să mergem iute. AÈ™a zise Murgul; dar È™i-a aflat voinicul... Se duseră... se ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... nu vor să se lase, dar ceilalți dau năvală peste ei, îi agață în goană și-i târăsc. La un moment dat, îi vezi încâlcindu-se, formând mari purcoaie ce se rostogolesc cu greu, până ce crivățul se repede o dată cu furca lui, îi spulberă în văzduh, îi face să joace o horă îndrăcită și apoi iar îi împinge înainte. Atunci să ... izolați, rostogolindu-se ca niște cocolașe de omuleți grăbiți. Văzduhul și tot Bărăganul îi privesc: sunt ciulinii singuratici, adică cei mai iubiți. Apoi, orice viață se oprește brusc. Nesfârșitele întinderi sunt curățate ca lespezile unei curți princiare. Atunci Bărăganul se învăluie în cojocul lui de iarnă și se pune să-i tragă un pui de somn care ține șase luni. Dar ciulinii? Ei își continuă povestea. E o poveste cum nu s-a ... apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... de Mellin!... Probabil că verva epigramistului strânsese în cleștele ironiei sale neînduplecate mâna delicată a lui Ronsard, chiar în fața regelui. (Nu vi se pare că istoria se repetă și că epigramiștii își continuă obiceiul la dejunurile recente de la palatul regal?) Mellin de St. Gelais a murit pe la 1588 ... tind să dispară, înghițite de noua sensibilitate ieșită din ciocnirea războiului cu ideologia dezamăgită a unei tinerimi nesatisfăcute, jurnalismul prinde aripi noi și se impune printr-o cultură modernă, prin îndrăzneală, talent și curaj. Presa a devenit trâmbița de aur a reputațiilor care se ridică și epitaful gloriilor care se duc. S-o salutăm dar cu multă simpatie, mai cu seamă când e naționalistă, creștină și monarhică. După această digresie cam largă, să revenim la ... să fie adoptate aidoma de masa foiletoniștilor literari. Iată pentru ce articolele sale sunt primejdioase. Chiar o eroare a sa, voită sau întâmplătoare, se popularizează. Modestia sa de om cu înaltă cultură ignorează probabil autoritatea de care se bucură cuvântul său scris în provincie, și o butadă a sa, în genul celor pe care le arunca MallarmĂ© uneori, ca de pildă ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam ... Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe toată lumea. Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil. Erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepându-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care ...